Liability for loss of use of retroceded property occupied by military center: rejection of municipal debtor standing due to administrative facility obligations

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2012, la data de 8 februarie 2012, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din Bucureşti, str. x sector 4 (lipsa folosinţei), pe care l-a evaluat la 603.187,2 RON, la care se adaugă rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă, aşa cum vor fi stabilite prin expertiză de către instanţă, sumă calculată prin raportare la H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi, de asemenea, contravaloarea lipsei folosinţei asupra imobilului până la eliberarea efectivă a acestuia, contravaloare stabilită în conformitate cu expertiza judiciară.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008 a Primarului General al Capitalei, imobilul din Bucureşti str. x a fost retrocedat către A. Predarea-primirea s-a făcut prin preluare unilaterală prin intermediul executorului judecătoresc, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat de BEJ B. în data de 30 octombrie 2008. A. a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, aşa cum rezultă din încheierea nr. 129343 din data de 13 februarie 2009.

Având în vedere faptul că în imobilul retrocedat îşi desfăşoară activitatea Centrul Militar Zonal Bucureşti, s-a impus fundaţiei obligativitatea de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.

În acest sens, A. a solicitat în repetate rânduri Consiliului local Sector 4, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale referitoare la cheltuielile pentru funcţionarea centrelor militare şi art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, (adresele nr. x din 7 aprilie 2008, x din 25 august 2009, x din 21 septembrie 2010) încheierea unui contract de închiriere şi plata chiriei pentru imobilul, proprietatea fundaţiei, însă Consiliul local Sector 4, deşi a recunoscut calitatea de proprietară a fundaţiei (adresa nr. X din 7 octombrie 2010), nu a dat curs acestor solicitări. În acelaşi sens, A. s-a adresat şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin adresa nr. x din 11 iulie 2011.

Având în vedere că A. nu are nicio culpă pentru ignorarea de către Consiliul local Sector 4 Bucureşti a solicitărilor repetate privind încheierea unui contract de închiriere pentru imobilul în cauză, se impune plata unei sume reprezentând lipsa folosinţei asupra imobilului respectiv, sumă ce va fi stabilită conform dispoziţiilor H.G. nr. 1886/2006, act normativ care reglementează cuantumul chiriei în cazul de faţă.

Totodată, în luna ianuarie 2012, A. a depus la Judecătoria Sector 4 Bucureşti cerere de încuviinţare a executării privind imobilul amintit mai sus. Instanţa a admis cererea fundaţiei prin încheiere irevocabilă pronunţată în data de 20 ianuarie 2012.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1645 din Legea nr. 287/2009 C. civ., H.G. nr. 1886/2006, art. 112 şi urm. C. proc. civ.

La data de 2 august 2012, reclamanta A. a formulat, în temeiul art. 132 C. proc. civ., cerere precizatoare a cererii introductive de instanţă, în sensul că înţelege să se judece cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială Sectorul 4 Bucureşti, în considerarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 215/2001 - Legea administraţiei publice locale, republicată.

Pârâtul Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti a formulat întâmpinare, în temeiul art. 115 - 118 C. proc. civ. arătând că în imobilul retrocedat îşi desfăşoară activitatea Centrul Militar Zonal Bucureşti, reclamanta având obligaţia de a menţine afectaţiunea pe o perioada de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.

După trecerea perioadei de trei ani, Centrul Militar Zonal Bucureşti nu putea funcţiona în imobilul din Bucureşti. Astfel, reclamanta a înaintat Dispoziţia nr. x din 21 mai 2008 către BEJ C., în vederea punerii în executare. Prin încheierea din data de 20 ianuarie 2012 Judecătoria Sector 4 a încuviinţat în Dosarul nr. x/2012, evacuarea imobilului proprietatea fundaţiei.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare:

"Autorităţile administraţiei publice locale pot schimba total sau parţial destinaţia imobilelor asigurate centrelor militare zonale numai cu acordul Ministerului Apărării Naţionale şi numai după ce au pus la dispoziţia centrelor militare alte imobile amenajate şi utilate conform prevederilor legale, în condiţii care sa nu afecteze desfăşurarea activităţii specifice".

Din corespondenţa depusă la dosarul cauzei, rezultă neîndoios faptul că s-au întreprins demersuri, s-au formulat memorii, înştiinţări, dar până în prezent, nu s-a găsit o variantă optimă pentru eliberarea imobilului retrocedat.

Deşi Primarul General al Municipiului Bucureşti a retrocedat A., imobilul din Bucureşti, str. x, sector 4, până în prezent, nu i-a fost pus la dispoziţie un alt imobil.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti, la solicitarea Primarului General, ar fi trebuit să-i transmită în administrare un imobil cu destinaţia specifică activităţii centrelor militare zonale, însă, până la această dată nu a fost adoptată o hotărâre în acest sens.

La data de 20 februarie 2013, reclamanta A., a formulat, în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cerere precizatoare, prin care a arătat că înţelege să majoreze câtimea obiectului cererii introductive de instanţă, de la valoarea de 603.187,2 RON, solicitată iniţial, la valoarea de 1.334.551,06 RON, reprezentând chiria pentru perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, la care se adaugă suma de 130.976,06 RON dobânda legală, stabilite prin raportul de expertiză contabilă judiciară.

Prin Sentinţa civilă nr. 688 din 27 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, ca neîntemeiată, a respins ca neîntemeiată acţiunea, astfel cum a fost precizată şi a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti este neîntemeiată, apărările formulate de către pârât privind fondul cauzei, respectiv persoana care, potrivit legii, datorează lipsa de folosinţă, urmând ca aceste susţineri să fie avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond.

Pe fond, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la repararea prejudiciului cauzat prin ocuparea fără contract, în perioada ianuarie 2009 - ianuarie 2012, a imobilului din Bucureşti, str. x sector 4 şi de asemenea contravaloarea lipsei folosinţei până la eliberarea efectivă a acestuia.

Tribunalul a reţinut că imobilul din Bucureşti str. x a fost retrocedat către A. prin Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008 a Primarului General al Capitalei, iar predarea-primirea s-a făcut prin procesul-verbal încheiat de BEJ B. în data de 30 octombrie 2008. A mai reţinut tribunalul că A. a înscris dreptul său de proprietate în cartea funciară, aşa cum rezultă din încheierea nr. 129343 din data de 13 februarie 2009, iar la data predării primirii imobilului a constatat că în imobilul retrocedat îşi desfăşoară activitatea Centrul Militar Zonal Bucureşti, s-a impus fundaţiei obligativitatea de a-i menţine afectaţiune pe o perioadă de 3 ani, cu plata unei chirii lunare stabilite conform prevederilor H.G. nr. 1886/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 2 din H.G. nr. 1886/2006, respectiv în cazul imobilelor restituite în baza Legii nr. 10/2001 şi cărora li se păstrează afectaţiunea potrivit art. 16 din aceeaşi lege, coroborat cu art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006 care prevăd că "În situaţiile prevăzute la art. 1 şi 2, noul proprietar va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau de la data emiterii deciziei/dispoziţiei de restituire, după caz.", tribunalul a reţinut că reclamanta trebuia să încheie un contract de închiriere cu "utilizatorul imobilului".

Or, în cauză "utilizatorul imobilului" este Centrul Militar Zonal Bucureşti care este persoana care îi datorează chirie şi lipsă de folosinţă reclamantei, fapt cunoscut de altfel de către aceasta şi afirmat în petitul acţiunii fără echivoc.

