Property revindication and loss-of-use compensation: distinguishing civil fruits for unauthorized occupation from good-faith possession in co-occupied buildings

Asupra cauzei de faţă, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 noiembrie 2010, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâţii SC B. SA şi SC B. SRL, solicitând obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de teren şi construcţii, hală de 931 mp, situată în Cluj-Napoca, înscrisă în CF x nr. cad. x în suprafaţă totală de 27.363 mp, teren aflat sub hala de producţie; obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de construcţii de 523 mp, situate în Cluj-Napoca, înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. top x, constând din birouri şi spaţii cu altă destinaţie aflate în clădirea de birouri; obligarea pârâtei SC B. SA să demoleze zidul despărţitor construit nelegal pe terenul proprietatea ei înscris în CF x nr. cad. x, iar în caz de refuz, să fie autorizată, pe cheltuiala pârâtei să demoleze acest zid; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unor despăgubiri în sumă de 1.048.772,16 RON reprezentând lipsa de folosinţă a imobilelor menţionate, pe ultimii 3 ani, începând cu luna noiembrie 2007 până în luna noiembrie 2010, cu dobânda legală calculată asupra despăgubirilor începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, precum şi la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor, constând în echivalentul unei chirii de 14 RON/mp fără TVA, pentru teren şi hala de producţie şi de 20 RON/mp fără TVA pentru spaţiile birouri, până la predarea efectivă a spaţiilor ocupate abuziv.

Prin aceeaşi cerere de chemare în judecată s-a solicitat rectificarea CF x Cluj, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC B. SA asupra casei scărilor aferente construcţiei P+2E, înscrisă în CF x Cluj, nr. top x şi obligarea celor două pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea depusă la 17.02.2011, pârâta SC B. SA a solicitat rectificarea CF x Cluj-Napoca provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj-Napoca, nr. top x teren şi construcţii, în sensul înscrierii suprafeţelor construcţiilor aflate în proprietatea sa, respectiv suprafaţa construită a halei de producţie pe deschiderea A-B între stâlpii 1 - 13, la etaj între stâlpii 1 - 14, respectiv 27 - 31, rectificarea suprafeţei de teren de la 4.688 mp la 6.121 mp, rectificarea CF x Cluj-Napoca provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj-Napoca, nr. top x în sensul rectificării suprafeţei terenului de la 1.416 mp la suprafaţa reală de 899 mp şi a rectificării suprafeţei construite, rectificarea CF x Cluj-Napoca provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj-Napoca, nr. cad. x, proprietatea reclamantei SC A. SA în sensul rectificării suprafeţei terenului de 27.363 mp la suprafaţa de 26.433 mp, şi a suprafeţei halei de la 26.749 mp la 25.818 mp, rectificarea CF x Cluj-Napoca şi CF x Cluj-Napoca cu privire la casa scării a doua, care este atribuită în exclusivitate atât reclamantei, cât şi pârâtei, dar care în realitate se află în proprietate comună indiviză în cotă de ½ parte fiecare şi instituirea unei servituţi de trecere auto peste parcela cu nr. cad. x din CF x Cluj-Napoca, între stâlpii 30 - 31 parter în favoarea imobilului cu nr. top x înscrisă în CF x Cluj.

La data de 8.09.2011, SC C. SA a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei SC B. SA prin care a solicitat respingerea acţiunii şi admiterea cererii reconvenţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 360 din 23 iunie 2016 a Tribunalului Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea principală formulată în contradictoriu cu această pârâtă, pentru lipsă de calitate.

Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse, ca neîntemeiate, acţiunea principală, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC B. SA în contradictoriu cu reclamanta SC A. SA şi pârâta SC D. SRL şi cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei.

Prin Decizia nr. 168/A/2017 din 22 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis apelul reclamantei, a fost schimbată în parte Sentinţa civilă nr. 360 din 23 iunie 2016, în sensul că a fost admisă în parte cererea şi în consecinţă, a fost obligată pârâta SC B. SA să lase reclamantei, în deplină proprietate şi posesie, suprafaţa de 916 mp şi construcţii hală de 916 mp., evidenţiate în CF nr. x Cluj, aferentă nr. cad. x, precum şi suprafaţa de construcţii de 523 mp., evidenţiată în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, constând în birouri şi spaţii cu altă destinaţie, aflate în clădirea de birouri; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 283.310 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului revendicat, terenul de 916 mp, pe perioada 22.11.2007 - 22.11.2010, cu dobânda legală începând cu data de 22.11.2010 până la achitarea integrală a acestei sume; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 444.914,24 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor construcţii revendicate, în suprafaţă de 916 mp, constând în hală şi respectiv 523 mp, constând în birouri şi spaţii cu altă destinaţie, cu dobânda legală pe această perioadă.

Au fost respinse capetele din cererea principală privind obligarea pârâtei la demolarea zidului despărţitor construit pe imobilul din CF x Cluj-Napoca, nr. cad. x, rectificarea CF x Cluj-Napoca, devenită după conversia pe hârtie CF x Cluj, nr. cad. x cu privire la casa scărilor aferente construcţiei P+2E evidenţiată în CF x Cluj-Napoca nr. top x.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de pârâta SC B. SA şi de intervenienta accesorie în interesul acestei pârâte, SC C. SA şi a fost obligată pârâta SC B. SA să plătească reclamantei suma de 44.789,28 RON cheltuieli de judecată în fond şi în apel reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar.

Prin hotărârea din 5.04.2017, Curtea de Apel Cluj a dispus completarea Deciziei civile nr. 168/A din 22.02.2017, în sensul că a admis şi capătul din cererea principală având ca obiect obligarea pârâtei SC B. SA la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor revendicate până la predarea efectivă a spaţiilor respective şi în consecinţă: a obligat pârâta SC B. SA să plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 2 euro/mp/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 916 mp până la predarea efectivă a acestuia către reclamantă şi la plata sumei de 2 euro/mp/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului de 916 mp constând în hală şi respectiv 523 mp constând în birouri şi spaţii cu altă destinaţie până la predarea efectivă a acestora către reclamantă.

Prin Decizia civilă nr. 1.543 din 11.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse excepţia lipsei de interes şi excepţia nulităţii recursului, invocată de reclamantă, a fost admis recursul declarat de pârâta împotriva Deciziei nr. 168/A din 22.02.2017 şi a hotărârii de completare a dispozitivului din 5.04.2017, au fost casate hotărârile atacate şi trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Cu privire la excepţia lipsei interesului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că interesul subzistă, întrucât obiectul contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 28.02.2017, intervenit între părţi după pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel (22 februarie 2017), îl reprezintă un ansamblu de bunuri, precum şi o cotă parte dintr-un imobil în suprafaţă de 27.363 mp, un teren în suprafaţă de 1.416 mp cu construcţii, precum şi un teren în suprafaţă de 2.727 mp cu construcţiile aferente, iar nu doar imobilul ce face obiectul acţiunii în revendicare de faţă iar, pe de altă parte, recursul a vizat şi capetele de acţiune în despăgubiri. E. acestui contract este definitorie în rezolvarea fondului acţiunii în revendicare, fără ca existenţa sa să determine interesul ca o condiţie de exerciţiu a căii de atac.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii, aceasta a fost calificată de instanţă, ca vizând nulitatea recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. şi anume, neîncadrarea criticilor invocate în motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., reţinându-se că, deşi recursul cuprinde şi numeroase referiri la situaţia de fapt şi la interpretarea probelor, s-au invocat totuşi, mai multe motive de nelegalitate care au fost corect încadrate de recurentă dar şi motive care pot fi încadrate de instanţă în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la fondul criticilor, Înalta Curte a constatat că deşi instanţa a fost învestită cu o acţiune în revendicare întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ., acţiune care are şi capete de cerere accesorii - în rectificare de carte funciară şi în despăgubiri -, precum şi cu o cerere reconvenţională având ca obiect şi rectificare înscrieri în cartea funciară, iar pârâta a opus acţiunii în revendicare dreptul său de proprietate asupra imobilelor revendicate, totuşi, cauza a fost analizată strict prin prisma înscrierilor în cartea funciară, operând cu prezumţia de proprietate pe care o oferă aceste înscrieri şi dând practic valenţe de prezumţie absolută acestor înscrieri.

