Landowner property-title annulment appeals referred to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declined its own material jurisdiction and referred the appeals (recursuri) filed by the defendant landowners against the civil decision No. 1460/A of 27 October 2017 of the Cluj Tribunal (which had upheld the first-instance judgment partially annulling their property titles as overlapping with the claimant's land and awarding costs) to the Cluj Court of Appeal for adjudication; the referral is final and without further appeal. The underlying dispute concerned the partial annulment of several property titles issued under Law No. 18/1991 for land areas overlapping with the claimant's property, as established by a topographic expert report. Decisively, the Court held that under Articles 97(1), 483(3)-(4), and 132(3) of the Civil Procedure Code, the High Court has jurisdiction over appeals only against decisions of courts of appeal, and—absent an express statutory grant—does not have general or plenary jurisdiction over appeals against decisions of tribunals in appellate proceedings; accordingly, the hierarchically superior court (the Court of Appeal) must hear such appeals, as creating new jurisdictional rules by judicial interpretation would contravene Article 126(2) of the Constitution and Article 122 of the Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 483 alin. (4) C. proc. civ, art. 97 C. proc. civ, art. 97 pct. 1 C. proc. civ, art. 122 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 483 alin. (4) din C. proc. civ; Landowner property-title annulment appeals referred to Court of Appeal after High Court declines jurisdiction: 1460/A of 27 October 2017 of the Cluj Tribunal (which had upheld the first-instance judgment partially annulling their property titles as overlapping with the claimant's land and awarding costs) to the Cluj Court of Appeal for adjudication; the referral is final and without further appeal. The underlying dispute concerned the partial annulment of several property titles issued under Law No. 18/1991 for land areas overlapping with the claimant's property, as established by a topographic expert report. Decisively, the Court held that under Articles 97(1), 483(3)-(4), and 132(3) of the Civil Procedure Code, the High Court has jurisdiction over appeals only against decisions of courts of appeal, and—absent an express statutory grant—does not have general or plenary jurisdiction over appeals against decisions of tribunals in appellate proceedings; accordingly, the hierarchically superior court (the Court of Appeal) must hear such appeals, as creating new jurisdictional rules by judicial interpretation would contravene Article 126(2) of the Constitution and Article 122 of the Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground: establishes that the High Court only has jurisdiction over appeals against decisions of courts of appeal, not tribunal decisions.
Procedural rule: states that courts of appeal are competent to hear appeals against tribunal decisions, supporting the declination.
Procedural rule: applied to decline jurisdiction and send the case to the competent court.
Full text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9052/24.10.2016, pronunţată în dosar nr. x/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca, s-a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.
A fost admisă acţiunea civilă extinsă şi precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii: Comisia locala pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Cluj-Napoca, Comisia Comunala Baciu, constituită în baza Legii 18/1991 pentru stabilirea dreptului de proprietate, cu sediul la Primăria Baciu, Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Cluj, B.; C.; D., E., F.- soţia supravieţuitoare a def. G.; H. - în calitate de fiică a def. G.; I., J., K. - soţia supravieţuitoare a def. L.; M.- fiică a def. L.; N. - fiu al defunctului L.; O., P. şi Q. şi în consecinţă:
S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate eliberate în favoarea pârâţilor sau antecesorilor acestora, pentru acele suprafeţe de teren ce se suprapun cu terenurile proprietatea reclamantei, conform concluziilor Raportului de expertiză în specialitate topografie întocmit de expert R., astfel:
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului B., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1898 mp. din Tarla x, parcela x.
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului C. şi D., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1525 mp. din Tarla x, parcela x.
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului E., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1864 mp. din Tarla x, parcela xşi 54/1.
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului G., I. şi J., în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 603 mp. din Tarla x, parcela x.
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului L. şi O. în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1489 mp. din Tarla x, parcela x.
- Titlul de proprietate nr. x/2002 emis în favoarea pârâtului P. şi Q. în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 1673 mp. din Tarla x, parcela x.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar - cu excepţia pârâtei Comisia Judeţeană Cluj - la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6556,8 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1460/A din 27 octombrie 2017, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins, ca nefondat apelul declarat de B., C., E., F., I., J., O., P. şi Q., împotriva sentinţei civile nr. 90052 din 24.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a menţinut-o în total.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâţii B., C., D., F., H., I., J., K., O., N., M., E.jr, T., U., V., W., P. şi Q., P. şi Q.
Cererile de recurs au fost înaintate spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin adresa Tribunalului Cluj.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 15 mai 2018 şi trimis, spre soluţionare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din data de 21 mai 2018, s-a fixat termen de judecată la 12 iunie 2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în judecarea cererii de recurs. La termenul din 12 iunie 2018 cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură la 18 septembrie 2018.
La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei sale materiale în soluţionarea recursului de faţă, în raport de dispoziţiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) şi art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepţia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:
"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".
Din norma de competenţă citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curţilor de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competenţa ratione materiae a Înaltei Curţi.
Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuţie nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, norma de drept menţionată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe.
O asemenea formulare de principiu nu se regăseşte în conţinutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenţei de atribuţiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanţă, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluţie legislativă diferită, prin indicarea expresă şi limitativă a cazurilor de atribuire a competenţei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanţă de drept comun pentru soluţionarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competenţa altei instanţe, ar echivala cu nesocotirea intenţiei legiuitorului la edictarea normei şi cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condiţiile în care legiuitorul a limitat competenţa Înaltei Curţi la cazurile de atribuire expresă a competenţei. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competenţă, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Constatări similare se impun şi în privinţa art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care prevede că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".
Nici această normă nu conţine o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competenţa altor instanţe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenţionat consacrarea Înaltei Curţi ca instanţă de drept comun pentru soluţionarea recursurilor.
Raţiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curţi îi revine prin lege competenţa de soluţionare a recursului. De altfel, acelaşi scop îl urmăreşte şi recursul soluţionat de alte instanţe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".
Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competenţă în soluţionarea recursurilor, în absenţa unei norme exprese de competenţă în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituţie prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie "potrivit competenţei sale".
Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi numai prin excepţie competenţa de soluţionare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.
Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale în apel.
Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanţelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispoziţiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ., curţile de apel sunt competente să soluţioneze recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale, procedând la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Cum în speţă, judecătoria a fost instanţa învestită cu soluţionarea fondului, iar soluţionarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidentă norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competenţa în materia recursului a instanţei supreme.
O altfel de interpretare care să atribuie competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudenţială, a unei norme noi de competenţă, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (conform art. 126 alin. (2) din Constituţie "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") şi cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
În aplicarea acestor norme, competenţa de soluţionare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunţate în apel de către Tribunalul Cluj revine instanţei ierarhic superioare, respectiv Curţii de Apel Cluj, instanţă în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competenţa de soluţionare a recursului, văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursurilor formulate de recurenţii-pârâţi B., C., D., F., H., I., J., K., O., N., M., E.Jr, T., U., V., W., P. şi Q. şi de recurenţii-pârâţi P. şi Q. împotriva deciziei civile nr. 1460/A din data de 27 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Cluj, secţia civilă, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18.09.2018.