Aşa fiind, refuzul utilizatorului de a elibera imobilul ori de a achita chiria nu avea soluţie în solicitarea de către fundaţie, în repetate rânduri Consiliului local Sector 4, în temeiul dispoziţiilor Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale referitoare la cheltuielile pentru funcţionarea centrelor militare şi art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, prin adresele nr. 23 din 7 aprilie 2008, 6299 din 25 august 2009, 5896 din 21 septembrie 2010, pentru încheierea unui contract de închiriere şi plata chiriei pentru imobil către pârâtul Consiliul local Sector 4 ori către pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a II a din H.G. nr. 1886/2006 "În situaţia în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligaţia de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni", astfel că reclamanta era în drept să solicite Centrului Militar, în calitatea acestuia de "utilizator" chiria, calculată potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006 şi care putea fi încasată din fondurile prevăzute de lege, potrivit art. 6 din H.G. nr. 1886/2006 care prevede că "Plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, în condiţiile legii."

Or, din nicio probă administrată de către reclamantă nu rezultă că pârâţii, astfel cum au fost indicaţi în cererea introductivă ori precizaţi ulterior în sensul indicării ca pârâţi a acestora pentru "unităţile teritoriale", deţineau fondurile "potrivit legii" pentru achitarea chiriei pretinse pentru folosinţa imobilului ori că acestora le revenea obligaţia pretinsă ca fiind neîndeplinită, sub acest aspect tribunalul reţinând ca fiind pertinente apărările pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. "A.", înregistrat pe rolul Curţii de Apel, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2012. În motivarea cererii de apel, după expunerea situaţiei de fapt, s-au susţinut, în sinteză, următoarele critici:

Printr-un prim motiv (notat cu III în cererea de apel) se arată că instanţa de fond greşit a respins acţiunea ca neîntemeiată deşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Local Sector 4, în condiţiile în care şi în prezent în imobil funcţionează Centrul Militar Zonal Bucureşti.

S-a mai arătat că netemeinic prima instanţă a considerat că datorează chiria Centrul Militar Zonal Bucureşti, în condiţiile în care această instituţie nu are personalitate juridică iar cheltuielile materiale legate de funcţionarea acestei unităţi cad în sarcina autorităţilor locale.

Apelanta arată că, potrivit art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României autorităţile administraţiei publice locale, potrivit competenţei, au obligaţia de a asigura centrelor militare zonale, judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare desfăşurării activităţii acestora.

Se mai arată că în acelaşi sens dispune şi art. 76 din Legea nr. 446/2006 unde se prevede că:

"consiliile judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sisteme şi servicii informatice, autoturisme, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

De asemenea, se arată că la pct. 5 Cap. 2 din Anexa 2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, între cheltuielile prevăzute în bugetele proprii ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi municipiul Bucureşti sunt menţionate şi cheltuieli de apărare.

Apelanta mai arată că, potrivit art. 36 alin. (4) pct. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse şi cheltuielile aferente centrelor militare.

Apelanta arată că, faţă de aceste dispoziţii, soluţia instanţei, potrivit cu care Centrul Militar Zonal Bucureşti avea obligaţia de a încheia contractul de închiriere şi de a plăti chiria pentru imobil, este greşită.

De asemenea, se arată că, potrivit dispoziţiilor de lege citate, primarul avea obligaţia să prevadă în buget aceste sume, iar consiliul să le aprobe.

Intimatul-pârât Consiliul Local Sector 4 a formulat întâmpinare prin care, în sinteză, a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea apelului ca nefondat deoarece obligaţia aparţine Municipiului Bucureşti.

Intimatul-pârât Municipiul Bucureşti în întâmpinarea formulată a solicitat, la rândul său, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea apelului, pentru că nici unul din textele invocate nu obligă Municipiul Bucureşti la plata chiriei şi că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, contractul de închiriere se face cu utilizatorul imobilului, plata chiriei revenind acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 183A din 23 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2012, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele motive:

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Sector 4, prin Sentinţa civilă nr. 688 din 27 martie 2013, s-a constatat că instanţa de fond a respins această excepţie, iar împotriva acestei soluţii Consiliul Local Sector 4 nu a formulat apel. În aceste condiţii, nu se poate ca pe calea întâmpinării formulate în apel să se exercite practic o cale de atac împotriva sentinţei de fond.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, curtea a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 688 din 27 martie 2013 s-a respins acţiunea reclamantei împotriva Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar nu împotriva Municipiului Bucureşti. Rezultă deci, în primul rând, lipsa de interes personal al Municipiului Bucureşti de a invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în al doilea rând, dacă s-ar considera că din Municipiul Bucureşti face parte Consiliul General al Municipiului Bucureşti ca element de structură organizatorică component al Municipiului Bucureşti, şi în acest caz Municipiul Bucureşti nu ar avea un interes actual în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ceea ce înseamnă că, implicit, pe fond s-a reţinut lipsa obligaţiei de plată a chiriei şi, de aici, o lipsă de calitate. În plus, nu se poate ca pe calea unei întâmpinări, chiar dacă aceasta conţine excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, să se tindă la schimbarea unei hotărâri, practic, ar însemna, că pe calea unei întâmpinări s-a exercitat o cale de atac împotriva sentinţei de fond.

Examinând cererea de apel, s-a constatat că reclamanta a încercat modificarea cadrului procesual prin indicarea ca intimat-pârât şi a Municipiului Bucureşti.

Un asemenea abuz personal este însă sancţionat de art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care, în apel nu se pot schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Examinând motivele de apel, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate, s-au constatat următoarele:

Prin art. 16 alin. (2) din Legea specială nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, s-a dispus ca în perioada prevăzută la art. 16 plata cheltuielilor de întreţinere aferente imobilului revine deţinătorilor.

Art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 arată că încheierea contractelor de închiriere se face între noul proprietar şi utilizatorul imobilului, iar art. 6 din aceeaşi H.G. arată că plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere, încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate, în condiţiile legii.

Rezultă că nu s-a individualizat prin H.G. nr. 1886/2006 o altă persoană ţinută să plătească chiriile, ci doar s-a specificat că aceste chirii se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinaţie, din bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate în condiţiile legii.

În speţă, apelanta-reclamantă nu a făcut dovada că prin bugete de venituri şi cheltuieli ale Consiliului Local Sector 4 şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti s-ar fi prevăzut fonduri pentru plata chiriei, aprobate în condiţiile legii.

În plus, se constată că ordonator de credite este primarul consiliului local şi că consiliile locale au doar rol deliberativ.

Astfel, într-o situaţie asemănătoare H.G. nr. 1886/2006 a fost şi H.G. nr. 244/2004. Potrivit art. 6 din H.G. nr. 244/2004:

"ordonatorii de credite asigură plata obligaţiilor ce decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 din fondurile publice cu această destinaţie, prevăzute în bugetele aprobate, în condiţiile legii.

Rezultă că titulari ai obligaţiei de plată a chiriei nu pot fi decât ordonatorii de credite şi că cele două consilii, local şi general, nu au obligaţia de plată a chiriei, ele având doar obligaţia de a aproba bugetul de venituri şi cheltuieli propus de primar.

Primul motiv de apel, astfel cum a fost formulat şi dezvoltat, a fost respins ca nefondat, pentru următoarele argumente:

Este adevărat faptul că instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Sector 4, fapt ce duce la ideea că acest pârât ar avea obligaţia de plată a chiriei. În realitate, acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluţiei, pretenţia fiind într-adevăr, neîntemeiată faţă de Consiliul Local Sector 4, în condiţiile în care acesta are numai rol deliberativ şi nu şi executiv.

