Inadmissibility of civil review based on prior constitutional control of legislative objection under Article 509(1)(11) CPC

Decizie a Curții Constituționale dată în cadrul controlului aprioric. Revizuire întemeiată pe dispozițiile art.509 punctul 11 din Codul de procedură civilă. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea

Index alfabetic : admisibilitate

excepție de neconstituționalitate

Constituția României, art. 129, art. 147, art. 457

C.proc.civ., art. 509 alin. (1) pct. 11

O decizie prin care Curtea Constituțională nu s-a pronunțat asupra unei excepții de neconstituționalitate ridicată într-un litigiu, ci a fost dată în cadrul unui control aprioric, în soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii dintr-o lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative, nu poate fi invocată pentru promovarea cererii de revizuire în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă. Consecința și efectul admiterii unei asemenea obiecții rezultă din prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, text conform căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”.

Secția I civilă, decizia nr. 156 din 30 ianuarie 2019

Prin cererea înregistrată la 3.12.2018 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă, revizuenţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimatul Municipiul Bucureşti, revizuirea deciziei nr. 2385 din 04.09.2018 a aceleiaşi instanţe, pe temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., coroborat cu art. 513 alin. (4) C.pr.civ.

În motivarea căii de atac promovate s-a arătat că, potrivit deciziei ce face obiect al revizuirii, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către reclamanții-revizuenți împotriva deciziei curţii de apel prin care, admiţându-se apelul declarat de către pârâtul Municipiul Bucureşti, a fost modificată sentinţa de primă instanţă, respingându-se acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Această soluţie a admisibilităţii, raportată la valoarea obiectului pricinii a fost pronunţată în contextul în care, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30.05.2017, s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei „precum şi alte cereri evaluabile în bani de până la 1 milion lei inclusiv”, iar prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în procedura hotărârii prealabile, s-a statuat că efectele deciziei instanţei constituţionale se produc doar cu privire la hotărârile pronunţate în litigiile patrimoniale menţionate pornite după data publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial.

Or, la data de 1.10.2018 s-a publicat în Monitorul Oficial, P. I, nr. 836, Decizia nr. 454 a Curţii Constituţionale, în ale cărei considerente s-a reţinut că aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie nu poate fi condiţionată de data la care a pornit procesul civil şi totodată, că Înalta Curte nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care să contravină deciziilor instanţei constituţionale.

S-a arătat că, faţă de elementele prezentate, în speţă este incident art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ. şi cu toate că în cauză nu este vorba despre o excepţie de neconstituţionalitate care să fi fost admisă, considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 454/2018 sunt pe deplin aplicabile, această cale de atac promovată fiind singurul remediu procedural la dispoziţia părţii.

Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată că revizuirea nu poate fi primită, faţă de următoarele considerente:

Fundamentul juridic al căii extraordinare de atac promovate este dat de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., text potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă „după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii”.

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol (509), pot fi supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul pentru motivele de revizuire prevăzute de alin. (1) pct. 3, 4, 7 – 10 C.pr.civ., iar în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 866/2015, și pentru motivul prevăzut de pct.11.

Deși îndeplinită condiția referitoare la obiectul căii de atac, față de modalitatea de reglementare a motivului de revizuire pe care s-a întemeiat prezenta cale extraordinară de atac, se constată că există mai multe aspecte care atrag inadmisibilitatea demersului procedural.

Astfel, nu se regăseşte ipoteza textului art. 509 pct. 11 C.pr.civ., aceea a invocării în cadrul procesului a unei excepţii de neconstituţionalitate asupra căreia Curtea Constituţională să se fi pronunţat ulterior rămânerii definitive a hotărârii, în sensul admiterii acesteia.

Pe de o parte, pentru că aşa cum revizuenţii înşişi recunosc, „în cazul de faţă nu este vorba despre o excepţie de neconstituţionalitate invocată” şi pe de altă parte, întrucât decizia la care se face referire (nr. 454/2018 a Curții Constituționale) nu este una care să se fi pronunţat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate.

Decizia instanţei de contencios constituţional menţionată anterior a fost dată în cadrul unui control aprioric, în soluţionarea unei obiecţii de neconstituţionalitate privind unele dispoziţii din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a altor acte normative şi nu în legătură cu vreo excepție de neconstituționalitate invocată în cadrul unui litigiu.

Or, consecința și efectul admiterii unei asemenea obiecții rezultă din prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie, text conform căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”.

Aşadar, nici din acest punct de vedere nu poate fi atrasă incidenţa art. 509 pct. 11 C.pr.civ., decizia invocată nefiind una care să fi tranşat asupra unei excepţii de neconstituţionalitate.

Susţinerea revizuenţilor conform căreia calea de atac promovată ar fi singurul remediul procedural la îndemâna lor pentru a obţine o rejudecare a cauzei nu poate fi primită întrucât căi de atac nu pot fi deschise și recunoscute părţilor în afara dispoziţiilor legale.

Astfel, conform art. 129 din Constituţie „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, iar potrivit art. 457 alin. (1) C.pr.civ. „hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta”.

Totodată, este lipsită de fundament susținerea revizuenților în legătură cu admisibilitatea căii de atac întrucât s-ar constitui într-un veritabil remediu procedural deoarece, fiind exercitată în afara cadrului normativ, se constituie în realitate, în opusul unui remediu pentru cealaltă parte a procesului care considera încheiată procedura judiciară, fără posibilitatea de a fi expusă reluării judecăţii.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că nu sunt întrunite cerinţele art. 509 alin. (1) pct. 11 C.pr.civ., cererea de revizuirea a fost respinsă.