High Court declines jurisdiction; acquisitive prescription appeal under RON 200,000 referred to Court of Appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 2.856 din 14 aprilie 2017, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate prin întâmpinări. A admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Bucureşti prin Primar general şi Statul Român prin DGRFP Bucureşti. A constatat ca vacantă succesiunea rămasă de pe urma defunctei B., decedată la data de 3 decembrie 2008. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului (teren în suprafaţă măsurată de 181 mp, situat în Bucureşti, str. x, astfel cum a fost identificat în memoriu tehnic întocmit de C. şi construcţie evaluată şi prin certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele şi taxele locale nr. x din 12 decembrie 2014) indicat în petitul acţiunii.

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 3.958 A din 24 noiembrie 2018, prin care s-au respins apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâţii Statul Român prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice au declarat recursuri, înregistrate la Tribunalul Bucureşti la data de 28 februarie 2018.

Competenţa soluţionării recursurilor a fost declinată în favoarea Înaltei Curţi de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 490 din 5 octombrie 2018.

S-a reţinut, în esenţă, pornind de la prevederile art. 96 şi art. 97 C. proc. civ., că prin respectivele texte nu s-a prevăzut, de principiu, soluţionarea recursurilor împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în apel nici în competenţa curţilor de apel nici în cea a instanţei supreme. Coroborând însă respectivele dispoziţii cu cele ale art. 483 C. proc. civ., curtea de apel a ajuns la concluzia că aparţine instanţei supreme competenţa materială de soluţionare a recursurilor, ca instanţă de recurs de drept comun, curtea de apel fiind instanţă specială de recurs numai în cazurile anume prevăzute, care nu se regăsesc în speţă.

S-a mai reţinut că în acest sens a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369/2017, statuări reiterate şi în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2018, potrivit cărora, în lipsa unei dispoziţii de partajare a competenţei între curţile de apel şi Înalta Curte, competenţa revine celei din urmă.

Nu în ultimul rând, s-a constatat de către curtea de apel inaplicabilitatea Deciziei nr. 18 din 1 octombrie 2018, nepublicată la data pronunţării deciziei de declinare.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 19 noiembrie 2018.

Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018, s-a fixat termen la 16 ianuarie 2019 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursurilor de faţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, nejustificându-se competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor într-o cauză soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal, care are ca obiect uzucapiune asupra unui imobil a cărui valoare a fost precizată ca fiind sub pragul de 200.000 RON.

Prin Decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte în recurs în interesul legii în dosarul nr. x/2018, publicată în M. Of. nr. 965 din 14 noiembrie 2018, s-a stabilit, că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curţilor de apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept de către Completul competent să judece recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării acesteia în M. Of. al României, respectiv 14 noiembrie 2018, impunându-se astfel cu caracter obligatoriu la momentul soluţionării excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi.

Prin respectiva decizie s-a constatat că dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

În interpretarea acestor dispoziţii legale, s-a reţinut, prin decizia menţionată, că "textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competenţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competenţa instanţei supreme în soluţionarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curţilor de apel la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Prin acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar judeca şi recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, în apel".

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Astfel, prin Decizia Înaltei Curţi nr. 18/2018, s-a arătat că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înţelesul acestor dispoziţii "trebuie să reiasă din decelerarea intenţiei legiuitorului, care constă doar în explicarea scopului recursului".

S-a reţinut că în raport de prevederile art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de tribunale sau curţi de apel.

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat astfel că Înalta Curte nu este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei noi reguli de competenţă, care, în raport de dispoziţiile art. 122 C. proc. civ., pot fi stabilite numai prin modificarea normelor acestui cod.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Referitor la efectele acestei decizii, prin decizia menţionată, s-a constatat că, în viziunea instanţei de contencios constituţional, conformitatea cu Constituţia este asigurată prin simpla recunoaştere a dreptului la recurs şi nu prin accesul la o anumită instanţă.

În continuare, instanţa supremă, constatând că nici dispoziţiile art. 96 pct. 3 şi nici cele ale art. 483 alin. (4) C. proc. civ. nu prevăd, în mod expres, în favoarea curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel, a apreciat că se impune a fi identificată o instanţă competentă pentru soluţionarea acestora.

Faţă de principiul organizării judecătoreşti "în sistem ierarhic de tip piramidal a instanţelor judecătoreşti", ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 94 - 97 C. proc. civ. care "presupune ca învestirea instanţelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă", Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că revine curţilor de apel competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale.

Se reţine totodată că dezlegările date prin decizia nr. 18/2018 au fost confirmate prin prevederile art. IV din Legea nr. 310/2018.

Pentru toate aceste considerente, constatându-se că dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, judecata recursurilor va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de pârâţii Statul Român, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei nr. 3.958 A din 24 noiembrie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED