Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2904/2018 AI generated

Applicability of Constitutional Court’s abolition of the 1,000,000 RON appeal threshold to pre-publication proceedings and the admissibility of cassation

Case Number Decizia nr. 2904/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by both the plaintiff company and the defendant municipality as inadmissible, leaving the Court of Appeal Timișoara’s decision, which partially granted the claim for damages of €18,200, in force. The dispute concerned a monetary claim valued at approximately 252,900 RON, initiated in 2016, where the core issue was whether the appellate decision was subject to cassation appeal given a Constitutional Court ruling that declared unconstitutional the legislative provision limiting appeals for cases up to 1,000,000 RON. Relying on the non-retroactivity of Constitutional Court decisions and the principle that procedural law is governed by the rules in effect at the start of the proceedings, the Court applied its own binding clarification that the unconstitutionality of the 1,000,000 RON threshold only affects lawsuits filed after the decision's publication in July 2017; consequently, because this case was filed before that date, the lower threshold of 500,000 RON applied, rendering the final appellate judgment unappealable.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 520 alin. (2) C. proc. civ; Applicability of Constitutional Court’s abolition of the 1,000,000 RON appeal threshold to pre-publication proceedings and the admissibility of cassation: The dispute concerned a monetary claim valued at approximately 252,900 RON, initiated in 2016, where the core issue was whether the appellate decision was subject to cassation appeal given a Constitutional Court ruling that declared unconstitutional the legislative provision limiting appeals for cases up to 1,000,000 RON. Relying on the non-retroactivity of Constitutional Court decisions and the principle that procedural law is governed by the rules in effect at the start of the proceedings, the Court applied its own binding clarification that the unconstitutionality of the 1,000,000 RON threshold only affects lawsuits filed after the decision's publication in July 2017; consequently, because this case was filed before that date, the lower threshold of 500,000 RON applied, rendering the final appellate judgment unappealable.

Keywords

AI generated
constitutional limits effects of unconstitutionality retroactivity of a law rule of law e-justice grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art.
art. 499 C. proc. civ
civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
art. 493 alin. (2) C. proc. civ
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
art. 493 alin. (3) C. proc. civ
La data de 16 martie 2018 completul de filtru CF 5, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Potrivit rezoluţiei completului de judecată, părţilor li s-a pus în vedere posibilitatea formulării, în termen de 10 zile de la comunicare, a punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 520 alin. (2) C. proc. civ
Prin încheierea din 19 aprilie 2018, judecata pricinii a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate în cauză.
art. 27 din C. proc. civ
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art.
art. 493 C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Provisions cited in the dispositive to justify dismissing the appeals as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând recursul în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. 734/A din data de 9 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 18.200 euro, reprezentând despăgubiri şi suma de 2746,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate. A obligat intimatul să-i achite apelantei suma de 1382,32 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar au declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 3 ianuarie 2018 şi repartizat spre soluţionare completului de filtru CF 5.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La data de 16 martie 2018 completul de filtru CF 5, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 27 - 28 martie 2018.

Potrivit rezoluţiei completului de judecată, părţilor li s-a pus în vedere posibilitatea formulării, în termen de 10 zile de la comunicare, a punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 13 aprilie 2018 recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere cu privire la raportul întocmit la data de 16 martie 2018, solicitând să se constate admisibilitatea căii de atac.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, judecata pricinii a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) C. proc. civ., până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept invocate în cauză.

Prin decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, la care s-au conexat dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au admis sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)."

Drept urmare, prin rezoluţia din data de 11 iulie 2018 a fost stabilit termen de judecată la data de 13 septembrie 2018, fără citarea părţilor (recursul fiind încă în procedura de filtrare, potrivit stadiului procesual dinaintea incidentului procedural al suspendării generate de mecanismul hotărârii prealabile), în vederea soluţionării recursului, în complet de filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din data de 17 iulie 2018.

Având în vedere dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării, coroborate cu prevederile art. 521 alin. (3) care stabilesc că dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, Înalta Curte a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând cererea de recurs sub aspectul admisibilităţii sale, având în vedere Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată cu alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, iar conform alin. (2) din acelaşi act normativ nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (15 februarie 2013) şi până la data de 31 decembrie 2015 (termen care prin O.U.G. nr. 62/2015 si O.U.G. nr. 95/2016 a fost extins, succesiv, până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituţională.

Date fiind prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 C. proc. civ., precum şi dezlegarea obligatorie dată Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 52/2018, instanţa de recurs apreciază că efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale nu se pot produce în litigiul de faţă, deoarece acesta a început înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial.

În sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, aşadar, asupra situaţiilor juridice trecute.

De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie, impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.

În ceea ce priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia, această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din C. proc. civ. şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.

Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele, anume acea parte a textului care include sintagma declarată neconstituţională - "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Consecinţele pe care le produce ieşirea din vigoare a normei, în privinţa sintagmei constatate ca fiind neconstituţionale, sunt similare celor ale abrogării parţiale a normei.

În această situaţie, se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă.

Regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în C. proc. civ., respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24 - 27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.

Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24 - 27 din C. proc. civ., atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportare la legea fundamentală.

Cât priveşte considerentul nr. 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369/2017, se observă absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele C. proc. civ., ceea ce denotă mai degrabă intenţia instanţei constituţionale de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.

Mai mult decât atât, se constată că instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 369/2017 nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din C. proc. civ. în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992:

"(2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare."

În condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din C. proc. civ. nu cuprinde vreo excepţie de la regula pe care o consacră, dacă s-ar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională, prin această decizie, a reconfigurat o normă de procedură civilă în materia căilor de atac.

În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (în speţă, 24 septembrie 2014) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din C. proc. civ.

În acest sens a fost dezlegată şi chestiunea de drept prin Decizia nr. 52 din data de 18 iunie 2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, statuându-se că: "efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017)".

În consecinţă, Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale nu este incidentă în cauza de faţă, astfel că decizia recurată este supusă căilor de atac prevăzute de legea în vigoare la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în formularea anterioară intervenţiei Curţii Constituţionale asupra conţinutului acestei norme.

Astfel, în speţa pendinte, potrivit circumstanţelor cauzei, anterior expuse, cu observarea prevederilor art. 99 alin. (1) şi art. 100 alin. (2) C. proc. civ., litigiul de faţă - iniţiat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 29 noiembrie 2016 - are ca obiect o cerere evaluabilă în bani cu o valoare de 252.907,2 RON.

Prin urmare, cum valoarea pretenţiei deduse judecăţii la data 29 noiembrie 2016, data înregistrării cererii de chemare în judecată, era sub valoarea de 1.000.000 RON inclusiv, recursul de faţă este inadmisibil.

Faţă de considerentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 27 C. proc. civ., art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 (forma în vigoare la data iniţierii procesului), având în vedere şi paragraful 32 din Decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale, precum şi constatând cele dezlegate cu caracter obligatoriu de Înalta Curte prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă că decizia civilă 734/A din data de 9 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă nu poate fi atacată cu recurs, întrucât este pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, raportat la data declanşării procesului.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă cenzurii acestei căi de atac, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâtul Municipiul Timişoara prin Primar împotriva deciziei civile nr. 734/A din data de 9 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.09.2018.