Dismissal dispute appeal inadmissible; prior rulings rejecting annulment and reinstatement left final.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea concedierii care nu a fost dispusă de către angajator cu respectarea procedurii prevăzute de lege; obligarea intimatei la respectarea contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002; obligarea pârâtei de a depune la dosar dispoziţia de concediere în formă scrisă conform cu originalul, pentru motive care ţin de persoana salariatului; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea la repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere conform contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 1424 din 14 septembrie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Prin decizia nr. 53/CM din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1424 din 14 septembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, ca nefondat, decizie definitivă.

Împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 19 aprilie 2018.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Pentru această categorie de litigii, noua reglementare a instituit doar două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la data de 27.06.2014, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Tulcea, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea concedierii care nu a fost dispusă de către angajator cu respectarea procedurii prevăzute de lege; obligarea intimatei la respectarea contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002; obligarea pârâtei de a depune la dosar dispoziţia de concediere în formă scrisă conform cu originalul, pentru motive care ţin de persoana salariatului; obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat; obligarea la repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere conform contractului individual de muncă nr. x/01 februarie 2002.

Faţă de natura pretenţiilor deduse judecăţii, se reţine că acestea izvorăsc dintr-un conflict de muncă, cauza circumscriindu-se, din acest punct de vedere, dispoziţiilor reglementate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale. De asemenea, în aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunţate de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, în raport de conţinutul acestor dispoziţii legale, precum şi de caracterul pretenţiilor solicitate de reclamantă prin acţiunea introductivă de instanţă, recursul este inadmisibil.

De asemenea, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Astfel, decizia nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.

Totodată, este de reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 53/CM din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.