Territorial jurisdiction for parental authority disputes: exclusive competence of the court of the minor's residence under Article 114 C. proc. civ.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 03.11.2017 pe rolul Judecătoriei Găeşti, sub nr. x/2017, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorei C. de către ambii părinţi, să fie stabilită locuinţa minorei la mamă, iar pârâtul să fie obligat la plata unei contribuţii la cheltuielile de creştere şi educare a minorei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esenţă, reclamanta a arătat că naşterea minorei a rezultat din relaţia părţilor, relaţie care iniţial a mers bine. Ulterior a fost agresată, motiv pentru care a plecat cu minora la domiciliu actual. Pârâtul nu contribuie la creşterea minorei, nu are venituri licite, iar reclamanta are condiţiile necesare pentru creşterea copilului.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 397, art. 483, art. 486, art. 400, art. 496, art. 499 şi art. 505 din C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei şi stabilirea locuinţei minorei la tată. A mai solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, iar reclamanta să fie obligată la plata unei contribuţii la cheltuielile de creştere şi educare a minorei.

A susţinut că, în fapt, minora locuieşte cu tatăl în Bragadiru. În luna octombrie 2017, reclamanta - pârâtă i-a solicitat pârâtului-reclamant sa-i dea o procură pentru a pleca împreună cu minora în Germania, pentru 10 zile, aspect cu care initial a fost de acord, procură care ulterior a fost retrasă.

În drept, pârâtul-reclamant a invocat prevederile art. 114 şi art. 205 C. proc. civ., art. 263, art. 400, art. 397, art. 483, art. 496, art. 499 şi art. 505 C. civ., precum şi Legea nr. 272/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 14.02.2018, Judecătoria Găeşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Pentru a se pronunţa astfel, Judecătoria Găeşti a reţinut următoarele:

Din relaţia părţilor a rezultat minora C., copilul având stabilită filiaţia după ambii părinţi.

Din anchetele psihosociale efectuate la domiciliile părţilor rezultă că din anul 2016 şi până în octombrie 2017, minora s-a aflat în îngrijirea tatălui pârât- reclamant cu care a locuit în jud. Ilfov, în timp ce mama reclamantă - pârâtă a fost plecată din ţară.

Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.

În cauză, persoana ocrotită este minora C., care are locuinţa obişnuită la tată, în jud. Ilfov, copilul locuind la mamă în Găeşti, fără acordul tatălui, numai câteva zile înainte de formularea cererii,

Faţă de considerentele de mai sus, Judecătoria Găeşti a reţinut că Judecătoriei Cornetu îi aparţine competenţa de soluţionare a cererii de stabilire locuinţă minor, ca instanţă de tutelă de la domiciliul minorului.

Judecătoria Cornetu, astfel învestită, prin sentinţa civilă nr. 1720/25.04.2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Găeşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, Judecătoria Găeşti a reţinut că din înscrisurile de la dosar şi din susţinerile părţilor rezultă că minora este fiica părţilor, iar aceasta locuieşte din octombrie 2017 la mamă, în localitatea Găeşti. Anterior, până în anul 2015, minora a locuit cu ambii părinţi, în străinătate, iar în perioada 2015 - 2017, a locuit cu tatăl său şi cu mama, în funcţie de perioadele în care mama era în ţară.

Din referatul de anchetă socială efectuat la domiciliul pârâtului-reclamant rezultă că minora locuieşte cu mama din octombrie 2017, în localitatea Găeşti, iar minora nu a frecventat niciodată grădiniţa în localitatea Bragadiru.

De asemenea, din referatul social efectuat la domiciliul reclamantei-pârâte, rezultă că minora locuieşte în prezent şi la data sesizării instanţei cu mama în localitatea Găeşti.

Potrivit disp. art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform art. 114 C. proc. civ. dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are reşedinţa persoana ocrotită.

Această prevedere are caracter de normă specială faţă de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. care prevăd că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului şi se aplică în cauză, dat fiind obiectul cererii referitor la modalitatea de exercitare a drepturilor părinteşti. Or, potrivit art. 106 C. civ. ocrotirea minorului se face prin părinţi sau alte modalităţi prevăzute de lege, astfel că şi exercitarea drepturilor părinteşti constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea art. C. proc. civ.

