Jurisdictional conflict in forced execution resolved by establishing territorial competence of the court where the assets are located

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Petroşani la data de 28 decembrie 2017, sub nr. x/2017, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de Sentinţa comercială nr. 6446 din 18 august 2010, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. x/2011, împotriva debitorului B., cu domiciliul în municipiul Bucureşti, la cererea creditoarei SC C. SA cu sediul în municipiul Piteşti, judeţul Argeş.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 373 C. proc. civ.

Prin Încheierea civilă nr. 164/C.C./2018 din data de 15 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Petroşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Petroşani a reţinut incidenţa prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Astfel, această instanţă a constatat că domiciliul debitorului B. nu se află în circumscripţia Judecătoriei Petroşani, ci a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, iar în prezenta cauză nu este aplicabilă nicio dispoziţie legală derogatorie de la norma de drept comun de stabilire a competenţei instanţei de executare.

Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 20 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

La solicitarea instanţei, prin precizarea din data de 2 februarie 2018, Biroul Executorului Judecătoresc A., a menţionat că se urmăreşte executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile situate pe raza oraşului Petroşani şi executarea silită prin poprire, terţul poprit identificat în dosarul de executare silită fiind în judeţul Hunedoara.

Prin Sentinţa civilă nr. 2124 din 28 februarie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind încuviinţarea executării silite în favoarea Judecătoriei Petroşani, Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă,

Prioritar, această instanţă a reţinut, faţă de momentul începerii procedurii de executare silita, prin depunerea cererii de executare silită, respectiv 18 iulie 2011, incidenţa dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865, în vigoare până la data de 14 februarie 2013.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, instanţa, de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel

Faţă de normele legale mai sus menţionate, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a constatat că, faţă de faptul că în cauză s-a solicitat încuviinţarea mobiliară şi imobiliară asupra bunurilor situate pe raza oraşului Petroşani, precum şi încuviinţarea executării silite prin poprire asupra veniturilor deţinute de debitor la un terţ poprit care se află pe raza judeţului Hunedoara, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite revine Judecătoriei Petroşani.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei Petroşani, în considerarea dispoziţiilor legale şi argumentelor care succed:

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., adoptată pentru soluţionarea conflictelor de legi rezultate din intrarea în vigoare a acestui act normativ, "dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", respectiv 15 februarie 2013.

Faţă de norma legală mai sus menţionată, Înalta Curte constată că, în cazul executării silite, este aplicabilă legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie care se desprinde din cuprinsul prevederilor art. 622 alin. (2) din C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, conform cărora executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare.

În cauză, sesizarea Judecătoriei Petroşani de către petentul Biroul Executorilor A. s-a realizat la 28 decembrie 2017, însă cererea privind executarea silită a debitorului B., formulată de creditoarea SC C. SA a fost înregistrată la organul de executare la 18 iulie 2011, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865.

Acest aspect reiese din menţiunea înscrisă pe cererea de executare silită aflată la dosarul Judecătoriei Petroşani, împrejurare faţă de care, Înalta Curte constată că executarea silită este guvernată de normele acestui act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 373 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii se execută de executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în care se află acestea, instanţa de executare fiind instanţa în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, (2) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, judecă contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Înalta Curte constată că locul unde urmează a se face executarea silită este criteriul stabilit de lege pentru determinarea instanţei de executare, căreia îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite.

Acest criteriu are în vedere locul unde se realizează, efectiv, executarea, care nu se confundă cu cel unde îşi are sediul organul de executare.

În cauză, petentul a arătat că se urmăreşte executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile situate pe raza oraşului Petroşani, astfel cum rezultă din precizarea aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, dar şi executarea silită prin poprirea veniturilor deţinute de un terţ poprit cu sediul în judeţul Hunedoara.

Văzând dispoziţiile art. 373 alin. (2) şi pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Petroşani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Judecătoriei Petroşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM