Statute of limitations expiry and invalidity of post-expiration criminal complaint as interruptive cause in civil liability claim

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu-Gară la data de 6 februarie 2017, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA - UTC Călăraşi, CRC Lehliu, obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul creat prin deteriorarea cutiei PTA-ului şi şocul produs la vederea sumei din factura nr. x din 22.05.2009, care nu poate fi calculată ca valoare, iar în cazul daunelor morale prejudiciul este solicitat pentru corectitudine, demnitate, cinste.

Prin Sentinţa nr. 272 din 6 iunie 2017 Judecătoria Lehliu-Gară a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.

Prin Sentinţa nr. 863 din 29 septembrie 2017, Tribunalul Călăraşi a respins cererea de chemare în judecată, ca prescrisă, reţinând, în esenţă, că, în raport cu data producerii faptelor imputate pârâtei - deteriorarea cutiei PTA şi şocul produs la vederea sumei din factura emisă în 2009 - sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958. Reclamantul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea cel mai târziu la 18.11.2009, când a primit răspuns de la pârâtă, astfel că de atunci a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, care s-a împlinit la data de 18.11.2012, aşadar cu mult timp înainte de introducerea acţiunii la data de 6.02.2017.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul A., iar prin Decizia nr. 387/A din 2 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanţă.

Instanţa de apel a reţinut că, faţă de data sesizării instanţei (în cursul anului 2017) şi întrucât în cauză nu au fost dovedite cauze de întrerupere sau suspendare a termenului prescripţie, în mod corect prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie s-a împlinit anterior sesizării instanţei şi, prin urmare, aceasta este prescrisă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, neîncadrat în drept, reclamantul A., arătând că instanţele anterioare în mod greşit au respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, fără a lua în considerare toate probele dosarului şi fără a analiza cu atenţie situaţia de fapt.

Referitor la soluţia adoptată de Curtea de Apel Bucureşti, recurentul a arătat că în afară de cererea de chemare în judecată înregistrată la 06.02.2018, a făcut dovezi cu privire la existenţa dosarului nr. x/2013, menţionat şi de Tribunalul Călăraşi în considerentele sentinţei pronunţate, dar pe care instanţa de apel nu l-a luat în considerare.

Recurentul a mai arătat că instanţele nu analizează faptul emiterii, de către pârâtă, a unor facturi de plată, la mai bine de 13 de ani de la deconectarea reclamantului de la reţea, falsurile şi abuzurile comise de aceasta.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că termenul de prescripţie s-ar fi împlinit anterior sesizării instanţei, existenţa dosarului nr. x/2013 făcând dovada contrară.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 17.09.2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În termen legal, părţile au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului. Intimata-pârâtă a arătat că dreptul material la acţiune este prescris, iar în subsidiar, că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, sens în care se impune respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care se încadrează criticile acestuia, Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

Recurentul a dedus judecăţii o acţiune în răspundere civilă delictuală a intimatei-pârâte, pentru acţiunile sale şi ale angajaţilor săi, solicitând obligarea acesteia la plata de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin deteriorarea P.T.A.-ului şi pentru şocul pe care i l-a produs la vederea sumei din factura nr. x din 22.05.2009. Faptele reclamate nu au fost cercetate de instanţele de fond, dată fiind reţinerea incidenţei instituţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune a reclamantului.

Astfel fiind, cât timp nu se demonstrează caracterul nelegal al soluţiei adoptate, critica recurentului, de neanalizare de către instanţa de fond a falsurilor şi abuzurilor comise de pârâtă, nu ar putea fi primită de vreme ce există o justificare legală a acestei pretinse omisiuni.

Cât priveşte soluţia de respingere a acţiunii deduse judecăţii ca fiind prescrisă, a fost criticată de recurent exclusiv prin invocarea existenţei unei cauze de întrerupere/suspendare a cursului prescripţiei, ce nu ar fi fost luată în seamă de instanţe, dată de existenţa dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară.

Atât tribunalul, cât şi curtea de apel au stabilit necontestat că, în raport cu faptele reclamate, sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescripţia extinctivă, iar pe baza susţinerilor şi probelor administrate (adresa intimatei-pârâte ce a fost comunicată reclamantului în anul 2009) au reţinut că reclamantul a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea încă din cursul anului 2009.

Astfel fiind, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit în cursul anului 2012, astfel că, promovarea acţiunii de faţă abia în anul 2017 apare ca fiind realizată cu mult după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune a reclamantului, ceea ce împiedică cercetarea sa pe fond.

Instanţele au mai statuat şi asupra inexistenţei niciunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, această din urmă statuare a lor fiind combătută prin cererea de recurs prin care s-a indicat existenţa dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, susţinându-se că acesta a fost constituit tocmai ca urmare a demersurilor recurentului de reclamare a faptelor ilicite imputate intimatei, în faţa organelor de anchetă penale.

Separat de împrejurarea că acest dosar penal s-a finalizat cu o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, ce a fost menţinută prin Rezoluţia din 30.01.2014 a Tribunalului Călăraşi, de respingere a plângerii recurentului, Înalta Curte reţine că formarea acestui dosar a avut loc în urma sesizării depuse de parte la Poliţia Oraşului Fundulea la data de 19.02.2013, aşadar la o dată ulterioară reţinută necontestat de instanţele de fond ca fiind cea a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, respectiv cursul anului 2012.

Or, pentru a se produce efectul întreruptiv ori cel de suspendare a cursului prescripţiei extinctive, cerinţa esenţială este aceea ca evenimentele invocate ca având o atare relevanţă juridică să intervină pe durata curgerii termenului de prescripţie, cerinţă care, cum s-a arătat, nu se verifică în legătură cu elementul indicat de recurent drept cauză întreruptivă ori de suspendare a cursului prescripţiei.

Astfel fiind, se dovedeşte ca fiind legale cele statuate de instanţele de fond pe aspectul prescripţiei şi, implicit, ca fiind legală soluţia adoptată în baza acestor statuări.

Pentru toate aceste considerente, apreciind ca nefondat recursul declarat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., domiciliat în Bucureşti, împotriva Deciziei nr. 387/A din 2 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâta B. SA - UTC Călăraşi - CRC Lehliu, cu sediul în Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 ianuarie 2019.

Procesat de ED