Territorial jurisdiction for a personal real estate action seeking a judicial decree substituting a property transfer contract

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 30 august 2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Culturii şi Cultelor, prin C. şi prin Ministerul Finanţelor Publice şi în contradictoriu cu C. în nume propriu, au solicitat obligarea pârâţilor la încheierea unui contract autentic cu reclamantul A. privind transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Timişoara, jud. Timiş, împreună cu terenul aferent (fostul D.), respectiv întreg imobilul intabulat în CF x a Municipiului Timişoara, iar în caz de neîndeplinire a dispozitivului hotărârii într-un termen rezonabil, hotărârea pronunţată în cauză să ţină loc de contract autentic privind transmiterea dreptului.

În subsidiar, au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 36.687,8 RON cu titlu de daune interese constând în cheltuielile care au fost achitate în anii 2012 - 2016 cu privire la imobil; la plata sumei de 128.909 euro reprezentând daune interese constând în diferenţa dintre preţul contractului de dare în plată şi preţul contractului încheiat ulterior între reclamanţi şi suma de 222.264 euro daune interese reprezentând câştigurile nerealizate.

Prin Sentinţa nr. 594 din 27 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

În motivare, a reţinut că reclamanţii nu îşi întemeiază acţiunea pe o obligaţie personală având la bază executarea unui contract, ci este o acţiune privitoare la un imobil, în sensul dispoziţiilor art. 117 C. proc. civ.

Imobilul ce face obiectul acţiunii este situat în raza teritorială a Tribunalului Timişoara, astfel că, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 117 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acestei cauze aparţine în mod absolut Tribunalului Timiş.

Învestit prin declinare, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a pronunţat încheierea din data de 2 octombrie 2018, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă competentă să soluţioneze conflictul.

În motivare, Tribunalul Timiş a apreciat că prezenta acţiune nu este în realizare, ci obiectul cererii se circumscrie unei acţiuni personale imobiliare, prin care se solicită obligarea pârâţilor la încheierea unui contract asupra imobilului şi plata unor sume de bani.

În ce priveşte noţiunea de cerere reală imobiliară în privinţa căreia se aplică norma de competenţă teritorială exclusivă, aceasta cuprinde: cereri în revendicarea imobilului respectiv, cereri confesorii sau negatorii, cereri în materie de ipotecă imobiliară precum şi acţiunile posesorii, acţiunile în grăniţuire, acţiunile privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară şi cererile de împărţeală judiciară a unui imobil, cu excepţia cazului când indiviziunea rezultă din succesiune.

Or, a arătat tribunalul, obiectul cererii de chemare în judecată nu se circumscrie acestei clasificări, dosarul fiind înregistrat cu obiectul obligaţie a face, daune morale.

Faptul că prin Decizia civilă nr. 72/29.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de dare în plată a încheiat între C. şi B. Autentificat sub nr. x/14.12.2012 a BNP E. din Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov şi s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român nu determină schimbarea naturii juridice a acţiunii civile de faţă şi nu o transformă într-o acţiune reală imobiliară.

În consecinţă, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 117 C. proc. civ. care reglementează strict situaţiile în care este atrasă o competenţă teritorială exclusivă, ci cele ale art. 107 alin. (1) C. proc. civ. ce defineşte regula generală de competenţă, ca fiind instanţa domiciliului pârâtului.

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 8/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite s-a admis recursul în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă s-a stabilit că acţiunea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, iar competenţa teritorială de soluţionare a unei astfel de acţiuni, înregistrată înainte de data de 15 februarie 2013, se determină în condiţiile art. 5, 7 şi, respectiv, art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. în vigoare la data înregistrării cererii.

În motivarea acestei decizii, s-a arătat că antecontractele de vânzare-cumpărare pe care s-au întemeiat acţiunile intentate anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. dau naştere unui raport juridic obligaţional, în conţinutul căruia intră un drept de creanţă - jus ad personam - căruia îi corespunde o obligaţie de a face - aut facere.

Acţiunea civilă prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, în materia obligaţiilor de a face izvorâte din antecontract, are caracter personal, deoarece prin ea reclamantul îşi valorifică un drept de creanţă, respectiv dreptul de a cere încheierea contractului, corelativ obligaţiei pârâtului de a efectua demersurile necesare în vederea încheierii acestuia.

Atunci când dreptul de creanţă are ca obiect un imobil, acţiunea este imobiliară, fără însă ca, prin aceasta, să se schimbe felul acţiunii, dedus din natura dreptului care se valorifică.

În aceste condiţii, în acţiunile având ca obiect pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a unui imobil, înregistrate înainte de data de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului C. proc. civ. - faţă de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările ulterioare, conform cu care dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, competenţa teritorială se determină în raport cu dispoziţiile art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. ce a fost abrogat prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012.

Conform acestui text, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii.

Competenţa teritorială este alternativă, între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa locului executării obligaţiei, numai dacă în actul juridic încheiat de părţi a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei.

În acest caz, faţă de dispoziţiile art. 12 din C. proc. civ., alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţine reclamantului.

În situaţia în care părţile nu au predeterminat în actul juridic pe care l-au încheiat locul executării obligaţiei, competenţa teritorială nu mai este alternativă, ci se determină în temeiul art. 5 din C. proc. civ., conform căruia cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.

Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.

Totodată, având în vedere că titular al acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare poate fi şi o persoană juridică, în cauză vor fi incidente şi dispoziţiile art. 10 pct. 1 din C. proc. civ. în vigoare la data introducerii acţiunii.

Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte constată că această dezlegare de drept poate fi reţinută şi după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., conform art. 113 alin. (1) pct. 3 din acest act normativ (ce reglementează competenţa teritorială alternativă), competenţa pentru executarea unui contract revenind, pe lângă instanţa de la domiciliul (sediul) pârâtului (art. 107), şi instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie şi în parte, a obligaţiei.

De asemenea, Înalta Curte constată că nici în contractul de dare în plată încheiat între pârâta C. şi reclamanta B. şi nici în promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare dintre reclamantă B. şi reclamantul A. nu este indicat locul executării obligaţiei; pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN