Tort damages appeal on tribunal ruling referred to Court of Appeal for lack of jurisdiction

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 30 iulie 2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 23.161.04 RON, reprezentând cheltuieli reparaţie, precum şi la plata dobânzii legale până la data achitării efective a debitului, precum şi cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 6700 din 18 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Bacău, s-a admis cererea de chemare în judecată şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 23.161,04 RON reprezentând contravaloare reparaţii şi la plata dobânzii legale ce se va calcula de la data introducerii acţiunii până la achitarea efectivă a debitului, va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de RON, a dat în debit pârâta cu privire la suma de 1.263 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 817 din data de 26 octombrie 2017 pronunţata de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, s-au decis următoarele:

"Admite apelul formulat de SC B., cu sediul în mun. Bucureşti, cu sediul procesual ales la SC B. SA - Sucursala Bacău din mun. Bacău, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimatul A., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat C. din mun. Bacău, jud. Bacău, intimata D. SRL, cu sediul în oraş Comăneşti, jud. Bacău, şi intimatul E., domiciliat în jud. Bacău, împotriva Sentinţei civile nr. 6700 din 18 noiembrie 2015 pronunţată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2014.

Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă apelanta pârâtă SC B. la piaţa către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.449, 97 de RON reprezentând contravaloare reparaţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată respectiv 30 iulie 2014 şi până la data plăţii efective.

Menţine soluţia primei instanţe privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 obligă apelanta-pârâtă SC B. la plata către stat sumei de 477, 49 de RON reprezentând taxă de timbru aferentă judecăţii în primă instanţă (calculată proporţional cu pretenţiile aduse).

În baza art. 19 din O.U.G.. nr. 51/2008 suma de 785,51 de RON reprezentând taxă de timbru de care intimatul-reclamant A. a fost scutit prin admiterea cererii de ajutor public judiciar de către instanţa de fond, rămâne în sarcina statului.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată aferentă apelului în sumă totală de 1.238,74 de RON din care suma de 238,74 de RON reprezentând taxă de timbru (proporţional cu pretenţiile admise) şi suma de 1.000 de RON reprezintă onorariu expert".

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs. Tribunalul Bacău a înaintat dosarul, pe cale administrativă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 14 februarie 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin Rezoluţia completului din data de 15 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 martie 2018 în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs, părţile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunţată de către Tribunalul Bacău într-un litigiu având ca obiect acţiune în daune delictuale.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea, pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de instanţa ce a pronunţat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului Ia edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.

Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, aceiaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel,

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curţile de apei sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând ia examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform, art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speţă, judecătoria a fost învestită în primă instanţă cu judecarea acţiunii, iar apelul a fost soluţionat de tribunal, rezultă că nu este incidenţă norma art. 97 pct. 4 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curţii de apel şi, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanţelor), care să atragă competenţa de judecată în recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Bacău, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursului formulat: de către reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 817 din data de 26 octombrie 2017 precum şi a încheierii de dezbateri din data de 24 octombrie 2017, ambele pronunţate de Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2018.

Procesat de GGC - LM