Instanţa a refuzat să compare titlurile opuse de părţi aşa cum impune acţiunea în revendicare reglementată de dispoziţiile art. 480 C. civ., ignorând faptul că Legea nr. 7/1996, în art. 30, instituie doar o prezumţie relativă, ce poate fi răsturnată în cadrul unei acţiuni în revendicare. Mai mult decât atât, cu ignorarea specificului şi condiţiilor de exercitare a acţiunii în revendicare, a apreciat că nu poate opera o rectificare a cărţilor funciare, aşa cum s-a solicitat prin reconvenţională, atâta timp cât pârâta nu a formulat ea însăşi o acţiune în revendicare, fără a ţine seama de faptul că pârâta nu a avea la îndemână această acţiune cât timp exercită posesia.

S-a apreciat că, aplicând greşit dispoziţiile art. 480 C. civ., exclusiv prin raportare la situaţia de carte funciară, instanţa de apel a refuzat practic să compare titlurile părţilor, comparare care presupunea analizarea dreptului de proprietate pornind de la actul de divizare a C. din anul 1991, deoarece părţile au dobândit de la acelaşi proprietar.

În urma comparării titlurilor în acţiunea în revendicare a reclamantei, acţiune în care ambele părţi opuneau un titlu de proprietate, provenind în esenţă de la acelaşi autor, privit şi prin prisma modului de dobândire de la acel moment şi anume, art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanţa de apel trebuia să statueze cărui titlu îi va da preferinţă şi numai după soluţionarea capătului de cerere în revendicare trebuia să analizeze solicitarea din acţiunea principală şi din cea reconvenţională referitoare la rectificările de carte funciară. Deşi aparent a analizat fondul cauzei, instanţa de apel a făcut judecata în afara cadrului procesual stabilit de părţi - art. 480 C. civ. 1865 - cu încălcarea gravă a drepturilor lor procesuale, analizând acţiunea în revendicare şi apărările opuse de pârâtă în cadrul acestei acţiuni, prin prisma altor motive de fapt şi de drept decât cele invocate de părţi.

S-a reţinut că instanţei de apel i se poate imputa neîndeplinirea obligaţiei de motivare, faţă de faptul că nu a procedat la explicarea refuzului de comparare a titlurilor, deşi era învestită cu o acţiune de revendicare de drept comun, la care se adaugă şi o motivare contradictorie, ceea ce conduce la concluzia că practic, nu s-a procedat la judecarea pe fond a acţiunii în revendicare, ceea ce impune, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 313 C. proc. civ., casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

De rezultatul comparării titlurilor depindea şi soluţia ce trebuia dată celor două cereri de rectificare de carte funciară, din acţiunea principală a reclamantei şi din cererea reconvenţională a pârâtei B. SA. Or, instanţa de apel a tratat înscrierile în cartea funciară ca instituind prezumţii absolute de proprietate şi, practic, nu a soluţionat cererile de rectificare carte funciară. Soluţiile ce se impuneau a fi date solicitărilor de rectificare depindeau în mod direct de rezolvarea acţiunii în revendicare, instanţa procedând în mod greşit, prin inversarea ordinii de soluţionare a petitelor.

A fost găsită întemeiată şi critica referitoare la plata despăgubirilor la care a fost obligată pârâta, constatându-se că instanţa a dat mai mult decât s-a solicitat, în sensul că a acordat despăgubiri pentru suprafaţă de 916 mp dublată, adică, pe de o parte, pentru teren cu hală şi, pe de altă parte, pentru teren deşi cele două imobile fac corp comun, terenul fiind ocupat integral de hală.

De asemenea, soluţionând capetele de cerere în despăgubiri, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită şi a dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, obligând la despăgubiri pe 3 ani anteriori introducerii acţiunii, fără a corobora dispoziţiile acestui act normativ cu prevederile art. 485 - 486 din C. civ. de la 1865 aplicabil speţei, potrivit cărora "posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât dacă posedă de bună credinţă ...", iar "posesorul este de bună credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute" şi că el încetează a fi de bună credinţă la data la care aceste vicii ale titlului său îi devin cunoscute.

S-a dispus ca, reluând judecata după casare, instanţa de apel să analizeze pe fond acţiunea în revendicare formulată de reclamantă cu privire la cele două imobile în litigiu, procedând la compararea titlurilor exhibate de părţi, pornind de la actul de divizare a C. din anul 1991, bunurile provenind iniţial de la acelaşi autor, urmând a stabili căruia dintre titluri îi va da preferabilitate din punctul de vedere al caracterizării sale, ţinând seama şi de transmiterile ce au operat în procesele de divizare şi fuziune desfăşurate de-a lungul timpului. La stabilirea dreptului mai bine caracterizat, instanţa de apel va ţine seama nu doar de intabulările făcute, acestea constituind doar probe ce trebuie analizate în contextul general al dovezilor administrate, ci de toate probele şi de modul în care înscrierile în CF au fost făcute, de elementul de fapt care a generat aceste înscrieri şi aceste diferenţe. Totodată, instanţa va ţine seama de caracterul relativ al prezumţiei de proprietate la care intabulările dau naştere şi va analiza dacă şi în ce măsură aceste prezumţii au fost răsturnate. Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va analiza şi va stabili E. contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 28.02.2017 intervenit între părţi, după pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel, măsura în care bunurile în litigiu fac obiectul acestui contract şi dacă el reprezintă o recunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.

În raport de soluţia dată acţiunii în revendicare, instanţa de apel va soluţiona cele două cereri de rectificare carte funciară din acţiunea principală şi din reconvenţională, precum şi capetele de acţiune în despăgubiri, prin prisma dispoziţiilor art. 485 - 487 C. civ.

A fost admis deopotrivă recursul împotriva hotărârii de completare a dispozitivului deciziei din apel, faţă de împrejurarea că decizia de completare devine caducă raportat la soluţia dată recursului vizând soluţia pe cererea principală.

Reluând judecata, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a pronunţat Decizia nr. 59 din 11 aprilie 2018, prin care a admis apelul reclamantei SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 360 din 23 iunie 2016 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC B. SA şi în consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 283.310 RON despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, teren în suprafaţă de 916 mp şi hală de producţie, înscrise în CF x nr. cad. x, pentru perioada 22.11.2007 - 22.11.2010, cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 22.11.2010 şi până la achitarea integrală.

Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect: revendicare imobiliară; obligare la demolarea zidului despărţitor, rectificare de carte funciară şi plata despăgubirilor până la predarea imobilelor revendicate.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta SC B. SA şi intervenienta SC C. SA prin lichidator F. SPRL.

Au fost compensate parţial onorariile de avocat şi obligată pârâta SC B. SA să plătească reclamantei suma 10.916,15 RON cheltuieli de judecată parţiale, la fond şi în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în baza unei H.G. nr. 1.296 din 13.12.1990, poz. 165 şi 166, C. SA Cluj-Napoca s-a divizat în şapte societăţi comerciale între care G. SA şi SC A. SA, antecesoarea reclamantei, societăţi care au fost înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităţilor de stat, ca regii autonome şi societăţi comerciale, între ele fiind întocmite protocoale prin care au fost predate către cele 7 întreprinderi terenurile şi mijloacele fixe necesare activităţii specifice fiecăreia, între care şi A. SA.

SC A. SA a fost privatizată în anul 2004, iar un număr de şase unităţi din cele şapte au fuzionat din nou în întreprinderea SC C. SA şi, ulterior, au fost lichidate.

La data de 19.03.1991 între SC A. SA şi SC G. SA se încheie un protocol de predare-primire a suprafeţelor de producţie şi ale anexei tehnico-sociale aferente G. SA din hala Mecano-Sudură. În baza acestui protocol se transferă de la SC A. SA la SC G. SA următoarele suprafeţe: deschiderea A - B între anexele de stâlpi 8 - 23 cu o suprafaţă de 3.240 mp; anexa tehnico-socială parter între stâlpii 1 - 32 şi anexele de stâlpi 33 - 35 cu o suprafaţă de 1.872 mp; anexa tehnico-socială etaj 1 între axele 1 - 14, 27 - 31 şi 42 - 45 cu o suprafaţă de 1.080 mp .

