Recourse inadmissible against final decision on jurisdictional declination in enforcement challenge

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2016, reclamantul B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, restituirea sumei de 774 RON, despre care a arătat că a fost reţinută în mod nejustificat din drepturile de pensie în anul 2016, şi plata sumei de 100 RON pe zi, reprezentând daune, penalităţi de întârziere, pentru perioada cuprinsă între I mai 2016 şi data achitării integrale a pretenţiilor pecuniare.

Prin Sentinţa civilă nr. 329 din 22 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de către pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, iar prin Decizia nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017, Curtea de Apei Timişoara - secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins apelul declarat în cauză.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut ca prin Sentinţa civilă nr. 329 din 22 martie 2017 a Tribunalului Timiş, hotărâre potrivit căreia s-a admis excepţia de necompetenţă materială s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, raportat la faptul că acţiunea introdusă sub nr. x/2016 are ca obiect contestaţie la executare.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., "dacă instanţa se declară necompetenţă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată, instanţei judecătoreşti competente sau după caz altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă fără echivoc că o cale de atac neprevăzută de lege atrage inadmisibilitatea acesteia, motiv pentru care observându-se că, Sentinţa civilă nr. 329 din 22 martie 2017 a Tribunalului Timiş nu este supusă niciunei căi de atac, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii apelului.

Împotriva Deciziei nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de munca şi asigurări sociale a declarat recurs reclamantul A.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2016, şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare. Completului 12 filtru.

Prin Rezoluţia din 12 ianuarie 2018 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a căii de atac exercitate.

Prin raportul întocmit s-a reţinut că recursul nu este admisibil, faţă de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 1, coroborate cu cele ale art. 132 alin. (3) C. proc. civ.,

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-reclamant A.van B. la data de 9 februarie 2018 şi intimatei-pârâte Casa Judeţeană de Pensii Timiş la 13 februarie 2018, conform dovezilor aflate la dosar.

La data de 12 ianuarie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul-reclamant A.van B. a formulat un punct de vedere la raport, susţinând admisibilitatea recursului declarat în cauză.

Intimata-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Timiş nu şi-a exprimat poziţia procesuală prin formularea, în scris, a unui punct de vedere la raport, iar termenul procedural acordat în acest sens, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a împlinit la 26 februarie 2018.

Analizând recursul sub aspect formal, din perspectiva excepţiei invocate din oficiu, a cărei analiza este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul dedus judecăţii vizează Decizia civilă nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apei Timişoara - secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost admisă excepţia inadmisibilităţii apelului, invocată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Timiş, şi a fost respins apelul declarat de către apelantul-reclamant B. împotriva Sentinţei civile nr. 329/Pl din 22 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş - Secţia I civilă.

Astfel, prin Sentinţa civilă nr. 329 din 22 martie 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, urmare calificării obiectului cererii de chemare în judecată ca fiind contestaţie la executare, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, reţinând, din coroborarea prevederilor art. 714 alin. (1) cu cele ale art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent. Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Dispoziţiile an. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căii de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Regula are valoare de principiu constituţional, art. 129 din Constituţia României, republicată, stipulând în sensul că exercitarea căilor de atac se realizează în condiţiile legii.

În cauză, faţă de soluţia pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea contestaţiei la executare, sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Sentinţa civilă nr. 329 din 22 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă fiind definitivă, şi cum Decizia civilă nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, obiect al recursului pendinte are aceiaşi caracter definitiv, Înalta Curte constată că această hotărâre nu este susceptibilă de exercitarea vreunei căi de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Deciziei civile nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017.

Pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ea inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de recurentul-reci amant B. împotriva Deciziei civile nr. 909 din data de 8 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2018.

Procesat de GGC - LM