Este, de asemenea, adevărat că instanţa de fond a reţinut că obligaţia de plată a chiriei aparţinea Centrului Militar Zonal ca utilizator al spaţiului, dar acest aspect nu este însă determinant pentru schimbarea soluţiei, atâta timp cât cele două consilii chemate în judecată au doar rol deliberativ în structurile din care fac parte şi că lor nu le incumbă obligaţia de plată a chiriei, lipsind orice text de lege care să dispună în sarcina lor o asemenea obligaţie.

În ce priveşte incidenţa art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României, este adevărat faptul că prin acest text de lege autorităţile publice locale sunt ţinute să asigure fondurile necesare desfăşurării activităţii de către Centrul Militar Zonal Bucureşti, dar termenul de a asigura nu este totuna cu acela de a avea obligaţia de către consilii de a plăti chiria şi deci, şi sub acest aspect critica nu poate fi primită.

În ce priveşte incidenţa art. 76 din Legea nr. 446/2006, şi acest text dispune obligaţia consiliilor locale de a asigura plata serviciilor menţionate în acest text de lege, servicii în care nu este cuprinsă plata chiriei. Şi în acest caz, termenul a asigura nu acoperă obligaţia de plată din partea consiliilor locale, care au doar rol deliberativ şi nu executiv.

În ce priveşte art. 5 Cap. 2 din anexa 2 la Legea nr. 273/2006 este adevărat faptul că în bugetele locale trebuie să se prevadă cheltuieli de apărare, dar şi în acest caz consiliile nu pot fi obligate de la plata chiriei, deoarece ele au doar rol deliberativ şi nu executiv.

De altfel, însăşi apelanta arată că, consiliile au doar rolul de a aproba bugetele de venituri şi cheltuieli şi deci, că au doar rol deliberativ şi nu şi executiv.

În ce priveşte critica potrivit cu care ar fi greşită soluţia instanţei în ce priveşte obligaţia centrului militar de a încheia contractul de închiriere şi de a plăti chirie, critica este parţial fondată dar nu este determinantă pentru schimbarea soluţiei. În speţă, legea spune că obligaţia de a încheia contractul aparţine utilizatorului/deţinătorul, situaţie în care utilizator este apelanta-reclamantă, astfel că încheierea contractului se putea face de către aceasta dacă avea organe de conducere sau de un organism ierarhic superior cu competenţe legale în acest sens.

În ce priveşte plata chiriei se face de către ordonatorii principali de credite şi nu de către consiliile locale.

Pentru aceste considerente, care suplinesc considerentele sentinţei de fond, apelul a fost respins ca nefondat.

Prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel la data de 26 septembrie 2014, s-a admis cererea formulată de Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în Decizia civilă nr. 183A din 23 aprilie 2014 pronunţată de CAB, secţia a IV-a civilă, în sensul că intimatul pârât CGMB a fost reprezentat de avocat D., cu împuternicire avocaţială nr. 1643159.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta A. iar împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.

Recurenta A. a solicitat, în principal, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti. În subsidiar, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat modificarea deciziei, admiterea apelului, anularea sentinţei tribunalului şi obligarea pârâţilor la plata chiriei în sumă de 1.465.527,12 RON, pentru ocuparea imobilului în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2012 (36 luni).

Municipiul Bucureşti prin Primarul General a formulat recurs împotriva încheierii de îndreptare eroare materială pronunţată la data de 26 mai 2014 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, solicitând instanţei să dispună modificarea încheierii atacate, respectiv admiterea în integralitate a cererii de îndreptare a erorii materiale formulată, în sensul reţinerii că la termenul din data de 23 aprilie 2014, avocat D. a reprezentat Municipiul Bucureşti prin Primarul General, iar nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Prin Decizia civilă nr. 581 din 25 februarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2012, instanţa a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 183 A din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă, a casat decizia recurată şi Sentinţa nr. 688 din 27 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti; a constatat nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul general împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Recursul A. a fost admis pentru următoarele considerente, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinându-se că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au ignorat cererea prin care reclamanta a modificat cadrul procesual pasiv în condiţiile art. 132 C. proc. civ.., în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâţi a Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Bucureşti şi a Unităţii Administrativ Teritoriale Sectorul 4, încălcând astfel limitele învestirii, ca expresie a principiului disponibilităţii.

S-a stabilit că, în rejudecare, se impune citarea legală a tuturor părţilor, Consiliul Local al Sectorului 4 prin preşedinte, Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin preşedinte, Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi Unitatea Administrativ Teritorială Sectorul 4 prin Primarul Sectorului 4 şi judecarea în limitele în care reclamantul a învestit instanţa prin cererea precizatoare (modificatoare) depusă la data de 2 august 2012 atât sub aspectul obiectului cererii şi al temeiului juridic, cât şi sub aspectul părţilor chemate în judecată. Se impune a se verifica şi apartenenţa la o persoană juridică a Centrului Militar Zonal Bucureşti care foloseşte imobilul după retrocedare, în legătură cu care s-a susţinut că nu are personalitate juridică.

Recursul formulat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din data de 26 mai 2014 este nul, apreciindu-se că o simplă eroare de fapt ce nu poate atrage aplicarea dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în temeiul art. 306 C. proc. civ., Curtea a constatat nul recursul exercitat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva încheierii din 26 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 22 mai 2015, sub nr. x/2015.

În rejudecare, tribunalul a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Consiliul local Sector 4 şi Municipiul Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2015. Prin aceeaşi încheiere, s-a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, pentru reclamantă şi pârâţii Consiliul Local sector 4 şi Municipiul Bucureşti, iar pentru reclamantă s-a încuviinţat, de asemenea, proba cu expertiza contabilă.

La data de 14 iunie 2016, reclamanta şi-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 779.540,04 RON, cu titlu de contravaloare chirie legală actualizată cu rata inflaţiei, plus dobândă legală, reprezentând contravaloare folosinţă în perioada 1 ianuarie 2009 - 1 ianuarie 2012, pentru ocuparea imobilului situat în Bucureşti, str. x, sector 4, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Prin Sentinţa civilă nr. 937 din 28 iunie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4 şi a respins cererea în consecinţă

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, ca neîntemeiată,

- a admis în parte cererea astfel cum a fost precizată,

- a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General la plata către reclamantă a sumei de 702.486,35 RON, cu titlu de chirie actualizată cu rata inflaţiei, aferentă perioadei ianuarie 2009 - ianuarie 2012, precum şi a sumei de 77.053,69 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, la plata către reclamantă a următoarelor cheltuieli de judecată: suma de 4.700 RON onorarii experţi, suma de 11.910,4 RON taxe de timbru la judecată în primă instanţă, suma de 5.071,45 RON taxă de timbru în apel şi suma de 5.073 RON taxă de timbru în recurs.

Analizând dispoziţiile legale incidente în cauză, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, "(1) Consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Dispoziţiile art. 78 din aceeaşi lege prevăd următoarele:

"Autorităţile administraţiei publice locale pot schimba total sau parţial destinaţia imobilelor asigurate centrelor militare numai cu acordul Ministerului Apărării Naţionale şi numai după ce au pus la dispoziţia centrelor militare alte imobile amenajate şi utilate conform prevederilor legale, în condiţii care să nu afecteze desfăşurarea activităţii specifice."

Art. 35 lit. e) din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994 prevede că autorităţile administraţiei publice locale, potrivit competenţei, asigură, în timp de pace şi în caz de mobilizare şi de război, în raza lor teritorială, centrelor militare zonale, judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare desfăşurării activităţii acestora, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 414/1997 pentru aprobarea Normelor maximale privind dotarea centrelor militare judeţene, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti conţine prevederi similare, după cum urmează:

"Consiliile locale, judeţene, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure, centrelor militare care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale respective, terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, dotările şi fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii specifice acestora."

Tribunalul a apreciat că trebuie făcută o diferenţiere între Centrul Militar Zonal Bucureşti şi Centrul Militar Sector 4, corespunzător enumerării făcute de art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994. În consecinţă, potrivit dispoziţiilor sus-citate şi a art. 1 din H.G. nr. 414/1997, Centrul Militar Zonal al Mun. Bucureşti funcţionează în Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bucureşti, iar Consiliul General al Mun. Bucureşti este obligat să asigure terenul şi locaţia necesare funcţionării acestei unităţi, potrivit art. 76 din Legea nr. 446/2006.

Tribunalul a apreciat că obligaţia asigurării unui sediu corespunzător Centrului Militar Zonal al Mun. Bucureşti nu revine Consiliului Local al sectorului 4, deoarece numai în mod întâmplător imobilul care a constituit sediul acestei unităţi până la data de 30 august 2012 s-a aflat pe raza sectorului 4, dată la care s-a atribuit un nou sediu în sectorul 2. În concluzie, Tribunalul apreciază că obligaţia revine Consiliului General al Mun. Bucureşti, Centrul Militar Zonal Bucureşti funcţionând pentru toată raza teritorială a mun. Bucureşti, şi nu numai pentru un anumit sector din Bucureşti.

În sprijinul acestei concluzii vin şi dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia locală, care prevăd următoarele:

"Constituie patrimoniu al unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial." Coroborate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. h) din aceeaşi lege, potrivit cărora subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt sectoarele municipiului Bucureşti, iar potrivit lit. i), unităţi administrativ-teritoriale sunt municipiile, dispoziţiile art. 119 citate anterior duc la concluzia că doar unitatea administrativ teritorială, în cazul de faţă Mun. Bucureşti, poate avea în proprietate un imobil, şi nu sectorul ca subdiviziune administrativ-teritorială.

Potrivit art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, Consiliul local al fiecărui sector din Mun. Bucureşti administrează, în condiţiile legii, bunurile proprietate publică sau privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti, iar în exercitarea dreptului de administrare, conform art. 124 din Legea nr. 215/2001, "Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice."

Prin urmare, consiliul local de sector poate doar administra bunurile aflate în patrimoniul unităţii administrativ - teritoriale (municipiul). Chiar şi în ipoteza analizării unui eventual drept de administrare a imobilelor aparţinând Mun. Bucureşti, în cauza de faţă nu s-a dovedit că pârâtul Consiliul Local al sectorului 4 avea în administrare astfel de bunuri imobile care puteau fi luate în considerare pentru a fi puse la dispoziţia Centrului Militar Zonal al Mun. Bucureşti, în locul celui restituit reclamantei.

Analizând împrejurările particulare ale cauzei de faţă, tribunalul a mai constatat că prin Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008 emisă de Primarul General al Mun. Bucureşti, s-a dispus ca predarea imobilului să fie făcută pe bază de proces-verbal încheiat între Consiliul Local sector 4 şi noul proprietar - A. "A.".

Obligaţia de predare a imobilului nu se confundă cu obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă pentru imobil, aceasta din urmă constituind obiectul cererii de faţă.

Deşi obligaţia de predare a imobilului aparţine Centrului Militar Zonal, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, ca unitate care deţinea imobilul, predarea ar fi trebuit să se realizeze, potrivit dispoziţiei nr. 10515, pe bază de proces-verbal încheiat de Consiliul Local Sector 4, în calitate de administrator.

Prin urmare, obligaţia de plată a chiriei pentru perioada în care reclamanta trebuia să menţină afectaţiunea de Centru Militar Zonal Bucureşti, respectiv perioada 1 ianuarie 2009 - 21 mai 2011, precum şi obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012, revin Municipiului Bucureşti, prin Primarul General. Această obligaţie se explică prin faptul că patrimoniul public şi privat al Mun. Bucureşti aparţine unităţii administrativ - teritoriale, adică municipiului, iar ordonator de credite pentru bugetul Mun. Bucureşti este Primarul General, şi nu Consiliul General al Mun. Bucureşti, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Obligaţia de plată a chiriei decurge din lege (art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001), fiind vorba despre un imobil restituit de unitatea deţinătoare (Municipiul Bucureşti), în care se afla un obiectiv de interes public - Centrul Militar Zonal Bucureşti:

"(1) În situaţia imobilelor având destinaţiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare şi afectate exclusiv şi nemijlocit activităţilor de interes public, de învăţământ, sănătate ori social-culturale, foştilor proprietari sau, după caz, moştenitorilor acestora li se restituie imobilul în proprietate cu obligaţia de a-i menţine afectaţiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 din anexa nr. 2 lit. a), sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau a dispoziţiei, pentru cele arătate la pct. 1, 2 şi 4 din anexa nr. 2 lit. a).

Chiar dacă părţile nu au încheiat un contract de închiriere, astfel cum susţine pârâtul Municipiul Bucureşti, izvorul obligaţiei nu este contractul, ci legea, astfel cum s-a reţinut anterior.

În acest sens, chiar dispoziţiile art. 4 teza a doua din H.G. nr. 1886/2006, referitoare la scadenţa obligaţiei de plată a chiriei, reglementează ipoteza lipsei unui contract de închiriere:

"În situaţia în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligaţia de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni."

Având în vedere considerentele expuse, Tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 4, a respins cererea, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, s-a arătat care este fundamentul legal şi faptic pentru obligarea pârâtului Mun. Bucureşti, prin Primar General, la plata cheltuielilor necesare asigurării spaţiului imobiliar pentru buna funcţionare a Centrului Militar Zonal Bucureşti.

Imobilul situat în Bucureşti, a fost folosit de către Centrul Militar Zonal până la data de 30 august 2012. Până la data de 21 mai 2011, reclamanta era obligată să menţină afectaţiunea imobilului, în baza Dispoziţiei nr. 10515 din 21 mai 2008 şi a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001. Deşi noul proprietar al imobilului - reclamanta A. "A." a fost obligată să menţină afectaţiunea spaţiului restituit, această obligaţie nu este cu titlu gratuit, gratuitatea nefiind prezumată, ci trebuie menţionată expres prin contract (art. 5 din H.G. nr. 1886/2006).

Ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului, reclamanta putea solicita începând cu data de 21 mai 2008 plata unei chirii conform dispoziţiilor H.G. nr. 1886/2006 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 21 mai 2011, precizată în cererea depusă la fila 131 din data de 14 iunie 2016, reclamanta are dreptul la plata chiriei, în baza art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, a Dispoziţiei nr. 10515 din 21 mai 2008 şi H.G. nr. 1886/2006.

În perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012, reclamanta are dreptul la plata contravalorii lipsei de folosinţă, în temeiul răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 - 999 C. civ. 1864 (până la data de 1 octombrie 2011) şi art. 1357 C. civ. 2009 (după data de 1 octombrie 2011), întrucât obligaţia de menţinere a afectaţiunii speciale nu mai era în vigoare după expirarea termenului de 3 ani la care face referire art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008. Cu toate acestea, contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului se raportează la chiria practicată pe piaţa liberă pentru astfel de spaţii, fiind în mod evident mai mare decât chiria legală stabilită prin H.G. nr. 1886/2006. Aplicând principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, Tribunalul a avut în vedere că reclamanta nu a solicitat pentru perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012 ca suma reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă să fie calculată prin raportare la chiriile practicate pe piaţa liberă, ci s-a raportat tot la cuantumul chiriilor stabilite prin H.G. nr. 1866/2006.