Potrivit CF nr. x Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x Cluj, asupra imobilului teren intravilan, situat în Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, cu suprafaţa din acte şi măsurată de 11.895 mp., este proprietară tabulară reclamanta A. SA, sub B.1, asupra cotei de 8.404/10.000, restul cotelor de 645/10.000 şi de 951/10.000, fiind proprietatea sub B.2 şi B.3 a SC D. SRL.

Asupra imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x Cluj, asupra imobilului teren cu nr. cad. x, cu suprafaţa din acte şi măsurată de 27.363 mp., nr. ser. A.1 şi construcţii, cu nr. cad. x, nr. ser. A.1.1, constând din secţia Mecano-Sudură, cu suprafaţă construită de 26.749 mp, construcţie parter, pe fundaţii beton, zidărie BCA, cărămidă, sticlă, planşeu beton armat, chesoane prefabricate, acoperiş tip terasă, compusă din hală de producţie, având p.i.c. de 49,33/100 din CF cu nr. cad. x şi teren, este proprietară tabulară, în cotă de 1/1, asupra întregului imobil, reclamanta A. SA Cluj-Napoca .

Conform extrasului CF, asupra imobilului înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. x Cluj, situat în Cluj-Napoca, constând din teren cu nr. top. x, cu suprafaţa din acte şi măsurată de 1.416 mp. şi construcţii cu nr. cad. x, 16.267 compuse din anexă tehnică, secţia Mecano-Sudură, Pavilion Administrativ, cu suprafaţa construită de 1.273 mp., construcţie cu P+2E, *compusă din parter: - 3 casa scării, 3 holuri, birou, 3 ateliere, magazie, 2 grupuri sanitare, cu câte 2 încăperi; etaj 1 - 3 casa scării, 3 holuri, 3 coridoare, sas, 15 birouri, vestiar cu 3 încăperi, 3 grupuri sanitare; etaj 2 - 3 casa scării, 3 holuri, 3 coridoare, 13 birouri, sală proiectare, sală şedinţe, 9 grupuri sanitare, este proprietară tabulară sub B.1, în întregime, în cotă de 1/1 parte, reclamanta A. SA Cluj.

Toate aceste imobile proprietatea tabulară a reclamantei A. SA au rezultat din dezmembrarea imobilului iniţial înscris în CF nr. x Cluj nr. ser. A+1, nr. top. x, dezmembrări operate succesiv, inclusiv prin actul de lotizare şi comasare autentificat sub nr. x din 08.10.2008 de BNP H.

S-a reţinut că pârâta B. SA Galaţi, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.04.2005 de B.N.P. I. D., a cumpărat de la vânzătoarea SC C. SA, societate aflată în lichidare voluntară întreg dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Cluj A+2, nr. top x constând din teren în suprafaţă de 4688 mp şi hală de producţie, corp anexă - construcţie P-P+1 nivele, pe fundaţie beton, zidărie BCA, planşeu beton armat, acoperiş terasă,compuse din: la parter o hală de producţie, 2 grupuri sociale, 1 hol, 2 casa scării, 11 ateliere; la etaj: o sală de curs, 2 casa scării, 1 coridor, 2 grupuri sociale, 9 birouri .

Pârâta şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil conform extrasului CF în CF x, nr. cad. x provenită din conversia de hârtie a CF x Cluj.

Aşadar, pârâta SC B. SA Galaţi şi-a intabulat dreptul de proprietate asupra a ceea ce a cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.04.2005 de B.N.P. I.

În ce priveşte expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul J., s-a reţinut că aceasta a stabilit faptul că, pe lângă terenul în suprafaţă de 4688 mp, înscris în CF x Cluj, nr. cad. x, pârâta SC B. SA Galaţi foloseşte în plus suprafaţa de 916 mp, care face parte din imobilul cu nr. cad. x din CF x Cluj, proprietatea reclamantei SC A. SA şi care face obiectul prezentei cauze.

Prin aceeaşi expertiză s-a stabilit că suprafaţa de 523 mp, revendicată de reclamantă, reprezintă o parte din suprafaţa terenului aferent construcţiei P+2E, parte a nr. top x, în suprafaţă de 1.416 mp, înscrisă în CF x, provenită din conversia de hârtie a CF x Cluj-Napoca, în favoarea reclamantei.

Construcţia P.+2E este amplasată parţial şi asupra parcelei cu nr. top x din CF x, proprietatea pârâtei SC B. SA Galaţi, afectând o suprafaţă de 110 mp din această parcelă, proprietatea pârâtei.

Cu privire la suprafaţa de 523 mp amplasată sub clădirea P+2E, expertul a arătat că este parte din parcela cu nr. top x, în suprafaţă de 1.416 mp, înscrisă în CF x provenită din conversia pe hârtie a CF x Cluj-Napoca în favoarea reclamantei, nu lipseşte din posesia reclamantei, ci este folosită în comun cu pârâta SC B. SA Galaţi. Folosinţa comună este dată de faptul că, din partea de imobil P.+2E care este amplasată pe aceasta, pârâta SC B. SA foloseşte parterul şi o parte din etajul I între stâlpii 23 - 27 şi etajul II între stâlpii 23 - 31. Planşa fotografică cu faţade confirmă partajul conform protocolului din 1991.

În legătură cu înscrierea în CF a construcţiilor, expertul a apreciat că nu s-a ţinut seama de protocolul din 1991, la operaţiunea de înscriere în Cf, imobilul P+1E fiind amplasat între axele stâlpilor 1 - 21 şi nu conform protocolului din 1991.

În legătură cu cererea pârâtei de rectificare a CF, prin aceeaşi expertiză s-a întocmit şi un tabel de mişcare parcelară cu propunere de rectificare a suprafeţelor conform folosinţei actuale, şi care, în opinia expertului presupune mai multe operaţiuni de CF efectuate în etape.

Prin răspunsul la obiecţiuni, expertul a arătat că suprafaţa totală atribuită reclamantei prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, seria x nr. x din 8 iunie 1994, este de 81.524,13 mp, conform anexei nr. 2 şi se află în două amplasamente. Amplasamentul nr. 1 din care face parte imobilul în litigiu avea o suprafaţă de 80.607,1 mp, suprafaţă care a fost stabilită în urma acordurilor de stabilire a mejdiei între societăţile rezultate din divizarea SC C. SA în anul 1990. După emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, amplasamentul nr. 1 a fost înscris în CF în anul 1996, ulterior suferind mai multe dezmembrări şi înstrăinări, astfel că, în prezent, suprafaţa totală de teren aflată în proprietatea SC A. SA este de 48.428 mp. Din această suprafaţă, 916 mp sunt în folosinţa SC B. SA Galaţi, iar suprafaţa de 1.416 mp se află în folosinţa comună a reclamantei şi a pârâtei.

Din punctul de vedere exprimat de expertul K., expert asistent din partea reclamantei, a rezultat că pârâta nu are în proprietate porţiunea de hală de 916 mp, pe care o ocupă în prezent, iar suprafaţa totală de construcţie de 523 mp pe care o foloseşte în corpul P+2E se află amplasată pe terenul proprietatea reclamantei.

Cu privire la rectificarea suprafeţei din nr. top x1, expertul a arătat că ar fi necesară dezmembrarea nr. top x, în ceea ce priveşte terenul de sub construcţia corp administrativ, dar solicitarea de rectificare CF nu se justifică din punct de vedere tehnic, raportat la situaţia finală propusă.

Prin răspunsul la obiecţiunile pârâtei expertul a arătat că suprafaţa de 4688 mp înscrisă în CF x Cluj se regăseşte în întregime în limitele prezentate în raportul iniţial până în vecinătatea nr. top x, că rectificarea formei sau suprafeţei acestui topografic nu face obiectul prezentului litigiu.

Cu privire la obiectivul expertizei, acela ca expertul să ţină seama şi de P.U.G., expertul a arătat că rolul PUG-ului este acela de a stabili dacă şi ce anume se poate construi într-o zonă, în niciun caz el neputând fi invocat ca titlu de proprietate.

Cu referire la folosinţa halei de producţie, s-a arătat că, într-adevăr, aceasta este folosită în comun de reclamantă şi pârâtă.

În raport de toate elementele prezentate, curtea de apel a constatat că reclamanta este proprietara suprafeţei de 931 mp care face parte din imobilul cu nr. cad. x din CF x Cluj, imobil care este ocupat de pârâtă.

