Inadmissibility of cassation in labor restitution proceedings under special statutory restrictions on appeal

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâţii A., B., C. şi D., împotriva Sentinţei civile nr. 1731 din 8 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Prahova. A fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea. Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale a apelanţilor D.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 ianuarie 2018 şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 12.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Prefect, Comisia Locală Filipeştii de Târg pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Primar, A., B., C. şi D., a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 4747/2006, emisă de Consiliului Judeţean Prahova cu privire la aprobarea Contestaţiei nr. 4869/2006, formulată de F. şi A. şi a tuturor actelor subsecvente acesteia, precum şi anularea Titlului de proprietate nr. 29 din 2 februarie 2007, emis în favoarea sus-numitelor, pentru suprafaţa de 150 ha, teren cu vegetaţie forestieră.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin Hotărârea nr. 4747/2006, emisă de Consiliului Judeţean Prahova şi, ulterior, prin Titlul de proprietate nr. 29/2007, s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâţilor persoane fizice, în lipsa declaraţiei prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, a faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului vegetaţie forestieră şi a împrejurării că nu a fost verificată şi clarificată situaţia juridică a pădurii solicitate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 şi H.G. nr. 890/2005.

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii are ca obiect o acţiune în materia fondului funciar.

Potrivit art. 1 al Titlului XIII, "Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare:

"În scopul accelerării judecării plângerilor, contestaţiilor şi a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în faţa instanţelor judecătoreşti se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ..".

Art. 5 alin. (1) din acelaşi act normativ, prevede că:

"Hotărârile pronunţate de instanţele judecătoreşti în procesele funciare în primă instanţă sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive şi irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanţa de judecată birourilor de carte funciară".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile legale menţionate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează că: (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.

Dispoziţiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziţii speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 au incidenţă în cauza de faţă.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunţate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Aceasta înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional în raport de prevederile art. 129 din Constituţie.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale sus redate rezultă că Decizia civilă nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2018.

Procesat de GGC - LM