Territorial jurisdiction in labor disputes: precedence of employee domicile over temporary place of work for seconded staff

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov la data de 26.06.2017, sub nr. x/2017, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, Institutul Naţional al Magistraturii, Consiliul Superior al Magistraturii, şi Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor la calcularea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea la predarea către CSM a situaţiilor plăţilor drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii şi achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea CSM la efectuarea operaţiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite şi aplicarea asupra acestora a deducerilor prevăzute de art. 2964 alin. (2) Codul fiscal, obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii la restituirea sumei reprezentând diferenţa dintre suma totală reţinută şi plătită cu titlu de contribuţii de asigurări sociale şi suma rezultată ca urmare a efectuării de către CSM a operaţiunilor de cumulare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2964 alin. (2) Codul fiscal, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Codul fiscal, H.G. nr. 44/2004 şi Legea 303/2004.

Prin sentinţa civila nr. 1571/MAS din 2 noiembrie 2017, Tribunalul Braşov a admis excepţia de lipsei competenţei teritoriale a secţiei I civile a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucuresti, secţia a VIII - a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Braşov a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, coroborat cu art. 210 din Legea nr. 62/2010 şi art. 278 din Codul muncii, conform art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Tribunalul Braşov a mai reţinut că reclamantele îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, fiind detaşate în cadrul celor două entităţi pârâte, ambele cu sediul în Bucureşti, astfel încât, în mod evident, atât domiciliul de fapt cât şi locul de muncă al celor două reclamante este în Bucureşti, neputându-se reţine împrejurarea că acestea, deşi sunt detaşate să îşi desfăşoare activitatea în Bucureşti, locuiesc la adresa de domiciliu situată pe raza judeţului Braşov.

Prin urmare, s-a reţinut că nici în raport cu domiciliul de fapt, şi nici din perspectiva locului de muncă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei nu aparţine Tribunalului Braşov, ci Tribunalului Bucureşti.

Totodată, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010, şi din perspectiva pretenţiilor îndreptate împotriva Casei Naţionale de Pensii Publice, competenţa teritorială ar aparţine tot Tribunalului Bucureşti.

Tribunalul Bucuresti, astfel învestit, prin sentinţa civilă nr. 4123 din 18.05.2018, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Braşov. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a decide astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că prezentul litigiu a fost declanşat de reclamante în baza raporturilor de muncă cu pârâţii, în temeiul art. 231 din Codul Muncii.

De asemenea, această instanţă a avut în vedere faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată domiciliile reclamantelor se aflau în jud. Braşov, municipiul Braşov, respectiv în comuna Târlungeni, împrejurare faţă de care, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea 62/2011, raportate la prevederile art. 116 C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine Tribunalului Braşov, acesta neavând posibilitatea de a înlătura competenţa teritorială legală aleasă de către reclamanţi odată cu înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului Braşov.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 231 din Codul muncii, prin conflict de muncă se înţelege conflictul dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă.

În cauză, prezentul litigiu a fost declanşat de reclamantele A. şi B. în baza raporturilor de muncă cu pârâţii, în temeiul art. 231 din Codul Muncii, prin capetele principale ale cererii de chemare în judecată solicitându-se instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la calcularea sumelor reprezentând contribuţia de asigurări sociale reţinută şi plătită în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea la predarea către CSM a situaţiilor plăţilor drepturilor salariale restante prevăzute în titlurile executorii şi achitate în perioada iunie 2012 - noiembrie 2015, obligarea CSM la efectuarea operaţiunilor de cumulare a tuturor drepturilor salariale restante primite şi aplicarea asupra acestora a deducerilor prevăzute de art. 2964 alin. (2) Codul fiscal, obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii la restituirea sumei reprezentând diferenţa dintre suma totală reţinută şi plătită cu titlu de contribuţii de asigurări sociale şi suma rezultată ca urmare a efectuării de către CSM a operaţiunilor de cumulare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2964 alin. (2) Codul fiscal, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii prevăd că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, astfel conform alin. (2), cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar potrivit art. 210 din Legea 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Potrivit dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşa cum s-a arătat mai sus, reclamantele au învestit instanţa cu judecarea un conflict de muncă în sensul prevederilor art. 231 din Codul muncii.

Din actele dosarului, Înalta Curte reţine că la data formulării cererii de chemare în judecată ambele reclamante aveau domiciliul în jud. Braşov, municipiul Braşov, respectiv în comuna Târlungeni şi îşi desfăşurau activitatea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a detaşării acestora.

Aşadar, faţă de împrejurarea că la data formulării cererii introductive de instanţă, domiciliile reclamantelor se aflau în jud. Braşov, în municipiul Braşov, respectiv în comuna Târlungeni, în conformitate cu dispoziţiile art. 269 din Codul Muncii şi art. 210 din Legea 62/2011, raportate şi la prevederile art. 116 C. proc. civ., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Braşov, aceasta fiind instanţa aleasă de către reclamante odată cu înregistrarea cererii pe rolul Tribunalului Braşov, prin raportare la locul situării domiciliului şi nu cel al locului de muncă unde au fost detaşate.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile legale anterior citate şi de considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.