În consecinţă, s-a apreciat că reclamanta nu şi-a intabulat greşit dreptul de proprietate, aşa cum a susţinut pârâta, iar aceasta din urmă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestui teren, ci doar asupra celor cuprinse în procesul-verbal de adjudecare la licitaţie nr. x din 22.04.2000 şi a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.04.2005 de Biroul Notarului Public I., respectiv asupra terenului cu nr. top x A+1, teren în suprafaţă de 4.688 mp, şi a construcţiei cu nr. cad. x A.1.1 hală de producţie, corp anexă P-P+1 nivele, pe fundaţie de beton, zidărie fâşii BCA, planşeu beton armat, acoperiş terasă compuse din: la parter - hală de producţie, 2 grupuri sociale, 1 hol, 2 casa scării, 11 ateliere; la etaj: o sală de curs, 2 casa scării, 1 coridor, 2 grupuri sociale, 9 birouri .

Coroborând dispoziţiile art. 480 C. civ., cu situaţia de fapt şi cu esenţa acţiunii în revendicare care permite proprietarului unui bun să obţină restituirea posesiei bunului de la cel care îl deţine fără drept, instanţa de apel a constatat caracterul întemeiat al acţiunii promovate de reclamantă.

S-a constatat totodată, că, astfel cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia de casare, finalitatea acţiunii va fi apreciată şi în raport cu E. contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28.02.2017, intervenit între părţi după pronunţarea soluţiei de către instanţa de apel în primul ciclu procesual, măsura în care bunurile din litigiu fac obiectul acestui contract şi dacă el reprezintă o recunoaştere a dreptului pretins de reclamantă.

Pe acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.02.2017, încheiat între reclamantă şi pârâta SC B., reclamanta a vândut pârâtei următoarele bunuri: - cota parte de 19.604/27.363 din imobilul înscris în CF x Cluj-Napoca, nr. cad. x, teren intravilan în suprafaţă de 27363 mp şi construcţii cu nr. cad. x, compus din secţia Mecano-Sudură cu suprafaţa construită de 26.749 mp, construcţie parter pe fundaţie beton, zidărie, BCA, cărămidă, sticlă, planşeu, chesoane prefabricate, acoperiş tip terasă compusă din: hală de producţie având părţile indivize comune de 49,33/100 parte din CF cu nr. cad. x; - imobilul înscris în CF x Cluj-Napoca nr. top x compus din teren intravilan în suprafaţă de 1.416 mp, cu construcţii nr. top x, compus din secţia Mecano-Sudură, pavilion administrativ cu suprafaţa construită de 1.273 mp, construcţie cu P+2 nivele pe fundaţii beton, zidărie BCA, cărămidă, planşeu, chesoane prefabricate, acoperiş tip terasă compusă din parter - 3 casa scării, 3 holuri, birou, 3 ateliere, magazie, 2 grupuri sanitare cu câte 2 încăperi; etaj I - 3 casa scării, 3 holuri, 3 coridoare, sas, 15 birouri, vestiar cu 3 încăperi, 3 grupuri sanitare; etaj II: 3 casa scării, 3 holuri, 3 coridoare, 13 birouri, sală proiectare, sală şedinţe, 3 grupuri sanitare; - imobilul înscris în CF x Cluj, nr. cad x, compus din teren în suprafaţă de 2.227 mp, construcţii compusă din secţia Mecano-Sudură, parter pe fundaţie de beton, zidărie BCA, cărămidă, sticlă, planşeu BA, chesoane prefabricate, acoperiş tip terasă.

În acelaşi contract s-a făcut menţiunea că imobilele înscrise în CF x fac obiectul prezentului litigiu, că transmiterea dreptului de proprietate are loc la data autentificării contractului.

S-a constatat, prin urmare, că acţiunea reclamantei este întemeiată, dar, atâta vreme cât pârâta a dobândit dreptul de proprietate şi asupra imobilelor deduse judecăţii, transmiterea proprietăţii având loc la data autentificării contractului menţionat anterior, acţiunea în revendicare nu poate fi admisă, pârâta, în calitate de posesor neproprietar la momentul promovării acţiunii, dobândind dreptul de proprietate asupra acestor imobile.

Cu privire la revendicarea suprafeţei de 523 mp, care face parte din construcţia anexa tehnico-socială, s-a reţinut că reclamanta este proprietara acestei suprafeţe, dar pârâta foloseşte în comun cu reclamanta această suprafaţă, cu bună-credinţă, conform protocolului din 1991.

Referitor la solicitările de rectificare CF, instanţa de apel a apreciat că nu pot fi admise, având în vedere că pârâta SC B. SA este proprietară tabulară asupra terenului cu nr. top x, cu suprafaţa de 4688 mp şi construcţie, iar pentru ca cererea de rectificare a cărţilor funciare formulată de pârâtă să fie admisă, aceasta ar fi trebuit să dovedească deţinerea unui titlu de proprietate cu privire la suprafeţele care doreşte să fie rectificate în plus, în favoarea sa. Or, cu privire la CF x Cluj-Napoca, suprafaţa terenului cumpărat de pârâtă este de 4.688 mp şi nu de 6.127 mp, aşa cum s-a răspuns în obiecţiunile nr. 4 şi a rezultat din tabelul de mişcare-parcelară din anexă, iar imobilul din CF x Cluj-Napoca, nr. top x este proprietatea reclamantei SC A. SA.

A constatat instanţa de apel că, aşa cum a rezultat din cărţile funciare al căror cuprins a fost evidenţiat cu ocazia analizării temeiniciei cererii principale, coroborate cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.04.2005 de BNP I., încheiat în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x din data de 22.04.2005 şi a caietului de sarcini întocmit cu acel prilej, pârâta SC B. SA a cumpărat doar "întreg dreptul de proprietate asupra imobilului din CF nr. x Cluj, A+2, nr. top. x, constând din teren de 4.688 mp. şi hală de producţie, corp anexă - construcţie P - P+1 nivele, pe fundaţie de beton, zidărie fâşii BCA, planşeu beton armat, acoperiş terasă, compuse din: - la parter o hală de producţie, 2 grupuri sociale, 1 hol, 2 casa scării, 11 ateliere la etaj, o sală de curs, 2 casa scării, un coridor, 2 grupuri sociale (2 încăperi), 9 birouri".

Prin urmare, neputând justifica şi dovedi existenţa unui titlu de proprietate pentru suprafeţele de teren în privinţa cărora doreşte rectificarea de CF în plus, în favoarea sa, cererea pârâtei SC B. SA, de rectificare a cărţilor funciare a fost respinsă.

Cu privire la petitul din cererea reconvenţională având ca obiect servitutea de trecere auto, s-a reţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus analizarea cauzei sub toate aspectele, cu excepţia celor care au fost definitiv soluţionate prin necriticarea soluţiei, respectiv cele referitoare la demolarea zidului şi la servitutea de trecere.

În ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor revendicate, s-a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a pretins obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în valoare totală de 1.048.772,16 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilelor proprietatea ei şi folosite de pârâtă, constând în echivalentul chiriei pe ultimii 3 ani pentru teren şi hală de producţie, în sumă de 581.837,76 RON cu TVA inclus, pentru spaţii birouri, suma de 466.934,4 RON cu TVA inclus.

Potrivit dispoziţiilor art. 480 C. civ., reclamanta, în calitate de proprietar, are dreptul de a se bucura şi dispune de bunurile revendicate în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege, iar în cazul în care este lipsită de posesia şi folosinţa acestor bunuri, are dreptul la fructele civile ale bunului, în conformitate cu art. 483 şi urm. C. civ.

În cauză, s-a dovedit că reclamanta este proprietara imobilului teren în suprafaţă de 916 mp şi hală de producţie, înscris în CF x, nr. cad. x, imobil pe care pârâta l-a ocupat fără titlu.

Prin urmare, s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile legale arătate, în baza cărora a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 283.310 RON despăgubiri, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, teren în suprafaţă de 916 mp şi hală de producţie, înscrise în CF x nr. cad. x, pentru perioada 22.11.2007 - 22.11.2010, cu dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de 22.11.2010 şi până la achitarea integrală.

Cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor cu dobânda legală calculată până la predarea imobilelor revendicate a fost respinsă, având în vedere dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, sub imperiul căreia s-au născut relaţiile dintre părţi şi potrivit cărora dobânda legală se calculează până la plata integrală.

