Inadmissibility of cassation appeal in land fund disputes under mandatory two-instance procedure

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2250 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Comisia locală de fond funciar Ceraşu împotriva Sentinţei civile nr. 1845 din 10 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta-reclamantă Comisia locală de fond funciar Ceraşu. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 ianuarie 2018 şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 12.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamantei Comisia locală de fond funciar Ceraşu, prin care s-a solicitat, în contradictoriu pârâtele Comisia locală de fond funciar Măneciu, Comisia judeţeană de fond funciar Prahova şi Instituţia Prefectului Prahova, să se constate nulitatea absolută parţială a Ordinului prefectului nr. 125 din 11 iunie 2013 şi a Hotărârii nr. 6449 din 24 noiembrie 2008, emise de Comisia Judeţeană Prahova cu privire la amplasamentele terenurilor în suprafaţă totală de 169 ha, situate în comuna Măneciu, pct. Valea Stânii şi Şuviţele Benii, terenuri pe care reclamanta le-ar deţine în calitate de proprietară, în temeiul Ordinelor nr. 81/1994 şi nr. 190 din 31 martie 2011.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, s-a procedat, în baza Ordinului nr. 125/2013 şi a Hotărârii nr. 6449/2008, la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea Comisiei locale Măneciu asupra suprafeţelor de teren în litigiu, de 169 ha, pct. Valea Stânii şi Şuviţele Benii, fără să se ţină seama de dreptul său de proprietate asupra acestor terenuri, dobândit în urma reconstituirii, în temeiul Ordinelor nr. 81/1994, nr. 190/2011, în raport de Contractul de vânzare-cumpărare nr. 3880/926 din 7 iunie 1926.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. i, ii şi lit. d) din Legea nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect o acţiune în materia fondului funciar.

Potrivit art. 1 al Titlului XIII, "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare:

"În scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ..".

Art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că:

"Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive şi irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legale menţionate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează că: (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Dispoziţiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziţii speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 au incidenţă în cauza de faţă.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunţate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Aceasta înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale sus redate rezultă că Decizia civilă nr. 2250 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Comisia locală de fond funciar Ceraşu împotriva Deciziei civile nr. 2250 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Comisia locală de fond funciar Ceraşu împotriva Deciziei civile nr. 2250 din 30 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2018.

Procesat de GGC - LM