Retrial for new urban planning document as evidence of pre-existing constructability in expropriation compensation valuation

Deliberând asupra cauzei de faţa, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, la data de 27 iulie 2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2009*, şi rejudecarea cauzei ţinându-se cont de înscrisul nou reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 reprezintă un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin. această hotărâre au fost aprobate documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulamentul Local de Urbanism aferent (RLU), Zona de servicii şi comerţ, Extravilan Sud Arad.

Prin această hotărâre terenurile rămase în proprietatea revizuentului, adiacente terenului expropriat au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad.

Acest înscris a fost emis după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, însă nu a putut fi prezentat de revizuent la momentul judecării fondului litigiului întrucât nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă.

Înscrisul poate fi asimilat unei hotărâri judecătoreşti, doctrina juridică confirmând că un înscris doveditor nou poate fi un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti (de exemplu o hotărâre judecătorească), cu condiţia să rezulte că partea a fost în imposibilitate de a înfăţişa înscrisul în cursul judecăţii dosarului revizuit, din cauza unor împrejurări aflate mai presus de voinţa sa.

Această procedură a început prin solicitarea Certificatului de Urbanism în scop de informare şi întocmirea studiului de oportunitate pentru PUZ, a continuat cu emiterea avizului de oportunitate şi cu emiterea Certificatului de urbanism nr. 734 din 12 iunie 2012, act prin care Primăria Arad a confirmat implicit atât posibilitatea, cât şi oportunitatea includerii în intravilan a terenurilor.

CNADNR a refuzat în mod repetat emiterea avizului favorabil, invocând diverse motive, iar ulterior, după completarea tuturor avizelor şi parcurgerea tuturor etapelor specifice procedurii administrative, a fost emisă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017.

În cauză este îndeplinită condiţia imposibilităţii înfăţişării înscrisului în procesul anterior, având în vedere specificul procedurii administrative de întocmire şi aprobare a Planului Urbanistic Zonal, neputând influenţa finalizarea acesteia şi nici controla momentul la care se va emite hotărârea Consiliului de aprobare a PUZ. Demersurile pentru îndeplinirea formalităţilor de includere a terenurilor în intravilan au fost începute de revizuent pe parcursul procesului, s-au derulat în mare măsură în faza de recurs din primul ciclu procesual, de apel şi recurs din cel de-al doilea ciclu procesual, fiind deci imposibilă producerea în faţa instanţelor de judecată a hotărârii de aprobare a PUZ, emisă la 27 iunie 2017.

În ceea ce priveşte condiţia caracterului determinant al înscrisului doveditor nou, revizuentul a susţinut că este îndeplinită, având în vedere că în raţionamentul instanţei a contat în mod determinant destinaţia agricolă şi regimul extravilan al terenului, fiind înlăturate susţinerile reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preţ de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinaţii.

Intimatul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., respectiv înscrisul nou invocat nu a existat la data pronunţării Deciziei civile nr. 51/2014 a Curţii de Apel Timişoara. în plus, nu se poate susţine că emiterea acestui înscris a fost împiedicată de refuzul abuziv al CNAIR de a elibera un aviz favorabil, deoarece la ora actuală nu există nicio hotărâre judecătorească care să constate această situaţie.

În ceea ce priveşte caracterul determinant al înscrisului, intimatul a arătat că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 nu are relevanţă deoarece la stabilirea despăgubirilor trebuie avut în vedere momentul transferului dreptului de proprietate şi nu momentul actual. De asemenea, a susţinut că, prin Decizia 12/2015 a Curţii Constituţionale, s-a statuat că instanţa şi experţii trebuie să se raporteze la valoarea terenului de la momentul exproprierii, ca moment al transferului dreptului de proprietate. Or, la acel moment, terenurile revizuentului erau incluse în categoria de folosinţă extravilan arabil, situaţie în care înscrisul nou prezentat de revizuent nu poate fi util în soluţionarea cauzei,

Prin Încheierea nr. 1574 din 17 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea dosarului de la Curtea de Apei Timişoara la Curtea de Apel Alba Iulia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 2 noiembrie 2017, sub nr. x/2017.