Cuantumul acestei sume a fost stabilit pe baza actelor depuse la dosarul cauzei cu privire la chiria percepută pentru diferite imobile din aceeaşi locaţie. Făcându-se o medie a acestor sume, a rezultat o chirie de 2 euro/mp, care, aplicată imobilului arătat, echivalează cu suma de 283.310 RON.

S-a arătat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri respectă termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, prin raportare la data promovării cererii de chemare în judecată, 22.11.2010, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la aceste despăgubiri pe perioada 22.11.2007 - 22.11.2010.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru suprafaţa de 523 mp, constând în birouri şi spaţii cu altă destinaţie, aflată în clădirea de birouri, instanţa de apel a constatat că această suprafaţă face parte din imobilul înscris în CF x Cluj-Napoca, cu nr. cad. x, nu lipseşte din posesia reclamantei, ci este folosită în comun cu pârâta SC B. SA Galaţi. Folosinţa comună este dată de faptul că, din partea de imobil P+2E care este amplasată pe aceasta, pârâta SC B. SA foloseşte parterul şi o parte din etajul I, între stâlpii 23 - 27, şi etajul II între stâlpii 23 - 31, conform Protocolului din 1991. Or, potrivit dispoziţiilor art. 485 vechiul C. civ., posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună credinţă, doar în caz contrar el fiind dator a înapoia fructele, împreună cu lucrul proprietarului care-l revendică.

Or, aşa cum s-a dovedit în cauză, acest imobil nu lipseşte din proprietatea reclamantei, el fiind folosit în comun de părţi.

Potrivit considerentelor arătate, capetele de acţiune având ca obiect revendicare imobiliară, obligare la demolarea zidului despărţitor, rectificare de carte funciară şi plata despăgubirilor până la predarea imobilelor revendicate, au fost respinse.

Prin hotărârea (fără număr) pronunţată în acelaşi dosar, la 27 iunie, Curtea de Apel Cluj a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de A. SA cu privire la Decizia nr. 59/A din 11 aprilie 2018, menţionând că denumirea corectă a pârâtei este B. SA, iar nu B. SA şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a aceleiaşi decizii cu soluţia asupra cererii referitoare la despăgubirile constând în c/valoarea lipsei de folosinţă asupra imobilelor- teren şi hală de producţie -, până la predarea efectivă a acestor spaţii de către pârâtă, considerându-se că acest aspect poate face obiectul controlului de legalitate în calea de atac, iar nu prin intermediul procedurii reglementate de art. 2812 C. proc. civ.

Împotriva Deciziei nr. 59/A din 11 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj au declarat recurs reclamanta A. SA şi pârâta B. SA.

1) Recurenta-reclamantă a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Instanţa de apel nu a apreciat corect asupra folosinţei suprafeţei de 523 mp construcţii de către intimata-pârâtă, considerând că aceasta a fost posesor de bună-credinţă, întrucât în proprietate nu a putut deţine această suprafaţă, având în vedere conţinutul contractului de vânzare-cumpărare, prin care intimata-pârâtă a obţinut o proprietate în vecinătatea reclamantei.

Nu este real faptul că folosinţa terenului şi a construcţiei P+2E s-a realizat în comun, întrucât reclamanta a fost oprită în folosinţa suprafeţei de 523 mp construcţie fără niciun drept. Acest fapt se datorează strict dezinformării care s-a produs cu ocazia privatizării societăţii pentru că, deşi în acte li s-a garantat o suprafaţă de 80.607 mp, teren pe care erau amplasate construcţii, în realitate lipseau o suprafaţă de 916 mp, teren aflat sub hala de producţie şi 523 mp de construcţii birouri, aspect constatat abia cu ocazia finalizării procedurii de dezmembrare.

Mai mult, despre faptul că intimata-pârâtă foloseşte nelegal spaţii de birouri din construcţia în suprafaţă de 1.416 mp înscrisă în CF x, reclamanta a aflat abia în 2010, cu ocazia discuţiilor avute cu reprezentantul B., din care a rezultat că societatea pârâtă nu deţine în proprietate nicio suprafaţă de construcţie din imobilul P+2E.

Intimata-pârâtă nu a posedat cu bună-credinţă suprafaţa de 523 mp şi pentru că la dosar există notificări din 2008, 2009, 2010 prin care reclamanta solicita pârâtei să predea suprafeţele ocupate fără titlu şi chiar dacă în acele notificări nu se menţionează suprafaţa de 523 mp, se subînţelege că se revendică şi aceasta.

- Referitor la despăgubirile pretinse de către reclamantă de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi în continuare, până la predarea efectivă a imobilelor, decizia instanţei de apel nu conţine o motivare propriu-zisă.

Respingerea pretenţiilor de către instanţa de apel pentru perioada ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, pentru suprafaţa de 916 mp hală, apare ca fiind şi ilogică, având în vedere că pentru perioada anterioară promovării acţiunii, pentru lipsa de folosinţă asupra acestei suprafeţe, s-au acordat despăgubiri. În acest context, cu atât mai mult, nu există niciun motiv pentru care să se refuze acordarea despăgubirilor în continuare, după promovarea acţiunii.

În privinţa cuantumului acestor pretenţii, au fost depuse la dosar contracte de închiriere încheiate de reclamantă sau de D. SRL cu alte societăţi, din care rezultă nivelul chiriilor practicate pe piaţa locală.

În drept, criticile au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

2) Recurenta-pârâtă B. SA a depus, la 09.07.2018, un memoriu de recurs (elaborat pe 43 pag.) bazat în principal pe prezentarea situaţiilor de fapt şi evaluarea probatoriului, invocând ca motive de nelegalitate, cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Memoriul sistematizat depus ulterior (27.12.2018) la solicitarea instanţei, păstrează în principal aceleaşi aspecte devolutive specifice judecăţii în faţa instanţelor de fond, fără rigorile procedurale impuse prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Reţinând că aspectele de nelegalitate ale cererii de recurs se fundamentează pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată (cu referire şi la prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.), că au fost invocate următoarele critici care pot fi puse în legătură cu textele menţionate (înlăturându-se amplele elemente de fapt expuse de parte asemănător unei cereri care poate învesti instanţa de fond):

- Hotărârea nu a fost motivată corespunzător, având în vedere că instanţa de rejudecare nu a analizat întregul probatoriu administrat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate susţinerile relevante ale părţilor.

Din decizia recurată rezultă indirect că instanţa de rejudecare, contrar indicaţiilor deciziei de casare, a acordat din nou prevalenţă caracterului prezumtiv relativ al înscrierilor eronate din cartea funciară, fără a motiva de ce această prezumţie nu a fost răsturnată în speţă.

Instanţa de apel a avut în vedere înscrierile din cartea funciară, câteva constatări reţinute prin raportul de expertiză şi câteva dintre înscrisurile depuse la dosarul cauzei, fără să examineze "probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor".

Nu au fost analizate toate protocoalele intervenite ca urmare a divizării Întreprinderii C., iar aprecierea raportului de expertiză a fost făcută de instanţa de apel în mod fracturat, fără examinarea tuturor concluziilor expertului.

Din coroborarea tuturor probelor omise a fi avute în vedere de către instanţă la rejudecarea apelului reiese că înscrierile în cartea funciară sunt eronate, iar toate celelalte probe aflate la dosarul cauzei erau de natură a dovedi contrariul prezumţiei de proprietate în favoarea reclamantei.

În acest sens, recurenta-pârâtă a prezentat detaliat mijloacele de probă administrate în cauză (înscrisuri, raport de expertiză, declaraţii de martori, interogatoriul luat reclamantei) arătându-le conţinutul şi propria interpretare dată acestora, concluzionând că, în realitate, instanţa de apel, în mod eronat, nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate, aşa cum s-a dispus prin decizia de casare.

S-a susţinut că şi raportându-se la puţinele probe avute în vedere, instanţa nu a motivat sau a motivat sumar soluţiile adoptate, ceea ce echivalează tot cu o nemotivare.

Astfel, în ce priveşte acţiunea în revendicare, instanţa arată care era conţinutul cărţilor funciare la data introducerii acţiunii, concluzionând succint şi eronat că pârâta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de teren de 916 mp, nedând o dezlegare cu privire la erorile existente în cartea funciară.

