Finality of court of appeal decisions in expropriation restitution claims under Law 10/2001 barring cassation appeal
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the State Assets Administration Authority against the Court of Appeal's decision, thereby leaving the lower courts' judgments in force, which ordered the state authority to resolve the claimants' notifications regarding reparation measures for an expropriated property. The dispute centered on a claim under Law No. 10/2001 concerning properties taken over abductively between 1945 and 1989, where the claimants sought a motivated decision from the holding unit after it failed to respond within the statutory 60-day period to notifications submitted in 2001 and 2006 for a mill and land. The Supreme Court determined that under Law No. 76/2012 implementing the new Civil Procedure Code, where a special law designates a judgment as subject to "recourse," it is actually subject only to appeal, rendering the Court of Appeal's decision final and binding with no further right of cassation appeal pursuant to Article 493(5) and Article 634(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 1 din Legea nr. 10/2001, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Finality of court of appeal decisions in expropriation restitution claims under Law 10/2001 barring cassation appeal: The dispute centered on a claim under Law No. 10/2001 concerning properties taken over abductively between 1945 and 1989, where the claimants sought a motivated decision from the holding unit after it failed to respond within the statutory 60-day period to notifications submitted in 2001 and 2006 for a mill and land. The Supreme Court determined that under Law No. 76/2012 implementing the new Civil Procedure Code, where a special law designates a judgment as subject to "recourse," it is actually subject only to appeal, rendering the Court of Appeal's decision final and binding with no further right of cassation appeal pursuant to Article 493(5) and Article 634(1) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedServes as the legal basis for dismissing the appeal as inadmissible because the decision appealed against is final and not subject to cassation.
Full text
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 02 martie 2016, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a solicitat: obligarea pârâtei la soluţionarea notificării depusă în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la AVAS, sub nr. x/10.07.2006, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, privind măsurile reparatorii sau despăgubirile băneşti cuvenite reclamantei pentru imobilul moară pe fundaţie de piatra, pereţi de cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din 4 încăperi şi un hol, cu suprafaţa construită de 237 mp. dărac şi terenul în suprafaţă de 1680 mp, situat în com. Unguraş, evidenţiate în patrimoniul S.C. B. S.R.L.; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 10 aprilie 2017, C., D. şi E. au depus la dosar cerere de intervenţie in interes propriu, solicitând ca instanţa să pronunţe o hotărâre, în care intervenientele să aibă calitate de reclamante, alături de A.
Prin sentinţa civilă nr. 372 din 18 septembrie 2017, Tribunalului Cluj, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientelor C., D. şi E. invocată de reclamanta A. A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientele C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A fost fost obligată pârâta la soluţionarea notificării depuse în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la AVAS, sub nr. x/10 iulie 2006, precum şi la soluţionarea notificării formulate de către interveniente la data de 08 martie 2001, înregistrată la Judecătoria Târgu-Mureş, Birou Executori Judecătoreşti, sub nr. x/2001, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, privind măsurile reparatorii cuvenite reclamantei şi intervenientelor pentru imobilul moară pe fundaţie de piatră, pereţi de cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din 4 încăperi şi un hol, cu suprafaţa construită de 237 mp, dărac şi terenul în suprafaţă de 1680 mp, situat în jud. Cluj. Pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentate de onorariu de avocat.
Prin decizia nr. 28/A din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 372 din 18 septembrie 2017 a Tribunalului Cluj, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016; a obligat-o pe apelanta - pârâtă să plătească intimatei A. suma de 1.500 RON, cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei nr. 28/A din 21 februerie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 12 aprilie 2018.
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, faţă de care constată următoarele:
Se constată că, reclamanta şi intervenientele au formulat prezenta cerere de chemare în judecată în lipsa răspunsului prevăzut de lege în legătură cu notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, prin emiterea unei decizii sau dispoziţii motivate, privind măsurile reparatorii cuvenite reclamantei şi intervenientelor pentru imobilul sus indicat.
Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în art. 25 alin. (1), obligaţia unităţii deţinătoare de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare:
"Decizia sau, după caz, dispoziţia motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
Prin decizia nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanţa de judecată este competentă să soluţioneze pe fond nu numai contestaţia formulată împotriva deciziei/dispoziţiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci şi acţiunea persoanei îndreptăţite în cazul refuzului nejustificat al entităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea părţii interesate.
În speţă, întrucât până la data introducerii cererii de chemare în judecată, AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în calitate de unitate deţinătoare în accepţiunea art. 1 din Legea nr. 10/2001, nu şi-a îndeplinit obligaţia care îi revenea, potrivit dispoziţiei art. 26 din acelaşi act normativ, respectiv aceea de a se pronunţa în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii privind măsurile reparatorii sau despăgubirile băneşti cuvenite pentru imobilul moară pe fundaţie de piatra, pereţi de cărămidă, acoperită cu ţiglă, compusă din 4 încăperi şi un hol, cu suprafaţa construită de 237 mp. dărac si terenul în suprafaţă de 1680 mp, situat în com. Unguraş, evidenţiate în patrimoniul S.C. B. S.R.L., reclamanţii au învestit instanţa cu o contestaţie împotriva lipsei răspunsului unităţii deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării.
Or, potrivit statuărilor deciziei nr. 20 din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în recurs în interesul legii, lipsa răspunsului unităţii deţinătoare învestită cu soluţionarea notificării echivalează cu refuzul soluţionării notificării.
În prezenta cauză, acţiunea reclamantei şi a intervenienelor pune în discuţie, practic, refuzul soluţionării notificarilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, situaţie care se încadrează în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 26 alin. (3) din acest act normativ.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia de contencios administrativ, la data de 2 martie 2016, dată la care erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. stipulează că, în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus evocate, împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, prin care a fost soluţionată cererea de chemare în judecată formulată în baza Legii nr. 10/2001, poate fi exercitată numai calea de atac a apelului.
În cauză, apelul declarat de apelanta - pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinţei civile nr. 372 din 18 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă a fost soluţionat definitiv de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă prin decizia civilă nr. 28/A din 21.02.2018.
Conform prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.
Prin urmare, decizia nr. 28/A din 21 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, este definitivă, în înţelesul textului legal menţionat, motiv pentru care, împotriva acesteia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.
Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentă-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 28/A din 21 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S (fostă A.V.A.S.) împotriva deciziei nr. 28/A din 21 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.