În consecinţă, pentru întreaga perioadă menţionată în cererea de chemare în judecată, respectiv 1 ianuarie 2009 - 1 ianuarie 2012, Tribunalul a avut în vedere cuantumul chiriei stabilit potrivit H.G. nr. 1866/2006, şi anume chiria lunară de 18.192,20 RON, în total 654.919,20 RON, care prin actualizare cu rata inflaţiei, potrivit art. 7 din H.G. nr. 1886/2006, conduce la suma totală de 702.486,35 RON, astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă efectuat de doamna expert E.

Dreptul la încasarea dobânzii solicitate de reclamantă decurge din împrejurarea că obiectul dreptului de creanţă al reclamantei constă într-o sumă de bani. În lipsa stipulaţiilor dintre părţi referitoare la stabilirea nivelului dobânzii, se va aplica dobânda legală. La suma de 702.486,35 RON se va aduna dobânda legală stabilită potrivit O.G. nr. 9/2000 de la 1 ianuarie 2009 până la data de 23 august 2011 şi conform O.G. nr. 13/2011, de la data de 23 august 2011 până la data de 1 ianuarie 2012.

La stabilirea modului de calcul al chiriei, s-a avut în vedere că scadenţa fiecărei chirii lunare este data de 10 a fiecărei luni, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1886/2006, deoarece după emiterea Dispoziţiei nr. 10515/2008, părţile nu au încheiat un contract de închiriere.

De asemenea, s-a avut în vedere rata dobânzii de referinţă stabilite de BNR, diminuată cu 20%, fiind vorba despre un raport juridic de drept civil, şi nu de un raport între profesionişti (comercial), conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, pentru chiria datorată în perioada 1 ianuarie 2009 - 23 august 2011.

După intrarea în vigoare a O.G. nr. 13/2011, tribunalul a avut în vedere nivelul dobânzii penalizatoare, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din acest act normativ ("dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă"), şi anume nivelul ratei dobânzii de referinţă BNR plus 4 puncte procentuale (art. 3 alin. (2), diminuat cu 20% (art. 3 alin. (3). Reclamanta nu are dreptul în plus şi la dobânda remuneratorie, întrucât aceasta se acordă doar în cazul unui contract de împrumut de bani (art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2011).

Conform calculelor efectuate de dna. expert E., cuantumul dobânzii datorat pentru debitul de 654.919,20 RON reprezentând chirie restantă, potrivit precizărilor de mai sus, este de 77.053,69 RON.

Pentru aceste motive, tribunalul a admis cererea, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin Primar General, l-a obligat pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 702.486,35 RON, cu titlu de chirie actualizată cu rata inflaţiei, aferentă perioadei ianuarie 2009 - ianuarie 2012, precum şi a sumei de 77.053,69 RON, reprezentând dobânda legală aferentă acestei sume.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General, în declanşarea judecăţii în prezenta cauză, Tribunalul a avut în vedere toate cheltuielile efectuate de reclamantă în cursul judecăţii în primă instanţă (primul ciclu procesual), în apel, în recurs şi în primă instanţă (rejudecare). Astfel, cheltuielile vor include onorariile de expert în cuantum de 1500 de RON, 2000 de RON, 1200 de RON, în total suma de 4700 de RON. De asemenea, vor include taxa de timbru şi timbru judiciar datorate şi achitate la judecată în primă instanţă în cuantum de 11.910,4 RON (raportat la suma acordată de 779.540,04 RON), chiar dacă reclamanta a achitat mai mult (12.737 RON şi 10.146,87 RON, conform dovezilor aflate la filele 33, 391 şi 395 dosar tribunal, primul ciclu procesual); în apel, taxe în cuantum de 5.071,45 RON, deşi cuantumul datorat era de 5.954,2 RON, însă apelanta-reclamantă a achitat doar prima sumă; în recurs, taxe în cuantum de 5.073 RON, deşi cuantumul datorat era de 5.954,2 RON, însă recurenta-reclamantă a achitat doar prima sumă.

Împotriva Sentinţei civile nr. 937 din 28 iunie 2016 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. x/2015 a formulat apel Municipiul Bucureşti prin Primarul General, solicitând să se dispună:

- schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulată de către A. "A." în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.

- schimbarea în parte a sentinţei apelate prin admiterea excepţiei prescripţiei pentru pretenţiile în cuantum de 124.910,46 RON aferente perioadei 1 ianuarie 2009 - 2 august 2009.

- schimbarea în tot a sentinţei apelate prin respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Apelantul-pârât critică sentinţa apelată pentru netemeinicie şi nelegalitate, pentru următoarele motive:

A fost invocată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 2 august 2009, perioadă anterioară depunerii de către reclamantă a cererii precizatoare, în raport de disp. art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Apelantul a arătat că solicită admiterea acestei excepţii, în măsura în care se va trece peste argumentele privind lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti în considerarea art. 18 din Decretul nr. 167/1958 raportat şi la cele reţinute în Decizia publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014 nr. 1 din 17 februarie 2014 a ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind

C. civ. şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din C. civ., raportat la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, cu referire la invocarea de către instanţe, din oficiu ori de către părţi, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din C. civ., a excepţiei prescripţiei extinctive, în cazul prescripţiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite şi, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. - 1 octombrie 2011.

A fost criticată soluţia primei instanţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.

Din perspectiva dreptului material, este indubitabil că temeiul obligaţiei de plată a chiriei este reprezentat de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 pentru a stabili persoana obligată la plata sumelor reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă a imobilului, respectiv a persoanei care are calitate procesuală pasivă în această cauză, trebuie identificată persoana deţinătorului imobilului, respectiv a utilizatorului imobilului.

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamantă la termenul din data de 17 iunie 2016 în faţa instanţei de fond, imobilul a fost în folosinţa Centrului Militar Zonal, entitate fără personalitate juridică, care se află în subordonarea Ministerului Apărării Naţionale - Statul Major General. Pe cale de consecinţă, obligaţia de plată a echivalentului chiriei lunare revine acestuia din urmă în calitate de utilizator/deţinător al imobilului.

În plan procesual, Municipiul Bucureşti nu este parte în raportul juridic obligaţional constituit prin efectul legii ce instituie obligaţia plăţii unei chirii lunare pe durata menţinerii afectaţiunii bunului, astfel încât nu i se poate retine legitimarea procesuală pasivă în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, ale H.G. nr. 1886/2006 dar nici în cele ale Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, ale Legii apărării naţionale nr. 45/1994 sau ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001.

Apelanta invocă practică judiciară referitoare la mecanismul alocării fondurilor necesare plăţii chiriei datorate în temeiul O.U.G. nr. 162/2008, cu referire la Decizia nr. 2452 din 30 octombrie 2015 a ICCJ.

Raportat la lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, rezultă că, aşa cum detaliază subsecvent, prima instanţă în mod greşit şi nelegal (i) a interpretat dispoziţiile art. 76 şi 78 din Legea nr. 446/7006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, ale art. 35 lit. e) din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994, ale art. 1 din H.G. nr. 414/1997 pentru aprobarea normelor maximale privind dotarea centrelor militare judeţene, municipale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti dar şi cele ale art. 119 şi art. 81 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 215/2001, (ii) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local ai Sectorului 4 şi (iii) a admis pe fond acţiunea în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.