De asemenea, în privinţa despăgubirilor pretinse, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, deşi potrivit deciziei de casare trebuia să aibă în vedere şi prevederile art. 485 - 486 din vechiul C. civ. referitoare la buna-credinţă a posesorului, bună-credinţă pe care pârâta a avut-o atât înainte de promovarea acţiunii cât şi ulterior.

Anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta nu a fost pusă în întârziere conform art. 1079 C. civ. cu privire la predarea imobilelor.

Totodată, reclamanta A. nu a dovedit existenţa unui prejudiciu cauzat de lipsa de folosinţă a imobilelor revendicare, una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, temei juridic ce stă la baza acordării despăgubirilor.

În ce priveşte cuantumul despăgubirilor, recurenta-pârâtă a criticat valoarea acestora deoarece nu era justificată de documentele depuse la dosar şi în plus, instanţa a reţinut cuantumul maxim de 2 euro/mp, fără a motiva soluţia.

- Decizia conţine motive contradictorii având în vedere că, deşi ambele imobile, de 916 mp şi respectiv, 523 mp, au o situaţie juridică identică, fiind dobândite prin acelaşi titlu de proprietate, instanţa a decis că doar suprafaţa de 523 mp este deţinută cu bună-credinţă.

Deşi respinge în mod corect acţiunea în revendicare cu privire la suprafaţa de 523 mp, reţinând că pârâta are în proprietate şi posedă cu bună-credinţă această suprafaţă de teren, instanţa se referă totuşi la A. SA ca fiind proprietara acestei suprafeţe, fără a face vreo trimitere la o suprafaţă de 523 mp construcţie.

- Instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic, ceea ce atrage incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

A fost interpretat în această modalitate, denaturată, Protocolul Ers- Fortpres din 19.03.1991 cu privire la care, deşi pârâta a explicat pe larg că în baza lui nu i s-a transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în litigiu, ci acesta doar a confirmat protocoalele din 28.02.1991 şi starea de fapt existentă la acel moment, instanţa l-a considerat în mod greşit, schimbând natura juridică a acestuia, ca fiind actul în baza căruia s-ar fi transmis dreptul de proprietate de către A. SA către recurenta-pârâtă.

- Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a nesocotit limitele rejudecării dispuse prin decizia de casare şi a încălcat astfel dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel, deşi prin decizia de casare s-a dispus ca la stabilirea cuantumului despăgubirilor, pe lângă prevederile Decretului nr. 167/1958, instanţa să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 485 - 486 C. civ., referitoare la buna-credinţă a posesorului, aceasta nu a ţinut seama de buna-credinţă a pârâtei care a existat în toată perioada, obligând-o în mod greşit la plata despăgubirilor pe o perioadă de 3 ani, anterioară promovării acţiunii.

De asemenea, limitele rejudecării au fost nesocotite şi în soluţionarea acţiunii în revendicare, care trebuia să se realizeze prin compararea de titluri şi prin luarea în considerare a tuturor probelor administrate, nu doar a înscrierilor efectuate în cartea funciară care, de altfel, erau eronate.

Ambele părţi au formulat întâmpinări.

Reclamanta A. SA a invocat inadmisibilitatea parţială a recursului pârâtei raportat la solicitarea acesteia, de casare a deciziei şi trimitere spre rejudecare, având în vedere că motivele invocate de aceasta, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., nu pot atrage soluţia de casare, ci doar de modificare. De asemenea, sunt inadmisibile şi criticile pe care îşi întemeiază pârâta nelegalitatea hotărârii invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât acestea vizează, în realitate, aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate. În privinţa fondului criticilor s-a arătat că acestea nu pot fi primite, întrucât decizia este motivată, nu a avut la bază o interpretare eronată a actului dedus judecăţii, soluţia asupra revendicării este corectă, urmare a contractului de vânzare privind transferul dreptului de proprietate intervenit între părţi la 28.02.2017.

Pârâta B. SA a susţinut, în principal, nulitatea recursului reclamantei pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate şi totodată, inadmisibilitatea recursului pe aspectele vizând acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea unei chirii lunare pentru imobilul hală cu teren aferent şi pentru spaţiile cu destinaţia de birouri, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data de 28.02.2017.

Inadmisibilitatea este dată de faptul că aceste pretenţii sunt formulate direct în recurs, având în vedere că ele n-au fost deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată şi nici până la primul termen de înfăţişare.

Pe fond, s-a arătat că nu pot fi primite criticile reclamantei, întrucât pârâta a fost posesor de bună-credinţă asupra suprafeţei de 523 mp şi ca atare, nu datorează despăgubiri.

Analizând recursurile declarate în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

1) Recursul reclamantei A. SA deduce judecăţii, contrar susţinerii pârâtei, critici încadrabile în motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., legate de o insuficientă motivare şi în acelaşi timp, o incorectă soluţionare a pretenţiei referitoare la acordarea contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 916 mp şi hală de producţie, pe perioada ulterioară promovării acţiunii şi până la predarea efectivă a imobilului.

Astfel, reţinând în mod corect că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestui imobil şi că pârâta B. l-a folosit în fapt, fără niciun drept, instanţa de apel a dispus obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosinţă, constând în echivalentul chiriei pe ultimii 3 ani, anteriori promovării acţiunii în instanţă, luând în considerare şi termenul de prescripţie extinctivă reglementat de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958.

În ce priveşte soluţia instanţei, de respingere a pretenţiei de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă şi pe perioada ulterioară sesizării instanţei, aceasta este mai degrabă una implicită soluţiei menţionate anterior, de stabilire a despăgubirilor doar pentru cei 3 ani anteriori sesizării instanţei, lipsind de asemenea, o motivare corespunzătoare pe acest aspect.

Aplicarea unei dobânzi legale asupra sumei recunoscute cu titlu de despăgubiri pentru perioada ulterioară învestirii instanţei, de la data de 22.11.2010 până la achitarea integrală a debitului, nu acoperă prejudiciul creat prin lipsirea proprietarului de unul dintre atributele dreptului său (folosinţa) ci este aptă doar să acopere prejudiciul cauzat prin întârziere în executarea obligaţiei pecuniare puse în sarcina pârâtei (dobânda penalizatoare în sensul O.G. nr. 13/2011, având natura juridică a daunelor interese moratorii datorate pentru neexecutarea obligaţiei).

Aşadar, în contextul în care, pe situaţia de fapt, instanţa de apel a constatat că imobilul menţionat, proprietatea reclamantei, a fost folosit fără drept de către pârâtă până la data la care i-a fost vândut acesteia, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 28.02.2017 (acesta fiind de altfel motivul pentru care a fost respinsă acţiunea în revendicare) nicio justificare legală nu există pentru neacordarea către reclamantă a despăgubirilor pentru întreaga perioadă în care i s-a adus atingere prerogativelor dreptului de proprietate.

Potrivit art. 480, art. 483 C. civ., fructele civile se cuvin proprietarului, instanţa de apel realizând aplicarea acestor dispoziţii legale în mod fragmentat, limitându-se doar la perioada anterioară învestirii instanţei, acoperită de normele prescripţiei extinctive, ignorând în mod nepermis din punct de vedere legal intervalul de timp ulterior, în contextul în care situaţia de fapt nu s-a modificat decât la data de 28.02.2017, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare între părţi.

Sub aspect procedural, este lipsită de temei susţinerea pârâtei vizând inadmisibilitatea acestei critici, deduse din aceea că pretenţia constând în contravaloarea lipsei de folosinţă după data sesizării instanţei n-ar fi fost formulată prin acţiunea introductivă, ci ar fi fost dedusă judecăţii abia prin cererea de recurs, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat deopotrivă, obligarea pârâtei la despăgubiri pe ultimii 3 ani, începând cu luna noiembrie 2007 până în luna noiembrie 2010, cu dobânda legală calculată începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă, precum şi la despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă până la predarea efectivă a spaţiilor ocupate abuziv.

Împrejurarea că în acest ultim capăt de cerere nu se menţionează expres că despăgubirile se cer de la data promovării acţiunii n-are relevanţa susţinută fără niciun temei de către pârâtă, a inexistenţei pretenţiei sau a formulării ei direct în recurs, de vreme ce ea vizează, în mod evident, întreaga perioadă în care imobilul a fost ocupat fără titlu (iar pentru intervalul anterior sesizării instanţei, în limitele prescripţiei extinctive, fusese formulat capăt de cerere distinct).

