Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1164/2018 AI generated

Land reclamation and contract annulment appeal referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction

Case Number Decizia nr. 1164/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined its material jurisdiction and referred the defendant's appeal against the Court of Appeal of Suceava, which is the hierarchically superior court, for adjudication, with no further remedy available. The dispute is a land reclamation (revendicare imobiliară) action and a counterclaim for annulment of a sale contract, originally filed at a first-instance court, with the appeal decided by a tribunal; the appellant's recourse was against the tribunal's appellate decision. The decisive legal basis is that, under Articles 97(1), 483(3)-(4), and 5(3) of the Civil Procedure Code, the High Court only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly assigned by law, not against tribunal appellate rulings, which belong to the courts of appeal under the hierarchy principle; the High Court is not a general appeal court absent an express statutory grant.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010; Land reclamation and contract annulment appeal referred to Court of Appeal for lack of High Court jurisdiction: The dispute is a land reclamation (revendicare imobiliară) action and a counterclaim for annulment of a sale contract, originally filed at a first-instance court, with the appeal decided by a tribunal; the appellant's recourse was against the tribunal's appellate decision. The decisive legal basis is that, under Articles 97(1), 483(3)-(4), and 5(3) of the Civil Procedure Code, the High Court only hears appeals against decisions of courts of appeal or in cases expressly assigned by law, not against tribunal appellate rulings, which belong to the courts of appeal under the hierarchy principle; the High Court is not a general appeal court absent an express statutory grant.

Keywords

AI generated
land law lack of jurisdiction action for annulment civil dispute general legal principle contract of sale

Cited Legislation

AI generated
art. 483 alin. (4) C. proc. civ
Specifies that courts of appeal are competent to hear appeals against tribunal decisions.
art. 97 C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi.
art. 97 pct. 1 C. proc. civ
Basis for determining the appellate court's jurisdiction, leading to the declination of the appeal to the Court of Appeal.
art. 122 C. proc. civ
Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010
păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010
civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C.
art. 5 alin. (3) C. proc. civ
Used to determine the hierarchically superior court (Court of Appeal) as the competent court for the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Basis for determining the appellate court's jurisdiction, leading to the declination of the appeal to the Court of Appeal.

art. 5 alin. (3) C. proc. civ.

Used to determine the hierarchically superior court (Court of Appeal) as the competent court for the appeal.

art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Specifies that courts of appeal are competent to hear appeals against tribunal decisions.

art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Used to decline the case to the competent court (Court of Appeal).

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Prin cererea adresată iniţial Judecătoriei Dorohoi şi înregistrată la data de 5 martie 2013, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. şi pârâţii C. şi D., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să-i lase în deplină proprietate şi netulburată posesie suprafaţa de 6.750 mp teren situată în extravilanul comunei Mihăileni, judeţul Botoşani, parcelele cadastrale x proprietatea sa, suprafaţă de teren aflată în posesia pârâtului pe care o deţine nelegal, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 14 septembrie 2016, Judecătoria Dorohoi, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea pentru continuarea judecăţii la Judecătoria Fălticeni.

Prin Sentinţa civilă nr. 89 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Fălticeni, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, prima instanţă a respins, ca nefondată, acţiunea civilă având ca obiect revendicare imobiliară, formulată de reclamantul-pârât A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. şi pârâţii C. şi D., precum şi cererea reconvenţională având ca obiect anulare contract de vânzare-cumpărare.

Prin Decizia nr. 1069 din data de 28 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondată, excepţia netimbrării apelului principal. S-a admis apelul principal formulat de către reclamantul-pârât A. şi apelul incident formulat de către pârâtul-reclamant B. împotriva Sentinţei civile nr. 89 din 25 ianuarie 2017, pronunţată de Judecătoria Fălticeni în Dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimaţii pârâţi C. şi D. S-a anulat Sentinţa civilă nr. 89 din 25 ianuarie 2017 a Judecătoriei Fălticeni şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei din urmă decizii, pârâtul a declarat recurs, înregistrat la Tribunalul Suceava care l-a înaintat la Curtea de Apel Suceava., însă aceasta l-a declinat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 martie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin rezoluţia completului din data de 7 martie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 martie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunţată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect rectificare carte funciară.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi. Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la editarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apei şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă Instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestei norme, faţă de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare în cauza a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Suceava revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Suceava, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte va declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat de către pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 1069 din data de 28 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apei Suceava,

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2018.

Procesat de GGC - LM