Competenţa teritorială stabilită astfel este, în cazul proceselor referitoare la persoane, exclusivă şi absolută, astfel cum reiese din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părţile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competenţa teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părţile pot deroga de la competenţa teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia cererilor privitoare la persoane competenţa este obligatorie, dat fiind că drepturile părinteşti nu sunt drepturi de care părţile pot dispune liber.

De asemenea, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, excepţia necompetenţei putând fi invocată în acest caz chiar de instanţă din oficiu.

Conform art. 92 C. civ. "domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela din părinţi la care el locuieşte în mod statornic".

În prezentul litigiu, tatăl a susţinut că minora ar avea domiciliul în Bragadiru, însă Judecătoria Cornetu a reţinut că în probaţiune a fost depusă doar o promisiune de vânzare-cumpărare încheiată pentru un imobil din localitatea Bragadriu, iar din anchetele sociale rezultă că minora nu a mers niciodată la grădiniţă în Bragadiru, minora fiind cu mama în localitatea Găeşti din anul 2017.

Această instanţă a mai constatat că domiciliul se determină prin raportare la menţiunile din cartea de identitate sau prin alte acte similare ca valoare probatorie. Doar în ipoteza în care o asemenea determinare nu se poate realiza, instanţa poate stabili competenţa prin raportare la o situaţie de fapt. În prezentul litigiu locuinţa minorei nu a fost stabilită prin hotărâre judecătorească la tată, context în care nu există nici un argument legal pentru a se stabili competenţa prin raportare la locuinţa acestuia, unde minora nu se află în prezent, chiar dacă anterior minora ar fi locuit cu tatăl, mai ales în contextul în care minora nu a fost luată la locuinţa mamei în anul 2017 fără acordul tatălui.

În aceste condiţii, întrucât minora nu locuieşte pe raza Judecătoriei Cornetu, ci pe raza Judecătoriei Găeşti, această instanţă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, în a cărei rază teritorială îşi are reşedinţa persoana ocrotită -minora C.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 03.11.2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., constată că aceste dispoziţii sunt aplicabile cauzei pendinte.

Art. 106 din C. civ. prevede, la alin. (1), că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinţi (…), iar, potrivit art. 107 din acelaşi cod, " Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, dispune în sensul că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită". Sintagma cereri privind ocrotirea persoanei fizice include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I din C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească şi exercitarea acesteia.

Titlul IV din C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti (art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ.).

De asemenea, art. 505 C. civ. prevede, la alin. (1), că " În cazul copilului din afara căsătoriei (…), autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc", iar, la alin. (2), că "Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ".

Conform acestor dispoziţii, aceleiaşi instanţe de tutelă îi revine competenţa de soluţionare a cererilor având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti numai de către unul dintre părinţi (art. 398 alin. (1), stabilirea locuinţei copilului minor în lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului (art. 400 alin. (1) sau stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor (art. 402 alin. (1).

Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. civ., "(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic. (2) În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic".

În raport de textele legale menţionate, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din C. proc. civ., care reprezintă o dispoziţie specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, dispoziţie derogatorie de la norma generală reprezentată de art. 107 din C. proc. civ., care, prin alin. (1), reglementează o competenţă teritorială generală, conform căreia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În prezenta cauză, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta a promovat cererea de chemare în judecată.

La data formulării cererii de chemare în judecată domiciliul minorei era la mama sa, în Găeşti.

Astfel, din actele dosarului şi din susţinerile părţilor rezultă că minora locuieşte din octombrie 2017 la mamă, în localitatea Găeşti. Anterior, până în anul 2015, minora a locuit cu ambii părinţi, în străinătate, iar în perioada 2015 - 2017, a locuit cu tatăl sau şi cu mama, în funcţie de perioadele în care mama era în ţară.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale anterior citate, având în vedere că domiciliul persoanei ocrotite - minora C. se află la mama sa, în Găeşti, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Găeşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.