La fel, nu poate avea semnificaţia pretinsă, a formulării cererii direct în recurs, împrejurarea că în acţiune nu se menţionează faptul că despăgubirile se solicită ca echivalentul unei chirii pentru fiecare lună, câtă vreme s-a indicat de la început, conform obiectului acţiunii, că este vorba de echivalentul "unei chirii de 14 RON/mp fără TVA", pe acelaşi aspect purtând şi probaţiunea în cuprinsul procesului (pentru determinarea contravalorii lipsei de folosinţă depunându-se la dosar contracte de închiriere având chiria stabilită lunar).

În consecinţă, potrivit considerentelor arătate, reţinându-se incidenţa motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recursul va fi admis şi modificată în parte decizia atacată, în sensul că pârâta va fi obligată şi la contravaloarea lipsei de folosinţă de 135.568 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii, asupra imobilului teren de 916 mp şi hală de producţie, pentru perioada cuprinsă între decembrie 2010 - februarie 2017 (respectiv, intervalul dintre data promovării acţiunii şi cea a încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care pârâta a dobândit proprietatea asupra imobilului).

Cuantumul despăgubirilor a fost determinat prin luarea în considerare a aceleiaşi valori reţinute de instanţa de apel (2 euro/mp/lună), ca instanţă devolutivă în faţa căreia s-a administrat probatoriul şi care a valorificat, contrar susţinerii pârâtei, contracte de închiriere vizând spaţii cu destinaţie de similară (spaţii de amenajare pentru producţie, spaţii de depozitare), în care chiria consemnată era de 2 euro/mp/lună plus TVA, ori de 2,25 eu/mp/lună plus TVA sau 1,5 euro/mp/lună plus TVA.

Au fost înlăturate din probaţiune de către instanţa de apel şi nu li s-a dat E. juridică în speţă acelor contracte de închiriere vizând chirii de 1.100 euro/mp sau 1.080 euro/mp tocmai pentru că vizau spaţii cu altă destinaţie, fiind aşadar, nereală susţinerea din recursul pârâtei vizând determinarea c/valorii lipsei de folosinţă în mod discreţionar, nejustificat de actele de la dosar sau prin luarea în considerare a celei mai mari chirii corespunzătoare unor spaţii situate în alte zone sau având altă afectaţiune.

- Critica reclamantei referitoare la neacordarea despăgubirilor pentru suprafaţa de 523 mp construcţii nu poate fi nici ea primită.

Susţinând greşita soluţionare a acestei cereri, recurenta-reclamantă pretinde eronata stabilire a bunei-credinţe a pârâtei, deducând judecăţii în recurs o serie de elemente de fapt şi probatorii din care ar trebui să rezulte o situaţie contrară, referitoare la reaua-credinţă a pârâtei.

Or, determinarea atitudinii subiective a părţii, pe baza mijloacelor de probă administrate, reprezintă un aspect al situaţiei de fapt, care cade în competenţa instanţelor de fond, fără posibilitatea reevaluării în recurs.

Exercitând controlul de legalitate, instanţa de recurs are de verificat în ce măsură s-a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa devolutivă a fondului.

Or, sub acest aspect se constată că potrivit art. 485 C. civ. "posesorul nu câştigă proprietatea fructelor decât când posedă cu bună-credinţă, în caz contrar, el fiind dator de a înapoia productele împreună cu lucrul, proprietarului care-l revendică".

În speţă, aplicarea acestui text legal s-a realizat în mod corect, faţă de statuarea asupra bunei-credinţe a pârâtei în folosirea imobilului de 523 mp, astfel încât critica dedusă judecăţii pe acest aspect are caracter nefondat.

În consecinţă, recursul reclamantei a fost constatat întemeiat doar sub aspectul criticilor fundamentate pe dispoz. art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în ce priveşte dezlegarea dată asupra contravalorii lipsei de folosinţă datorate de pârâtă pe perioada ulterioară învestirii instanţei până la predarea efectivă a imobilului, teren de 916 mp şi hală de producţie.

2. Recursul pârâtei B. SA.

În mod prioritar, se constată că aspectele de inadmisibilitate a acestui recurs invocate prin întâmpinare, cu referire la soluţia de casare cu trimitere solicitată de către pârâtă, în contextul în care aceasta invocă doar motive de modificare a deciziei, este lipsită de orice fundament juridic.

Admisibilitatea unei căi de atac se raportează la obiectul acesteia şi la dispoziţiile legale ce permit sau nu exerciţiul respectivei căi de atac, iar nu la soluţiile preconizate de parte prin promovarea ei, soluţii care sunt căderea organului jurisdicţional.

De asemenea, invocata inadmisibilitate întrucât motivele de nelegalitate ar viza, în realitate, aspecte de netemeinicie a hotărârii se poate circumscrie sancţiunii nulităţii recursului (iar nu inadmisibilităţii) urmând a fi avută în vedere de instanţă la evaluarea punctuală a criticilor, care vor fi înlăturate din analiză în măsura în care vizează temeinicia soluţiei iar nu legalitatea acesteia, astfel cum se va arăta în continuare.

- Pretinzând incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine, în principal, că instanţa nu ar fi analizat tot probatoriul administrat, precizând în mod specific unei căi devolutive de atac, mijloacele de probă şi conţinutul acestora.

Asemenea aspecte nu se circumscriu motivului de recurs arătat, pot viza eventual temeinicia hotărârii şi nu intră sub cenzura instanţei de recurs care poate proceda doar la controlul de legalitate.

Susţinând totodată, o nemotivare a soluţiei pe aspectul despăgubirilor la care a fost obligată, recurenta-pârâtă arată că instanţa de apel nu a luat în considerare buna sa credinţă, aşa cum s-a stabilit prin decizia de casare.

Critica este lipsită de temei având în vedere că soluţia instanţei de apel, de respingere a pretenţiei vizând despăgubirile pentru imobilul în suprafaţă de 523 mp, se bazează tocmai pe reţinerea acestei atitudini subiective a părţii, deduse din modalitatea de partajare şi folosire a imobilului, bună-credinţă pe care nu a putut-o reţine însă şi în privinţa celeilalte suprafeţe, de 916 mp.

Susţinerea recurentei-pârâte, conform căreia aceeaşi atitudine subiectivă ar trebui stabilită şi în privinţa terenului şi a halei de producţie (ca fiind relevată de toate mijloacele de probă administrate în cauză) supune, în realitate, judecăţii elemente de fapt şi de probatoriu care, aşa cum s-a arătat, nu pot fi evaluate în recurs.

- Critica pârâtei privind inexistenţa unui prejudiciu cauzat de lipsa de folosinţă a imobilului revendicat, ca fiind una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, aspect neanalizat de asemenea de către instanţa de apel, demonstrează confuzia recurentei asupra temeiului juridic care a fundamentat soluţia de obligare la plata despăgubirilor.

Instanţa nu a fost învestită şi nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale, pe temeiul art. 998 - 999 C. civ., ci prejudiciul creat proprietarului prin lipsirea de una din prerogativele dreptului său.

Or, sub acest aspect, legiuitorul prezumă prejudiciul ca fiind dat de contravaloarea fructelor pe care proprietarul nu le-a putut percepe pentru că au fost reţinute de către posesorul neproprietar. De aceea, existenţa prejudiciului rezultă ex re (ex facto), adică din însăşi împiedicarea proprietarului în exercitarea prerogativelor dreptului său şi constă, aşa cum reiese din art. 483, 485 C. civ., în contravaloarea lipsei de folosinţă (în ce priveşte cuantumul acesteia fiind administrat probatoriu relevant astfel cum s-a arătat în analiza recursului reclamantei).

- Susţinerea conform căreia decizia s-ar baza pe considerente contradictorii deoarece ambele imobile au situaţii juridice identice, fiind dobândite în baza aceluiaşi titlu de proprietate şi totuşi, doar în privinţa unuia se reţine buna-credinţă exoneratoare de plata despăgubirilor, nu are caracter întemeiat.

Buna-credinţă, ca stare de fapt, a fost dedusă de instanţă nu din existenţa aceluiaşi act de transfer al dreptului, ci din exercitarea diferită a posesiei asupra acestor imobile.