Prin Decizia nr. 1652 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2009*, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, această instanţa a reţinut următoarele:

Prin decizia civilă nr. 51 din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, împotriva Sentinţei civile nr. 448/2010, pronunţată de Tribunalul Arad, în Dosarul nr. x/2009*, sentinţa fiind schimbată. în sensul respingerii acţiunii reclamantului A.. Prin aceeaşi decizie instanţa de apel a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţei.

. Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel. a reţinut, în esenţă, că valoarea acordată de Tribunalul Arad cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat este nejustificată, nerezonabilă şi excesivă, încălcând testul de proporţionalitate dintre interesul privat al expropriatului şi interesul public major ai expropriatorului. Instanţa a reţinut că valoarea care reflectă realitatea este cea prezentată de expertul judiciar B. care a utilizat drept comparabile terenuri agricole extravilane, din acelaşi perimetru cu cel în care se află terenul expropriat al reclamantului. Aşadar, s-a avut în vedere categoria de folosinţă actuală - arabil extravilan - şi nu o categorie ipotetică de intravilan construibil.

Asupra motivului de revizuire invocat în cauză, instanţa a reţinut că revizuentul a invocat drept motiv de revizuire prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., motiv care implică îndeplinirea unor condiţii cumulative ce rezultă din chiar redactarea textului legal. Astfel, în primul rând revizuirea poate fi cerută numai dacă înscrisurile descoperite după pronunţarea hotărârii au existat la data judecăţii. Prin urmare, orice alte înscrisuri apărute după pronunţarea hotărârii nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire. O atare condiţie rezultă nu numai din referirea legii la descoperirea de înscrisuri, ci şi la imposibilitatea prezentării acestora.

A doua condiţie a revizuirii se referă la imposibilitatea prezentării înscrisului în instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, fie din cauză că acesta a fost reţinut de partea potrivnică, fie din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa părţii.

Drept urmare, simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunţarea hotărârii nu legitimează calea procedurală a revizuirii, cu excepţia cazului în care se face dovada imposibilităţii de prezentare a acestora în condiţiile arătate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

O ultimă condiţie a revizuirii este aceea ca înscrisul doveditor descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

Revizuentul a prezentat drept înscris nou Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017 privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi a Regulamentului Local de Urbanism aferent Zonă de Servicii şi Comerţ Extravilan Sud Arad.

Acest înscris nu îndeplineşte în mod evident prima condiţie prevăzută de lege, ei fiind emis la un moment mult ulterior pronunţării Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, deci nu a existat la data judecăţii apelului; nici a doua condiţie nu este îndeplinită, întrucât revizuentul a fost în imposibilitate de a-l prezenta nu din pricina unei împrejurări mai presus de voinţa sa şi nici pentru faptul că a fost reţinut de partea potrivnică, ci pentru unicul motiv că acest înscris nu a existat la data judecăţii fondului, fiind emis la mai mult de 3 ani de la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Revizuentul justifică imposibilitatea prezentării înscrisului prin faptul că acest act a fost emis în urma unei proceduri administrative complexe şi de durată care poate fi asimilată unei acţiuni judiciare, practica judecătorească admiţând cu totul excepţional că un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului.

Contrar susţinerilor revizuentului, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017, act prezentat ca înscris nou, nu poate fi asimilat unei hotărâri judecătoreşti, în acest din urmă caz, practica judiciară statuând că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situaţie de fapt anterioară pronunţării hotărârii. Or, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situaţie de fapt anterioară, ci creează o situaţie juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv, în sensul că de la data emiterii ei, respectiv iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan. Aceste caracteristici ale actului administrativ sunt de natură a demonstra şi lipsa caracterului determinant al înscrisului nou prezentat de revizuent.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a reţinut că este de notorietate că art. 26 alin. (2) şi art. 9 teza II din Legea nr. 198/2004 trebuie interpretate în sensul stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12/2015, respectiv la stabilirea despăgubirilor instanţa şi experţii trebuie să se raporteze la valoarea terenului din momentul exproprierii, care în speţă este anul 2009, fiind inadmisibil a se stabili valoarea terenului expropriat, în funcţie de categoria de folosinţă şi situarea pe care o au alte terenuri, la nivelul anului 2017.

De asemenea, a reţinut că valoarea terenului trebuie stabilita la data exproprierii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinaţia terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii. în acest sens, este de necontestat faptul că la data transferului dreptului de proprietate - anul 2009 - categoria de folosinţă a terenului a fost aceea de agricol extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face ia o altă categorie de folosinţă, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, deoarece o altă interpretare ar însemna o grava încălcare a securităţii raporturilor juridice.

Totodată, instanţa a avut în vedere că terenul în litigiu în suprafaţă de 45.564 mp este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate asupra acestuia din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului, operând de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Art. 13 alin. (2) din acelaşi act normativ prevedea în mod expres ca pe terenurile expropriate sunt interzise începerea şi/sau continuarea construcţiilor, cu sau fără autorizaţie, a instalaţiilor sau a altor bunuri de orice natură. Aşa fiind, de la data exproprierii nu mai era posibilă efectuarea niciunei lucrări pe terenul expropriat, indiferent că s-ar fi obţinut certificat de urbanism sau autorizaţie de construcţie. Dispoziţii legale similare se regăsesc în Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv art. 29 şi art. 30 din lege, prin urmare nu pot fi. luate în considerare actele emise după ce a avut loc transferul dreptului de proprietate, acte având ca obiect alte terenuri, respectiv terenuri neexpropriate, rămase în proprietatea revizuentului,

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017 nu este un înscris determinant şi util nici pentru pretinsul prejudiciu înregistrat de terenurile rămase neexpropriate, deoarece şi acest prejudiciu se determină prin raportare la valoarea, categoria de folosinţă, situarea acestor terenuri la acelaşi moment temporal, momentul exproprierii, şi nicidecum prin raportare la un act administrativ emis în anul 2017, care creează o situaţie juridică nouă şi produce efecte juridice în viitor, începând cu momentul iunie 2017.

Prin urmare, înscrisul nou prezentat de revizuent nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a duce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind şi motivul pentru care nu a putut fi prezentat de revizuent şi nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situaţie juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorităţii lucrului judecat, care este principiul caracterului final al hotărârilor. Acest principiu presupune că nicio parte nu are dreptul să ceară revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii numai în scopul obţinerii unei rejudecări şi a unei noi hotărâri în cauză. Puterea instanţelor superioare de a revizui ar trebui să fie exercitată numai pentru corectarea greşelilor de judecată, a. erorilor judiciare şi nu pentru a substitui o analiză. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenţei a două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv de reexaminare (cauza Pravednaya c. Rusiei).

Excepţii de la acest principiu sunt justificate numai atunci cât sunt necesare datorită unor circumstanţe esenţiale şi imperative. Or, în speţă, nu se poate vorbi de o asemenea circumstanţă esenţială şi imperativă şi nici de existenţa unei erori a instanţei fondului, care să justifice anularea întregii proceduri şi reluarea judecăţii, pornind de la premisa unui act administrativ emis în anul 2017, care vizează un alt teren decât cel în litigiu, expropriat în anul 2009.

Având în vedere caracterul revizuirii, acela de a fi o cale extraordinară de atac, de retractare a hotărârii judecătoreşti numai pentru greşeli involuntare săvârşite de instanţă în raport cu starea de fapt reţinută în hotărâre şi numai pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 322 pct. 1 - 9 C. proc. civ., Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în prevederile 322 pct. 5 C. proc. civ., împrejurare faţă de care a respins calea de atac, ca nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de lege.

Împotriva Deciziei civile nr. 1652 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017 a declarat recurs recurentul - revizuent A., solicitând modificarea în totalitate a acestei hotărâri, admiterea cererii de revizuire a Deciziei civile nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2009* şi, în consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia, în vederea rejudecării apelului, ţinând seama de înscrisurile noi deduse judecăţii, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

După expunerea situaţiei de fapt, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul revizuent a susţinut că hotărârea atacată este nelegală pentru următoarele argumente:

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină raportat la argumentarea esenţială a cererii de revizuire, privind relevanţa înscrisurilor noi depuse la dosar din perspectiva dovedirii potenţialului construibil al terenurilor expropriate şi al porţiunilor de teren rămase în proprietatea reclamantului-revizuent după expropriere (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Potenţialul construibil este dat de amplasament şi caracteristicile concrete ale terenului şi nu depinde exclusiv de includerea formală în intravilan la data evaluării; este dovedit cu actele de la dosar că terenuri arabile extravilane s-au vândut în zona cu preţuri comparabile cu al terenurilor intravilane, clacă amplasamentul lor făcea previzibilă introducerea ulterioară în intravilan.

Instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - în sensul că a omis să reţină realitatea evidentă că prin aprobarea Planului Urbanistic Zonal de introducere a terenurilor în intravilan se dovedeşte şi se consolidează în mod irevocabil ceea ce la momentul judecării apelului se afla în stare latentă: potenţialul construibil al terenurilor reclamantului, existent încă de la data exproprierii, şi care conferă terenurilor valoare intrinsecă ridicată (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Potenţialul construibil era prezent şi identificabil încă de la data judecării apelului şi de la data exproprierii, oferind valoare intrinsecă ridicată a terenurilor; aprobarea PUZ în anul 2017 produce efecte juridice pentru viitor, dar totodată confirmă implicit potenţialul construibil existent dinainte, deci înlătură "incertitudinea dezvoltării urbanistice" reţinută de instanţa de apel.

Hotărârea recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-revizuent a susţinut că instanţa de revizuire a constatat, nelegal, faptul că înscrisurile noi deduse judecăţii nu îndeplinesc condiţiile cumulative prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; a constatat că jurisprudenţa CEDO poate fi invocată drept motiv de respingere a unei căi de atac în dreptul intern introdusă de un cetăţean împotriva Statului - deturnând astfel scopul pentru care a fost adoptată Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv aceia de a oferi un set de norme de protecţie minimală a cetăţenilor în raport cu autorităţile şi cu sistemul judiciar (nu de protecţie a autorităţilor împotriva cetăţenilor)

De asemenea, recurentul-revizuent a susţinut că la judecarea cererii de revizuire s-a comis o eroare gravă de interpretare cu privire la semnificaţia şi rolul doveditor al hotărârii de aprobare a Planului Urbanistic Zonal, instanţa limitându-se la a constata că acest act produce efecte pentru viitor.

Sub acest aspect, recurentul-revizuent a opinat că, în realitate, nu contează faptul că hotărârea de aprobare a Planului Urbanistic Zonal produce efecte juridice pentru viitor, în sensul schimbării regimului urbanistic al terenurilor reclamantului, ci contează faptul că prin aprobarea PUZ se dovedeşte ceea ce reclamantul a susţinut constant pe parcursul procesului de fond, şi anume potenţialul construibil al terenurilor - care atrăgea preţul de piaţă ridicat, chiar dacă terenurile se aflau formal în extravilan, cu destinaţie formală de terenuri arabile.

Recurentul-revizuent a mai arătat faptul că în toate ciclurile procesuale a invocat problema potenţialului construibil al terenurilor, care dă acestora valoare intrinsecă ridicată, inclusiv la data exproprierii, situaţie confirmată de majoritatea experţilor care s-au exprimat în dosar şi recunoscută de instanţa de judecată într-un prim ciclu procesual, atât la fond cât şi în apel, când a fost admisă acţiunea cu obligarea expropriatorului la plata de despăgubiri de 4 milioane Euro (primă instanţa), respectiv aproape 8 milioane Euro (în apei); în rejudecarea apelului, expertul numit de instanţă a calculat o valoare de piaţă a terenurilor de 66 Euro/mp, iar expertul numit de expropriat a calculat despăgubiri de 90 Euro/mp, ambii experţi confirmând potenţialul construibil al terenurilor ca premisă esenţială a calculării valorii de piaţă; ambii experţi au calculat despăgubiri şi pentru prejudiciul colateral - imposibilitatea valorificării prin construire a terenurilor afectate de interdicţia legală de construire; numai expertul numit de expropriator a refuzat să recunoască potenţialul construibil al terenurilor şi a calculat o valoare de piaţă chiar mai mică decât cea ofertată de expropriator;bazându-se pe opinia minoritară a expertului numit de expropriator, instanţa de apel a respins acţiunea, cu motivarea esenţială că despăgubirile Întemeiate pe pierderea posibilităţii de dezvoltare imobiliară/valorificare prin construire ar fi incerte, speculative, şi că evaluarea terenurilor expropriate trebuie să se raporteze strict la destinaţia formală existentă la data exproprierii - teren arabil extravilan.

Mai arată că proiectul Planului Urbanistic Zonal a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214 din 27 iunie 2017, însă acest proiect a fost început încă din anul 2012, când procesul se afla pe rol în faza de apel.

De asemenea, subliniază că reclamantul a intenţionat demararea unui proiect PUZ chiar şi anterior procedurii de expropriere, proiect pentru care a obţinut Certificat de Urbanism în anul 2006, însă procedura "s-a stins" în anul 2008, după ce în cărţile funciare a fost notată, cu 1 an înainte de stabilirea coridorului de expropriere, intenţia generală de expropriere pe terenuri aflate în zona respectivă - devenind evident că nu se vor mai emite avizele specifice pentru proiectul urbanistic, până când nu se va definitiva coridorul de expropriere.

Prin urmare, consideră că incertitudinea şi caracterul speculativ al despăgubirilor pretinse de reclamant (motiv determinant al deciziei de apei atacată prin revizuire) au fost înlăturate prin aceea că s-a dovedit, urmare a aprobării PUZ, că terenurile pot fi valorificate urbanistic. Desigur că, dacă ar fi existat acest document la data soluţionării apelului, soluţia şi motivarea instanţei de apel nu mai puteau fi aceleaşi.

În consecinţă, recurentul-revizuent susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii, prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că actul nou nu a putut fi înfăţişat în procesul anterior, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, în sensul că acesta nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis actul, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă, iar înscrisul poate fi asimilat unei hotărâri judecătoreşti, doctrina juridică confirmând ca un înscris doveditor nou poate fi un act emis după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, în plus, a susţinut că actul nou de care se prevalează îndeplineşte condiţia caracterului determinant, având în vedere raţionamentul instanţei de apel care a avut în vedere destinaţia agricolă şi regimul extravilan al terenului, înlăturând argumentele reclamantului privind posibilitatea valorificării terenului prin construire sau la preţ de teren construibil, din cauza caracterului incert, ipotetic al acestei destinaţii. Or, conform HCL Arad nr. 214/2017 de aprobare a PUZ nu era nimic incert şi nici speculativ în susţinerile reclamantului, introducerea terenurilor în intravilan fiind doar o chestiune de timp, momentul aprobării fiind în afara controlului efectiv al reclamantului.

În final, recurentul-revizuent apreciază că argumentele privind respingerea cererii de revizuire din perspectiva invocării jurisprudenţei CEDO sunt greşite, în cauză fiind dovedit contrariul.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în sensul art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., un înscris înfăţişat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reţinut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Aşadar, trebuie ca respectivul înscris să fi existat la data judecăţii, dar ne valorificarea sa în proces să fie consecinţa conduitei culpabile a părţii adverse care l-a reţinut sau împrejurării mai presus de voinţa părţii care, de asemenea, a împiedicat administrarea probei.

Or, în speţă, în motivarea cererii de revizuire, revizuentul a susţinut că Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 214/2017 reprezintă un înscris nou, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prin această hotărâre fiind aprobată documentaţia de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulamentul Local de Urbanism aferent (RLU), Zonă de servicii şi comerţ, Extravilan Sud Arad. Prin această hotărâre terenurile rămase în proprietatea revizuentului, adiacente terenului expropriat, au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad.

De asemenea, revizuentul a susţinut că acest înscris a fost emis după pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se cere, însă nu a putut fi prezentat de revizuent la momentul judecării fondului litigiului întrucât nu a avut posibilitatea de a determina momentul la care va fi emis, fiind vorba de un act administrativ care se emite după o procedură complexă, începută încă din anul 2012.

Înalta Curte constată că înscrisul invocat nu îndeplineşte prima condiţie prevăzută de lege, el fiind emis ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicită, respectiv, Decizia civilă nr. 51 din 10 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. x/2009*, în consecinţă, înscrisul nu a existat la data judecăţii apelului,

Cu privire la cea de-a doua condiţie, Înalta Curte constată că nici aceasta nu nu este îndeplinită, întrucât revizuentul a fost în imposibilitate de a prezenta înscrisul nu din cauza unei împrejurări mai presus de voinţa sau pentru faptul că a fost reţinut de partea potrivnică, ci pentru făptui că acest înscris nu a existat la data judecăţii fondului, fiind emis la mai mult de 3 ani de la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere.