În măsura în care instanţa de apel va trece pentru excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti, apelantul-pârât solicită să se observe că pe fondul pretenţiilor acţiunea este neîntemeiată.

Situaţia premisă pentru obligaţia de plata a chiriei este prevăzută la art. 16 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Contrar raţionamentului primei instanţe care, în motivarea obligaţiei de plată a chiriei reţine întârzierea de aproape 4 ani în predarea imobilului către reclamantă, timp în care instituţiile publice implicate au efectuat demersuri pentru identificarea unui sediu nou, din analiza textului de lege reprodus supra, rezultă neîndoielnic că:

I. obligaţia de menţinere a afectaţiunii bunului pentru perioada de 3 ani este imperativă şi derivă ex lege (art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001); în consecinţă

II. până la împlinirea termenului obligaţiei de menţinere a afectaţiunii bunului, obligaţia prevăzută de art. 78 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare nu este scadentă. Astfel, potrivit dispoziţiei menţionate "Autorităţile administraţiei publice locale pot schimba total sau parţial destinaţia imobilelor asigurate centrelor militare numai cu acordul Ministerului Apărării Naţionale şi numai după ce au pus la dispoziţia centrelor militare alte Imobile amenajate şi utilate conform prevederilor legale, în condiţii care să nu afecteze desfăşurarea activităţii specifice ".

III. Termenul limită pentru punerea în posesie a imobilelor este prevăzut de art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv cel mult 5 ani de la redobândirea dreptului de proprietate. În concret, punerea în posesie a imobilului s-a realizat anterior împlinirii termenului de 5 ani, respectiv la data de 30 august 2012 când, aşa cum reţine prima instanţă la pag. 16 a sentinţei apelate Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât transmiterea către centrul Militar Zonal Bucureşti a imobilului situat în str. x.

IV. Singura derogare care ar fi putut atrage reducerea termenului de punere în posesie şi, implicit, obligaţia autorităţilor administraţiei publice de a pune la dispoziţia centrelor militare alte imobile necesare pentru desfăşurarea activităţii este cea prevăzută de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, respectiv cea în care proprietarul imobilului - A. - ar fi pus la dispoziţie un imobil corespunzător pentru desfăşurarea activităţii Centrului Militar Zonal - ceea ce nu este cazul în speţă.

Pe cale de consecinţă, apreciază apelantul - pârât că în mod greşit prima instanţă a stabilit în sarcina Municipiului Bucureşti obligaţia de plată a chiriei pe perioada menţinerii afectaţiunii bunului, în condiţiile în care obligaţia de punere la dispoziţie a unui imobil - scadentă numai după împlinirea termenului de menţinere a afectaţiunii bunului restituit - nu se confundă cu obligaţia de plată a chiriei.

Mai mult, aşa cum rezultă din actele dosarului, obligaţia de predare a imobilului a fost îndeplinită înainte de împlinirea termenului de punere în posesie de 5 ani prevăzut de art. 16 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv la data de 30 august 2012 când prin Hotărârea nr. 125 Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât transmiterea către Centrul Militar Zonal Bucureşti a imobilului situat în str. x.

Obligaţia de plată a chiriei nu poate reveni aşadar decât utilizatorului imobilului - ca parte a raportului juridic obligaţional - respectiv centrului Militar Zonal Bucureşti.

Acesta este contextul în care apelantul-pârât apreciază că trebuie raportate limitele casării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorii pentru instanţa de trimitere - obligaţia de a verifica apartenenţa la o persoană juridică a Centrului Militar Zonal Bucureşti care foloseşte imobilul după retrocedare, în legătură cu care s-a susţinut că nu are personalitate juridică.

În continuare, art. 6 din H.G. nr. 1886/2006 prevede doar sursa de asigurare a sumelor necesare pentru plata chiriei, dispunând că "plata obligaţiilor care decurg din contractele de închiriere încheiate potrivit art. 4 se asigură din fondurile prevăzute cu această destinaţie din bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate în condiţiile legii".

Arată apelantul-pârât că suntem aşadar în prezenţa a două raporturi juridice care nu se suprapun: (i) cel obligaţional între proprietar şi utilizator şi distinct de acesta (ii) cel de natură administrativă - între utilizator şi "persoana" obligată să asigure fondurile necesare, fonduri care trebuie prevăzute în bugete de venituri şi cheltuieli cu această destinaţie.

Ca o concluzie preliminară, din analiza dispoziţiilor legale incidente, este indiscutabil că persoana obligată la plata chiriei pentru perioada în care legea impunea menţinerea afectaţiunii bunului este Centrul Militar Zonal prin persoana juridica de care aparţine, respectiv Ministerul Apărării Naţionale.

Dacă instanţa de apel va trece şi peste aceste argumente, aşa cum rezultă din raţionamentul subsecvent, va observa că Municipiul Bucureşti nu are obligaţia de a asigura fondurile necesare pentru plata chiriei.

Raţionamentul primei instanţe prin care ajunge la concluzia că Municipiul Bucureşti este obligat la plata sumelor privind chiria pe durata menţinerii afectaţiunii bunului este în mod evident eronat, din nicio dispoziţie legală citată şi analizată nerezultând o astfel de obligaţie.

În baza acestui raţionament, din care nu rezultă vreo obligaţie a Municipiului Bucureşti de plată a chiriei, prima instanţă ajunge la concluzii contradictorii apreciind că "Prin urmare, obligaţia de plată a chiriei pentru perioada în care reclamanta trebuia să menţină afectaţiunea de Centru Militar Zonal Bucureşti, respectiv perioada 1 ianuarie 2009 - 21 mai 2011, precum şi obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada 21 mai 2011 - 1 ianuarie 2012, revin Municipiului Bucureşti, prin Primarul General. Această obligaţie se explică prin faptul că patrimoniul public şi privat al Mun. Bucureşti aparţine unităţii administrativ-teritoriale, adică municipiului, iar ordonator de credite pentru bugetul Mun. Bucureşti este Primarul General, şi nu Consiliul General al Mun. Bucureşti, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001".

În primul rând, obligaţia de a asigura localuri pentru centrele militare nu se confundă cu obligaţia de plată a chiriei pe durata menţinerii afectaţiunii bunului, prima obligaţie fiind de natură administrativă iar secunda de natură contractuală.

În al doilea rând, neexistând o obligaţie legală a Municipiului Bucureşti de plată a chiriei, aceasta nu poate fi creată artificială în absenţa unui text de lege expres.

În al treilea rând, dacă există o astfel de obligaţie de plată a chiriei acesta revine Centrului Militar Zonal Bucureşti prin entitatea de care aparţine, respectiv Ministerului Apărării Naţionale.

În al patrulea rând, obligaţia de asigurare a fondurilor necesare (dacă extrapolăm artificial această obligaţie prin includerea în conţinutul acesteia şi a obligaţiei de plată a chiriei) este distinctă de obligaţia de a asigura localurile necesare pentru funcţionarea centrelor militare, sub acest aspect fiind relevante distincţiile de la secţiunea următoare privind tipologia resurselor materiale şi financiare şi modalitatea (în natură sau în bani) în care pot fi executate.

În al cincilea rând, dacă instanţa va trece peste argumentul conform căruia obligaţia de plată a chiriei revine utilizatorului - Centrul Militar Zonal al Municipiului Bucureşti prin persoana de care aparţine, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, doar Consiliului Local al Sectorului 4 Bucureşti/Sectorului 4 Bucureşti sunt ţinute să "asigure" fondurile necesare potrivit competenţei legale, aspect de altfel recunoscut şi de către aceste pârâte.

Obligaţiile ce se asigură prin fonduri sunt cele necesare cheltuielilor pentru utilităţi (indiferent dacă proprietatea aparţine sau nu Consiliului Local al Sectorului 4 şi Consiliului Judeţean) şi cheltuielile pentru activitatea specifică.

Aşadar, obligaţia de asigurare de fonduri nu include şi obligaţia de plată a chiriei iar obligaţia de a pune la dispoziţie locaţia poate fi executată doar în natură, neputând fi extrapolată la obligaţia de executare prin echivalent - prin plata chiriei.

Dacă se interpretează textul de lege în sensul că obligaţia de a asigura fonduri o include şi pe cea de a asigura cuantumul chiriei, această obligaţie revine Consiliului Local al Sectorului 4 care de altfel a suportat cheltuielile de funcţionare a Centrului Militar Zonal. Dacă însă se interpretează stricto sensu textele ante menţionate, autorităţile administraţiei publice locale nu au obligaţia, potrivit competenţelor, de a asigura plata chiriei, această obligaţie revenind doar entităţii de care aparţine Centrul Militar Zonal, respectiv Ministerul Apărării Naţionale.

Apelantul-pârât apreciază că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al Sectorului 4 şi a admis acţiunea în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti.

Prin Decizia nr. 981A din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva Sentinţei civile nr. 937 din 28 iunie 2016 şi a tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu acest pârât.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 coroborate cu cele ale art. 4 din H.G. nr. 1886/2006, contrar susţinerii apelantului, nu au nici un efect juridic din perspectiva îndreptăţirii reclamantei de a solicita despăgubiri pentru lipsa contravalorii de folosinţă a imobilului şi nu sunt relevante nici din perspectiva titularului obligaţiei de plată, deoarece stabilesc numai obligativitatea încheierii unui contract de formă scrisă, precum şi scadenţa obligaţiei de plată a chiriei, pentru situaţia în care nu se încheie un asemenea contract în forma scrisă. S-a reţinut că dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 1886/2006 nu pot fi interpretate în sensul substituirii voinţei părţilor şi constituirii unui contract de închiriere ex lege.

Reţinând că în cauză nu a fost încheiat un contract de închiriere, aşa cum legea impune, instanţa din apel a analizat calitatea procesual pasivă a apelantului raportat la temeiul juridic al cererii, reprezentat de dispoziţiile art. 1645 C. civ., în condiţiile în care dispoziţiile H.G. nr. 1886/2006 au fost invocate numai din perspectiva justificării cuantumului pretenţiilor.

Raportat la dispoziţiile art. 1645 C. civ., s-a constatat că titularul obligaţiei de restituire a contravalorii lipsei de folosinţă este persoana de bună sau rea-credinţă, ţinută în virtutea legii să înapoieze bunurile primite fără drept, celelalte ipoteze ale dispoziţiei legale fiind vădit neaplicabile situaţiei juridice în cauză. Prin urmare s-a reţinut că, deşi, din punct de vedere al obiectului obligaţia de predare nu se confundă cu obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă, cum a reţinut prima instanţă, din punct de vedere al subiectului cele două obligaţii au un titular comun.

S-a constatat că, din momentul în care s-a întocmit procesul-verbal al BEJ B. din data de 30 octombrie 2008, nu se mai poate reţine o obligaţie de înapoiere a imobilului către reclamantă, deoarece atât în fapt, cât şi în drept, restituirea în natură a imobilului s-a produs.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 76, 78 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, art. 35 lit. e) din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994 şi art. 1 din H.G. nr. 414/1997 pentru aprobarea Normelor maximale privind dotarea centrelor militare judeţene, municipale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, la care a făcut referire prima instanţă în justificarea calităţii procesuale pasive a apelantului, au ca obiect numai obligaţia autorităţilor publice locale de a asigura spaţiile pentru funcţionarea centrelor militare, în cadrul unor raporturi juridice de drept public (administrativ), faţă de care reclamanta este terţ.

S-a considerat, totodată, că prin efectul dispoziţiei de restituire şi al dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, pentru 3 ani ulterior emiterii acestei dispoziţii, nu se poate aprecia că Centrul Militar Zonal ar fi primit fără drept imobilul, în sensul art. 1635 C. civ., deoarece însăşi legea impunea menţinerea afectaţiunii imobilului.

Întrucât reclamanta nu a dovedit demersuri pentru încheierea contractului de închiriere, s-a considerat că nu poate invoca ocuparea fără drept a imobilului de către Centrul Miliar Zonal, prin urmare, raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, pentru această perioadă nu se justifică calitatea procesual pasivă a Centrului Militar Zonal.

Pentru perioada ulterioară expirării termenului de menţinere a afectaţiunii imobilului, Centrul Militar Zonal era obligat că restituie imobilul, astfel încât pentru această perioadă îi revenea şi obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă.

Instanţa de apel a mai reţinut că nici dispoziţiile pct. 5 cap. 2 din Anexa 2 la Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu privire la cheltuielile de apărare şi nici dispoziţiile art. 36 alin. (4) pct. 1 din Legea nr. 215/2001 republicată privind bugetul local, în care sunt incluse şi cheltuielile aferente centrelor militare, nu sunt de natură a justifica calitatea procesual pasivă a Municipiului Bucureşti, reclamanta având calitatea de terţ faţă de acest raport juridic de drept administrativ.

În consecinţă, urmare a admiterii excepţiei, nu s-a mai impus analiza celorlalte motive de apel.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta A. "A.", solicitând casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, respingerea apelului formulat de Municipiul Bucureşti împotriva sentinţei primei instanţe şi a încheierilor premergătoare.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., susţinând într-o primă critică, încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel a omis să menţioneze calea de atac şi termenul în care se poate exercita, prin aceasta încălcând formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat ignorarea dispoziţiilor art. 76 şi 78 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare şi a prevederilor art. 35 lit. e) din Legea apărării naţionale a României nr. 45/1994 şi ale art. 1 din H.G. nr. 414/1997, cu privire al obligaţia Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a asigura terenul şi locaţia necesare funcţionării Centrului Militar Zonal Bucureşti.

S-a susţinut că, în conformitate cu textele legale menţionate, predarea imobilului situat în Bucureşti, str. x, care constituia locaţia unde funcţiona Centrul Militar Zonal Bucureşti, la data emiterii Dispoziţiei nr. 10515 din 21 mai 2008 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, nu se putea realiza decât concomitent cu punerea la dispoziţie a unui alt imobil care să corespundă aceluiaşi scop.

S-a învederat că, prin Hotărârea nr. 125 din 30 august 2012, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât punerea la dispoziţie gratuită a imobilului situat în str. x, iar conform art. 80 din Legea nr. 215/2001, punerea în executare a acestei hotărâri este în sarcina Primarului General ca organ executiv al Municipiului Bucureşti.

S-a arătat că această hotărâre nu a fost încă pusă în executare, astfel că obligaţia de plată a chiriei pentru perioada menţinerii afectaţiunii imobilului de Centrul Militar Zonal Bucureşti, precum şi obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă revine Municipiului Bucureşti, prin Primarul General.

Această obligaţie se explică prin faptul că patrimoniul public şi privat al Municipiului Bucureşti aparţine unităţii administrativ teritoriale adică municipiului, iar ordonator de credite pentru bugetul Municipiului Bucureşti este Primarul General şi nu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001.

Recurenta a mai susţinut că soluţia instanţei de apel, în sensul că (reclamanta) trebuia să se îndrepte împotriva Centrului Militar Zonal pentru lipsa de folosinţă a imobilului este contrară prevederilor art. 1 din H.G. nr. 414/2007, pentru aprobarea Normelor maximale privind dotarea centrelor militare judeţene, municipale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, cât şi prevederile art. 35 lit. e) din Legea nr. 45/1994 şi art. 76 din Legea nr. 446/2006.

De asemenea, s-au invocat dispoziţiile art. 36 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 215/2001 republicată, conform cărora consiliul local aprobă la propunerea primarului, bugetul local, în care sunt incluse şi cheltuielile aferente centrelor militare, în baza acestor obligaţii legale, Municipiul Bucureşti prin Primarul General având obligaţia de include în bugetul de venituri şi cheltuieli fondurile destinate plăţii chiriei pentru imobilul în litigiu, precum şi fondurile necesare punerii în executare a Hotărârii nr. 125 din 30 august 2012 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Intimatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimaţii Consiliul Local sector 4 Bucureşti şi Unitatea Administrativ Teritorială sector 4, reprezentate prin Primar au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi ca formulat împotriva unor persoane fără calitatea procesuală pasivă.

Examinând criticile invocate prin motivele de recurs, raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata că recursul este nefondat având în vedere următoarele considerente:

Critica întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primită. Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea trebuie să fie expus prevăzută de lege şi să îndeplinească anumite condiţii, în mod cumulativ.

Nu se poate reţine vătămarea drepturilor recurentei, care nu ar fi putut fi înlăturată decât prin casarea deciziei recurate, în condiţiile în care reclamanta A. "A." a exercitat calea de atac a recursului în termenul legal.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., "hotărârea trebuie să cuprindă calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita". Lipsa acestor menţiuni nu atrage nulitatea hotărârii, deoarece calea de atac şi termenul în care se putea exercita sunt prevăzute de lege, nefiind atributul instanţei de judecată.

Critica formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.

Decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti.

Prin Dispoziţia nr. 10515 din 21 mai 2008 emisă de Primarul General s-a restituit în natură, reclamantei A. "A." imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 4, compus din construcţii, corpuri B şi C şi teren în suprafaţă de 3.324 mp.

Municipiul Bucureşti prin Consiliul General a iniţiat demersurile specifice, în sensul de a pune la dispoziţia Centrului Militar Zonal Bucureşti un nou imobil în care acesta putea să-şi desfăşoare activitatea, concretizate prin Hotărârea nr. 125/2012, prin care s-a pus la dispoziţie un alt imobil, respectiv cel din str. x Bucureşti.

Pentru a reţine lipsa calităţii procesual pasive a Municipiului Bucureşti, instanţa de apel a reţinut corect că obligaţia de predare a imobilului nu se confundă cu obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă.

Potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 446/2006, Consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite, prin hotărâre a Guvernului.

Fondurile necesare desfăşurării activităţii sunt, astfel, fonduri necesare funcţionării şi nu şi eventualele obligaţii care cad în sarcina deţinătorului imobilului, în acelaşi sens fiind reglementată obligaţia consiliilor judeţene, locale şi ale sectoarelor Municipiului Bucureşti şi prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 45/1994 şi H.G. nr. 144/1997.

După îndeplinirea obligaţiei de predare a imobilului prin întocmirea procesului-verbal al BEJ B. din 30 octombrie 2008, în sarcina Municipiului Bucureşti nu se poate reţine vreo obligaţie legală, câtă vreme reclamanta este proprietar al imobilului aflat în posesia Centrului Militar Zonal Bucureşti.

Singura modalitate în care reclamanta putea să invoce răspunderea pentru lipsa de folosinţă era dovedirea demersurilor pentru încheierea contractului de închiriere pe care legea îl impune şi refuzul nejustificat al Centrului Militar Zonal de a se supune acestei obligaţii.

Reclamanta nu a făcut, însă, dovada demersurilor sale în acest sens, astfel că nu putea invoca ocuparea fără drept a imobilului, întrucât prin efectul dispoziţiei de restituire şi al dispoziţiei art. 16 din Legea nr. 10/2001 se impunea menţinerea afectaţiunii pentru 3 ani ulterior emiterii dispoziţiei, iar Centrul Militar Zonal nu s-a sustras obligaţiei de încheiere a unui contract de închiriere.

Instanţa de apel a reţinut corect că, pentru perioada ulterioară expirării termenului de menţinere a afectaţiunii imobilului, Centrul Miliar Zonal era obligat să restituie imobilul, astfel că pentru această perioadă îi revenea şi obligaţia de plată a contravalorii lipsei de folosinţă.

Argumentele invocate de recurenta reclamantă pentru a justifica calitatea procesual pasivă a Municipiului Bucureşti au vizat posibilitatea antrenării răspunderii acestui pârât, pe de o parte, în calitate de persoană căreia îi revenea obligaţia de plată a echivalentului lipsei de folosinţă şi, pe de altă parte, a Primarului General, ca ordonator de credite pentru bugetul Municipiului Bucureşti.

S-a susţinut, totodată, că persoana care are obligaţia de a asigura terenul şi locaţia necesară funcţionării Centrului Militar Zonal Bucureşti este Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Raportat la dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001, Municipiul Bucureşti nu este o autoritate publică în sensul prevăzut de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, ci o unitate administrativ teritorială, reglementată în mod distinct de norma legală menţionată.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Primarul General sunt autorităţi ale administraţiei publice locale, conform art. 80 din Legea nr. 215/2001, care funcţionează, conform art. 121 alin. (2) din Constituţie, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe.

Recurenta se referă la obligaţia care revine Consiliul General al Municipiului Bucureşti, iar nu a Municipiului Bucureşti prin Primarul General prin raportare la art. 76 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Ca atare, nu se poate reţine calitatea procesual pasivă a Municipiului Bucureşti, reprezentat de Primarul General nici din perspectiva calităţii de autoritate publică şi nici din aceea de ordonator de credite.

Mai mult, Primarul General nu a fost chemat în judecată în nume propriu, în calitatea sa de ordonator de credite.

Curtea va reţine, totodată, că instanţa de apel dând eficienţă Deciziei nr. 581 din 25 februarie 2015 cu privire la limitele casării dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligatorii pentru instanţa de trimitere, în sensul verificării apartenenţei Centrului Militar Zonal Bucureşti, în legătură cu care s-a susţinut că nu are personalitate juridică, a constatat, în baza înscrisurilor depuse la dosar că imobilul în litigiu s-a aflat în folosinţa Centrului Militar Zonal, entitate fără personalitate juridică, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale - Statul Major General.

Prin urmare, parte a raportului juridic obligaţional nu poate fi decât Centrul Militar Zonal Bucureşti, ca debitor al obligaţiei de plată a contravalorii lipsei de folosinţă pentru perioada ulterioară expirării termenului de menţinere a afectaţiunii.

În acest context, instanţa de apel a statuat corect că recurenta este terţ faţă de raportul juridic de drept administrativ existent între autorităţile publice locale şi centrele militare, obligaţia asigurării fondurilor necesare activităţii specifice neincluzând şi obligaţia de plată a chiriei, aşa cum s-a arătat.

Curtea va reţine că obligaţia asigurări unui imobil în care Centrul Militar Zonal să îşi desfăşoare activitatea se impune a fi executată în natură, neexistând niciun argument care să justifice extrapolarea în sensul executării prin echivalent, respectiv prin plata chiriei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursului reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. "A." împotriva Deciziei nr. 981A din 21 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - LM