Astfel, în privinţa suprafeţei de 523 mp, s-a reţinut că ea este folosită în comun de către părţi, în perpetuarea unei stări de fapt create pe baza unui Protocol din 1991 şi dedusă în mod particular din situaţia că respectiva construcţie P+2E (unde se regăseşte această suprafaţă) afectează deopotrivă terenul aparţinând reclamantei (înscris în CF x), ca şi o suprafaţă de 110 mp din parcela cu nr. top x din CF x, proprietatea pârâtei B. SA Galaţi.

De asemenea, caracterul contradictoriu al considerentelor ar fi dat, în opinia recurentei-pârâte şi de aceea că instanţa, deşi respinge acţiunea în revendicare asupra acestei suprafeţe de teren de 523 mp, reţinând că pârâta este proprietara acesteia şi că îl posedă cu bună-credinţă, statuează în acelaşi timp, că este proprietatea reclamantei.

În realitate, instanţa de apel reţine că suprafaţa de 523 mp reprezintă "o parte din suprafaţa terenului aferent construcţiei P+2E, parte a nr. top x7, în suprafaţă de 1.416 mp, înscrisă în CF x, în favoarea reclamantei".

Respingerea acţiunii în revendicare a fost consecinţa constatării că această suprafaţă nu lipseşte din posesia reclamantei, iar nu a faptului, aşa cum eronat susţine pârâta, că aceasta din urmă ar fi fost considerată proprietara bunului.

- Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă pretinde denaturarea înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al Protocolului din 19.03.1991, pentru că instanţa ar fi stabilit că în baza acestuia s-ar fi transferat un drept de proprietate de către A. SA către pârâtă deşi în realitate, prin acest protocol, încheiat între A. SA şi G. SA, nu s-au reglementat doar suprafeţele de construcţii în litigiu, ci întreaga construcţie ce a revenit G. SA din hala mecano-sudură şi anexa tehnico-socială.

Susţinerea este eronată, instanţa de apel nedând o asemenea E. juridică Protocolului din 19.03.1991, ca reprezentând titlul în baza căruia A. SA ar fi transferat un drept de proprietate către pârâta B..

Pe acest aspect, al titlului de proprietate al pârâtei B. SA, instanţa de apel a reţinut că aceasta a cumpărat, în baza contractului autentificat sub nr. x din 28.04.2005, de la vânzătoarea C. SA, societate aflată în lichidare voluntară, întreg dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF x Cluj A+2, nr. top x, constând din teren în suprafaţă de 4.688 mp şi hală de producţie P-P+1.

Aşadar, separat de faptul că respectivul Protocol nu cuprinde clauze al căror înţeles clar, neîndoielnic să fi fost denaturate prin interpretare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că actul juridic respectiv nici nu a fost supus unei interpretări în sensul menţionat de către pârâtă, ca reprezentând actul în baza căruia să se fi realizat transferul dreptului de proprietate de la A. SA către aceasta.

- Invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a făcut, în principal, cu trimitere la nesocotirea limitelor rejudecării dispuse prin decizia de casare şi a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. (ipoteză care, dacă s-ar verifica, ar atrage incidenţa art. 304 pct. 5 şi nu pct. 9 C. proc. civ., dat fiind faptul că se pretinde nesocotirea unei norme de procedură).

Critica este nefondată întrucât, contrar susţinerii pârâtei, instanţa de apel nu analizează, în rezolvarea dată acţiunii în revendicare doar înscrierile în cartea funciară, ci întreaga succesiune a actelor de transfer, pornind de la divizarea iniţială a SC C. SA Cluj în şapte societăţi comerciale, din care ulterior 6 au fuzionat din nou în SC C. SA, cu excepţia reclamantei.

S-a făcut referire, de asemenea, la actele de dezmembrare, lotizare şi comasare a imobilelor şi la intabulările în cartea funciară.

Susţinerea pârâtei că aceste intabulări ar fi eronate şi că ar fi trebuit să se procedeze la rectificarea lor, ceea ce ar fi condus la o altă soluţie asupra revendicării, nu poate fi primită.

Pe de o parte, pentru că aşa cum se reţine prin decizia de casare, cererea în rectificare are un caracter accesoriu celei în revendicare, soluţia asupra acesteia urmând să influenţeze şi soluţia asupra rectificării.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a răsturnat prezumţia de proprietate dedusă din art. 30 din Legea nr. 7/1996 întrucât nu a dovedit contrariul celor înscrise în cartea funciară.

Aceasta ar fi presupus ca în cadrul prezentului litigiu să producă astfel de dovezi, încât să demonstreze că este îndreptăţită la o suprafaţă mai mare decât cea menţionată în cartea funciară.

Or, instanţa de apel a reţinut, analizând probele administrate, că pârâta nu justifică un titlu cu privire la suprafeţele asupra cărora doreşte să fie făcute rectificările în plus, în favoarea sa, întrucât potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28.04.2005, încheiat în baza procesului-verbal de adjudecare nr. x din 22.04.2005 şi a caietului de sarcini întocmit cu acea ocazie, pârâta B. SA a cumpărat de la C. SA, doar " întreg dreptul de proprietate asupra imobilului din CF nr. x Cluj, A+2, nr. top x, constând din teren de 4.688 mp (iar nu de 6.127 mp) şi hală de producţie, corp anexă construcţie P-P+1 nivele, pe fundaţie de beton, zidărie făşii BCA, planşeu beton armat, acoperiş terasă, compuse din: - la parter o hală de producţie, 2 grupuri sociale, 1 hol, 2 case scării, 11 ateliere la etaj, o sală de curs, 2 case scării, un coridor, 2 grupuri sociale, 9 birouri".

Aşadar, nejustificând în favoarea sa, un titlu care să o îndreptăţească la o rectificare în plus a suprafeţelor din imobil, pentru a paraliza acţiunea în revendicare a reclamantei, societatea pârâtă n-a reuşit să răstoarne prezumţia de proprietate care opera în favoarea acesteia, pe baza intabulărilor în cartea funciară.

Dimpotrivă, confirmând o dată în plus dreptul de proprietate al reclamantei, pârâta a încheiat cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.02.2017, prin care a dobândit, printre altele, imobilele înscrise pe numele reclamantei în CF x şi CF x Cluj-Napoca, care fac obiectul prezentului litigiu.

Susţinerea pârâtei, că această înstrăinare nu ar reprezenta o recunoaştere a dreptului de proprietate al reclamantei, pentru că în privinţa unuia dintre imobile s-a dobândit doar o cotă - parte şi nu ar fi suficient de individualizate, ci doar o încercare de stingere a litigiului, nu poate fi primită.

Astfel, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare menţionat nu s-a încheiat sub condiţia suspensivă a dobândirii şi demonstrării dreptului de proprietate de către înstrăinător (pentru a rezulta că a fost pusă la îndoială calitatea acestuia de proprietar la momentul încheierii actului, care presupune, conform art. 1674 C. civ., tocmai transferul dreptului de proprietate de îndată, "chiar dacă bunul nu a fost predat iar preţul nu a fost plătit") iar în privinţa obiectului material al acestuia, el este suficient determinat prin trimitere la cărţile funciare nr. x, nr. 251945 (indicate ca atare şi în speţă) precum şi la faptul că imobilele fac obiectul litigiului în prezentul dosar, înregistrat sub nr. x/2010*.

Pe de altă parte, stingerea unui litigiu se face pe bază de concesii reciproce, sub formă de tranzacţie, iar nu prin încheierea unui contract de vânzare, neexistând nicio dovadă şi nepretinzându-se de altfel, că intenţia părţilor ar fi fost una simulată, nefiind în sensul unei înstrăinări veritabile, ci a stingerii litigiului.

Pentru considerentele arătate, toate criticile deduse judecăţii prin recursul pârâtei au fost constatate nefondate, calea de atac urmând a fi respinsă în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. SA împotriva Deciziei nr. 59/A din 11 aprilie 2018 (îndreptată prin hotărârea din 27 iunie 2018) a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Modifică, în parte, decizia atacată, în sensul că obligă pe pârâta B. SA să plătească reclamantei şi suma de 135.568 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 916 mp şi hală de producţie pe perioada decembrie 2010 - februarie 2017.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. SA împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED