Inadmissibility of extraordinary appeal against irrevocable restitution decision due to statutory elimination of appeal stage by Law No. 202/2010

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2003, reclamanţii A. şi B. au depus la Tribunalul Constanţa contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 528 din 13 octombrie 2003 a Primarului oraşului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului - construcţie "K." şi teren de 1.200 m.p. - situat în Eforie Sud, pentru care fusese depusă notificarea nr. 3003 din 2 noiembrie 2001 prin B.E.J. C.

La data de 20 aprilie 2004, reclamanţii A. şi B. au depus ia Tribunalul Constanţa contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 321 din 26 martie 2004 a Primarului oraşului Eforie, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului - construcţie şi teren de 1.200 m.p., reprezentând fostele loturi 1076 şi 1109 din parcelarea L. - situat în Eforie Sud.

Prin încheierea din data de 9 iunie 2005, Tribunalul Constanţa a procedat Ia conexarea celor două dosare, de la acel moment procesual, cererile şi probele fiind administrate în favoarea ambelor cauze.

Conexarea a fost dispusă la solicitarea reclamanţilor (pct. I.b din motivare). La acelaşi termen la care s-au pus concluzii de admitere a excepţiei de conexitate, pârâţii au evocat existenţa unei alte Decizii nr. 527 din 33 octombrie 2003, care se referă la lotul nr. 1076 - "K.", ce face obiectul prezentei notificări a reclamanţilor şi care atestă că bunul a fost restituit in integrum, în natură, către o altă persoană (D.).

La data de 12 ianuarie 2006, petenţii A. şi B. au contestat dispoziţia nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului oraşului Eforie, solicitând constatarea nulităţii ei. Cauza a fost înregistrată iniţial sub nr. x/2006 la Judecătoria Constanţa, iar ulterior sub nr. x/2006 la Tribunalul Constanţa, în final, după stabilirea competenţei materiale şi rejudecare conform Deciziei nr. 6200 din 23 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, primind nr. x/2009 (fiind ataşat la prezenta cauză).

Reclamanţii A. şi B. au pretins în Dosarul nr. x/2009, că dispoziţia nr. 527 din 13 octombrie 2003, emisă pentru imobilul din str. x, în suprafaţă de 600 m.p. ce formează lotul nr. 1076 din parcelarea L., nu putea fi restituită cesionarilor menţionaţi.

Judecata cauzelor astfel reunite în prezentul litigiu sub nr. x/2003 a fost temporizată, în raport de dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce a format obiectul Dosarului sus-menţionat, nr. x/2009, care s-a finalizat cu admiterea cererii reclamanţilor A. şi B., în contradictoriu cu cesionarii E. şi F. şi constatarea nulităţii dispoziţiei nr. 527 din 13 octombrie 2003 emise de Primarul oraşului Eforie.

Părţile au achiesat asupra incidenţei hotărâtoare a cauzei menţionate în justa soluţionare a prezentului litigiu, în sensul că verificarea legalităţii dispoziţiei nr. 527 din 13 octombrie 2003 emise de Primarul oraşului Eforie - prin care se restituise în natură, integral cesionarilor E. şi F., terenul de 600 m.p. ce formează parcela 1076 din parcelarea L., situat în str. x - are prevalenţă în judecată şi induce indiscutabil soluţia în dosarul de faţă.

Prin Sentinţa civilă nr. 13818 din 17 august 2009 a Judecătoriei Constanţa, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, s-a dispus nulitatea dispoziţiei nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului oraşului Eforie, pe considerentul că D. nu putea transmite cesionarilor de drepturi litigioase mai mult decât ceea ce avea recunoscut prin actele succesorale depuse cu ocazia notificării, adică, doar pentru "jumătate din imobil". Instanţa de fond a arătat că prin emiterea dispoziţiei nr. 527/2003 au fost încălcate drepturile reclamanţilor A. şi B. asupra aceluiaşi imobil, decurgând din aplicarea corectă a prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001. Această dezlegare a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 369 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanţa, care a respins apelul cesionarei G.

După rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri dispuse în Dosarul nr. x/20095 reclamanţii A. şi B. au cerut repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii prezentului litigiu, invocând soluţia favorabilă dispusă în dosarul incident.

Prin Sentinţa civilă nr. 1883 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Constanţa a fost admisă în parte acţiunea reclamanţilor A. şi B., formulată în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie, prin primar şi Primarul oraşului Eforie, cu consecinţa anulării dispoziţiei nr. 528 din 13 octombrie 2003 emise de primar şi obligării acestor entităţi să întocmească şi să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor documentaţia necesară în vederea acordării, către reclamanţi, a măsurilor compensatorii, în condiţiile legii speciale, aferente cotei de 1 (câte 1 pentru fiecare reclamant) din imobilul - teren în suprafaţă de 600 m.p. (757 m.p. conform măsurătorilor) şi construcţia vilă compusă din 30 de camere, situat în oraşul Eforie, jud. Constanţa - imobil identificat în raportul de expertiză topografică efectuat de exp. H., ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de restituire în natură a acestui imobil. S-a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Eforie.

Pârâţii Oraşul Eforie, prin primar şi Primarul oraşului Eforie au fost obligaţi la plata în solidar a sumei de 1500 lei către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul expertului desemnat).

Prin Decizia nr. 56/C din 16 martie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis recursul civil formulat de pârâţii Oraşul Eforie, prin primar şi Primarul oraşului Eforie împotriva Sentinţei nr. 1883 din 4 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2003.

A casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre rejudecare.

A fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin Decizia nr. 19/C din 20 februarie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în rejudecare, după casare, a luat act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu Consiliul Local Eforie.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., prin mandatar I., în contradictoriu cu pârâţii Oraşul Eforie, prin primar şi Primarul oraşului Eforie.

A anulat dispoziţia nr. 528 din 13 octombrie 2003 emisă de Oraşul Eforie reprezentat prin primar.

A dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 din imobilul situat în Eforie Sud, judeţul Constanţa, compus din teren în suprafaţă de 600 m.p. şi construcţie - vilă, cu 30 de camere, care a fost restituit în natură conform dispoziţiei nr. 527 din 13 octombrie 2003 a Primarului oraşului Eforie - şi conform Deciziei nr. 14/2002 a SC J. SA, reprezentând lotul 1076 din fost parcelare L. şi K.

A obligat pârâţii către reclamanţi la plata sumei de 2.400 lei, onorariu expertiză şi 3.500 RON, onorariu diminuat de avocat.

Împotriva acestei din urma decizii au declarat prezentul recurs, reclamanţii B. şi A., solicitând casarea hotărârii atacate şi restituirea imobilului în întregime, situat în oraşul Eforie.

La termenul de judecată din data de 28 martie 2018, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra admisibilităţii recursului, excepţie ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul ari. 137 alin. (1) C. proc. civ.

Căile de atac, respectiv condiţiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, niciuneia dintre părţi nu îi este permis să formuleze şi nici instanţa judecătorească nu se poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic şi se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una şi aceeaşi cale de atac.

Relevant pentru determinarea căilor de atac în care se judecă prezenta cauză este observarea normei de drept procesual civil aplicabilă, în raport de modificările operate în materia Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 202/2010 şi de norma tranzitorie conţinută de acest din urmă act normativ.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii investite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, care conţine norme tranzitorii, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă fără echivoc că în materia Legii nr. 10/2001, republicată, numai hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26 noiembrie 2010), rămân supuse ambelor căi de atac (apel şi recurs), hotărârile pronunţate ulterior apariţiei noii reglementări, fiind sustrase exerciţiului apelului.

Intenţia legiuitorului, dedusă din conţinutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privinţa hotărârilor de primă instanţă pronunţate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speţă, cu referire la singura hotărâre a fondului pronunţată în cauza ce formează obiectul prezentului dosar, respectiv Sentinţa civilă nr. 1883 din 4 septembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

În acest mod, legiuitorul s-a îndepărtat de la regula conform căreia dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor, cererilor începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a legii [art. XXII alin. (2)], situaţie căreia i s-ar fi subsumat cea din speţă, alegând ca moment de referinţă cel al pronunţării hotărârii de primă instanţă după modificarea normei, pentru ca astfel, partea să beneficieze de o hotărâre a fondului şi de o cenzură a acesteia în recurs.

Ca atare, împotriva hotărârii de primă instanţă putea fi exercitată doar calea de atac a recursului, în competenţa instanţei imediat superioare tribunalului, respectiv curtea de apel, care a şi soluţionat recursul în cauza de faţă printr-o hotărâre irevocabilă, respectiv Decizia nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa.

Aşadar, în speţă, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei decizii irevocabile, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual priveşte unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, prezentul recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa este inadmisibil şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 19/C din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2018.

Procesat de GGC - CT