Limits of appellate review on moral damages: quantum of *pretium doloris* as a matter of merit, not legality, in fatal traffic accidents

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 758/PI din 18 aprilie 2017, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C. şi D., în contradictoriu cu E. prin F. S.R.L. şi intervenientul G., având ca obiect, obligarea pârâtei la plata de daune morale şi materiale pentru accidentarea mortală a minorilor H. şi I., la data de 13 noiembrie 2014.

A obligat pârâta să plătească reclamantei de rang 1, suma de 90.000 RON cu titlu de daune morale, reclamantei de rang 2, suma de 45.000 RON, iar reclamanţilor de rang 3 şi 4, suma de 10.000 RON, cu acelaşi titlu.

Apelul formulat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri, a fost admis de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă care, prin decizia nr. 726 din 7 noiembrie 2017, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a majorat cuantumul daunelor morale, obligând pârâta la plata sumei de 120.000 RON către reclamanta A., 100.000 RON către reclamanta B. şi câte 50.000 RON către reclamanţii C. şi D.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal, reclamanţii A., B., C. şi D. care, invocând dispoziţiile art. 488 (1) pct. 8 din C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:

- despăgubirile morale solicitate prin cererea introductivă, au fost acordate într-un cuantum mult prea mic faţă de pierderea suferită de reclamanţi şi traumele la care au fost supuşi aceştia.

Astfel, se arată, conform dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) şi (2) din Noul C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând chiar şi pentru cea mai uşoară culpă.

- la stabilirea despăgubirilor, nu s-a ţinut cont de toate împrejurările şi circumstanţele concrete ale cauzei.

- nu s-a respectat principiul echităţii, exprimat prin aceea că despăgubirile pentru daune morale deşi nu trebuie să constituie o amendă excesivă pentru autorii prejudiciilor şi o modalitate indirectă de îmbogăţire a părţii civile, trebuie totuşi să asigure posibilitatea reparării convenabile a prejudiciului nepatrimonial.

Or, se susţine, potrivit art. 1391 alin. (2) din C. civ., instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

- în cauză, la stabilirea cuantumului daunelor morale, nu s-a avut în vedere că celor patru reclamanţi le-a fost creat un prejudiciu moral de o gravitate extremă, constând în suferinţa psihică generată de dispariţia intempestivă şi tragică a celor doi minori, de 7 şi respectiv 12 ani, desigur prin prisma legăturii de rudenie existente.

- decesul minorilor a cauzat reclamanţilor traume psihice importante, stări depresive şi perturbări în condiţiile de existenţă, despăgubirile morale reprezentând doar "un substitut" pentru preţul suferinţelor cauzate de dispariţia unor persoane atât de apropiate, de modificarea intempestivă şi pentru totdeauna a cursului firesc al vieţii pe care aceştia o duceau anterior.

- instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudenţiale în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului şi a motivelor de apel.

Se face trimitere la decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie care, a reţinut cu valoare de principiu că deşi evaluarea daunelor morale este una subiectivă, criteriile care stau la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective şi pot forma obiect al controlului instanţei de recurs.

Or, în speţă, despăgubirea acordată este derizorie şi nu constituie un "caracter de satisfacţie" pentru această categorie de persoane (n.n. rude apropiate) extrem de vulnerabilă.

Limitarea disproporţionată a dreptului la despăgubire al rudelor persoanei decedate este în dezacord cu obiectivul central al reglementării europene şi anume garantarea tratamentului comparabil al victimelor accidentelor rutiere, precum şi reglementarea internă în domeniu.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O., se conchide, în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să le aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, despăgubirile acordate trebuind să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită.

Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Dintru început, analizând excepţia invocată de intimata-pârâtă E. prin F. S.R.L., vizând lipsa calităţii de reprezentant a avocatului care a redactat şi motivat recursul declarat în cauză de reclamanţi, se constată că aceasta nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, se observă că dl. avocat J., are depusă în apel împuternicirea avocaţială pentru asistenţa şi reprezentarea juridică a reclamanţilor, recursul fiind declarat cu respectarea exigenţelor art. 80-83 din C. proc. civ.

Cât priveşte fondul recursului, avându-se în vedere circumstanţele particulare ale accidentului de circulaţie produs din culpa gravă a conducătorului auto G., la data de 13 noiembrie 2014, se constată că instanţele au apreciat corect asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, republicată, care reglementează cadrul legal al acordării de despăgubiri pentru persoanele păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Tot astfel, instanţa de apel a ţinut cont de jurisprudenţa în materie, atunci când a stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza criticilor care, se observă, sunt axate în principal pe valoarea despăgubirilor morale, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Se poate analiza însă dacă instanţa a pronunţat hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se regăsesc în legislaţie.

Or, dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Legislaţia din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire iar jurisprudenţa naţională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, ţinându-se cont şi de independenţa financiară a aparţinătorilor victimei accidentului.

În speţă, se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelul reclamanţilor, ţinând cont de principiile răspunderii civile stabilite în dreptul intern, cât şi de practica C.E.D.O. care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce priveşte proba şi stabilirea prejudiciului moral, sens în care a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Or, operaţiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare, chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică, niciun fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani.

Statuând în echitate, în acord şi cu practica instanţei europene (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecinţele negative suferite de rudele victimelor evenimentului rutier asigurat, toate aspectele legate de circumstanţele particulare ale cauzei fiind expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate.

Astfel, în stabilirea întinderii daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere, nu numai criteriile cristalizate de jurisprudenţă, respectiv consecinţele negative suferite de cei în cauză în plan fizic şi psihic, importanţa valorii morale lezate cât şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Este reală afirmaţia recurenţilor în sensul că, în aprecierea asupra cuantumului daunelor morale, soluţiile adoptate trebuie să se înscrie în linia jurisprudenţei naţionale şi europene.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune însă, verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituindu-se într-o "marjă de apreciere" pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Ca atare, simple cifre statistice, culese din cazuri soldate cu decesul victimelor, în funcţie de vârsta şi gradul celor aflaţi în raportul de rudenie, nu sunt suficiente pentru a putea fi considerate relevante din punctul de vedere al exigenţelor unui criteriu şi nu se pot impune, în lipsa unor trimiteri normative exprese la un anume mecanism de cuantificare.

Este important de subliniat totodată şi faptul că, în prezenta cauză, asigurătorul este ţinut de clauzele unui contract de asigurare.

Se mai reţine că recurenţii, deşi fac trimiteri generice la practica instanţei supreme şi cea a C.E.D.O., nu indică în mod concret, care este acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva acestora, în condiţiile în care soluţia criticată nu excede limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, sub aspectul sumelor pe care asigurătorii au fost obligaţi să le plătească rudelor celor decedaţi.

Deşi recurenţii reiau, în memoriul de recurs, anumite criterii ce pot fi utilizate, potrivit recomandărilor Consiliului Europei, în evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă a celor îndreptăţiţi, precum şi principiile stabilite de C.E.D.O. şi anume: principiul echităţii, principiul nevoii sociale, principiul îmbogăţirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariului de bază pe economie, al ţării membre UE, aceştia nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanţa de apel, a unuia sau mai multor criterii anume, de natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al recurenţilor - reclamanţi a avocatului K., excepţie invocată de intimata-pârâtă E. PRIN F. S.R.L.

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 726 din 7 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenţi la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă E. prin F. S.R.L., reduse conform art. 1032 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.