Or, potrivit motivelor cererii de revizuire, revizuentul justifică imposibilitatea prezentării înscrisului prin faptul că acest act a fost emis în urma unei proceduri administrative complexe şi de durată care poate fi asimilată unei acţiuni judiciare, practica judecătorească admiţând cu totul excepţional că un înscris nou poate fi o hotărâre judecătorească, dacă hotărârea a fost obţinută pe baza unei cereri introduse înainte de soluţionarea definitivă a litigiului.

Pe de altă parte, în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca înscrisul ce se prezintă în cererea de revizuire să fie înscris determinant, este necesar ca acesta, dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluţie decât cea adoptată.

Nici această condiţie nu este îndeplinită în cazul de faţă, deoarece înscrisul invocat atestă o situaţie juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

Astfel, dispoziţiile art. 26 alin. (2) şi art. 9 teza II din Legea nr. 198/2004 trebuie interpretate în sensul stabilit de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 12/2015, respectiv la stabilirea despăgubirilor instanţa şi experţii trebuie să se raporteze la valoarea terenului din momentul exproprierii, care în speţă este anul 2009, fiind inadmisibil a se stabili valoarea terenului expropriat, în funcţie de categoria de folosinţă şi situarea pe care o au alte terenuri, la nivelul anului 2017.

Totodată, valoarea terenului trebuie stabilită Ia data exproprierii, conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, iar destinaţia terenului care trebuie luată în considerare nu poate fi alta decât aceea pe care terenul a avut-o la data exproprierii.

Sub acest aspect, este de necontestat faptul că la data transferului dreptului de proprietate - anul 2009 - categoria de folosinţă a terenului a fost aceea de agricol extravilan, iar aprecierea valorii acestuia nu se poate face la o altă categorie de folosinţă, dobândită de alte terenuri la nivelul anului 2017, o altă interpretare ar însemna o gravă încălcare a securităţii raporturilor juridice.

Or, terenul în litigiu în suprafaţă de 45.564 mp este un teren expropriat în sensul legii, transferul dreptului de proprietate a acestuia din proprietatea privată a reclamantului în proprietatea publică a statului, operând de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau la data consemnării lor, potrivit art. 15 din Legea nr. 198/2004.

Prin urmare, înscrisul nou de care s-a prevalat revizuentul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a duce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind şi motivul pentru care nu a putut fi prezentat şi nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, de vreme ce creează o situaţie juridică nouă cu efecte ulterioare emiterii sale.

În fine, Înalta Curte constată că Hotărârea Consiliului Local Arad nr. 214/2017 nu poate fi asimilată unei hotărâri judecătoreşti, întrucât practica judiciară statuează că este necesar ca hotărârea judecătorească să constate o situaţie de fapt anterioară pronunţării hotărârii. Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de revizuire, Hotărârea Consiliului Local Arad nu constată o situaţie de fapt anterioară, ci creează o situaţie juridică nouă, care produce efecte numai pentru viitor, neputând avea efect retroactiv, în sensul că de la data emiterii el, respectiv

13 luna iunie 2017, terenurile rămase în proprietatea revizuentului au fost trecute în intravilan.

Drept urmare, înscrisul nou prezentat de revizuent nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru a conduce la admisibilitatea revizuirii, întrucât nu a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, acesta fiind şi motivul pentru care nu a putut fi prezentat de revizuent şi nici nu poate avea un caracter determinant asupra fondului litigiului, întrucât creează o situaţie juridică nouă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte reţine că, întrucât sancţionează nerespectarea principiului forţei obligatorii a convenţiilor legale făcute între părţile contractante, nu este, prin ipoteză, incident în cauză.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, sub un prim aspect, că instanţa de revizuire a arătat în decizia atacată că înscrisul pretins nou nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., analizând toate susţinerile revizuentului.

Sub un alt aspect, analiza potenţialului construibil al terenurilor expropriate nici nu se impunea a fi făcută în condiţiile constatării de către instanţa de revizuire a neîndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. care trebuie întrunite cumulative.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarai t în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva Deciziei nr. 1652 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM