Fiscal procedure: denial of provisional suspension of tax assessment where merits-based arguments fail to establish a well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 165 din 6 august 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. F-PH 289 din 20 iunie 2014 emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

2.1. Motivele de casare

În susţinerea recursului declarat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de nelegalitate reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii în sensul suspendării Deciziei de impunere nr. F-PH 289 din 20 iunie 2014 până la pronunţarea instanţei de fond.

2.2 Principalele argumente invocate

A susţinut recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, că decizia de impunere a fost emisă cu încălcarea art. 94 alin. (5) Codul de procedură fiscală, care interzice organelor de inspecţie fiscală să efectueze controale la solicitarea organelor de urmărire penală.

De asemenea, inspecţia fiscală, în baza căreia a fost emis actul contestat, s-a derulat pe o perioadă de 5 ani, 2009 - 2013, cu încălcarea art. 98 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, şi a fost supusă unui control încrucişat, reverificându-se aceeaşi perioadă fiscală, contrar art. 105 alin. (3) din acelaşi act normativ.

A mai susţinut că i-a fost încălcat dreptul de a fi informată, prevăzut de art. 107 din O.G. nr. 92/2003, neputându-şi formula punct de vedere la proiectul raportului de inspecţie fiscală.

În ce priveşte condiţia prevenirii pagubei iminente, a arătat recurenta-reclamantă că intimata a început executarea silită împotriva sa. Astfel, deşi suma stabilită prin decizia de impunere este de 4.680.632 RON, intimata a instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor activelor sale, care se ridică la aproximativ 20.000.000 RON.

A precizat că are un număr de 220 de angajaţi, ale căror drepturi salariale nu le poate achita din cauza popririi conturilor. De asemenea, a fost selectată pentru executarea mai multor lucrări pentru S.C. B. S.A. şi pentru alte societăţi, aducându-i-se un grav prejudiciu de imagine şi periclitându-i-se relaţiile cu terţii.

3. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.

4. Procedura de soluţionare a recursului

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în Completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 decembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2016, Completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului

4.2.1 Analiza motivelor de casare invocate

Instanţa de control judiciar constată că nu poate reţine, la momentul soluţionării cauzei, că cererea de recurs a rămas fără obiect, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu cererea de anulare a actului administrativ-fiscal contestat, ce face obiectul Dosarului nr. x/42/2015, nepronunţându-se încă, ci amânând pronunţarea la data de 30 martie 2016.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de suspendare nu îndeplineşte condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a interpretat dispoziţiile legale privind condiţiile ce trebuie întrunite pentru suspendarea unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Înalta Curte reţine că, întotdeauna, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin hotărârea recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut că nu sunt dovedite aspecte ale cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura măsurii dispuse de organul fiscal.

Cum recurenta, prin cererea de suspendare a argumentat existenţa cazului bine justificat prin prisma unor aspecte ce ţin de fondul actului contestat (nelegalitatea deciziei de impunere în raport cu dispoziţiile art. 94 alin. (5), art. 98 alin. (3), art. 105 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi în raport cu situaţia de fapt, reluată şi prin cererea de recurs), aspecte care pot fi clarificate doar cu ocazia cercetării fondului respectivului act, în mod corect a apreciat instanţa de primă jurisdicţie că nu poate reţine îndeplinirea acestei condiţii.

În ceea ce priveşte condiţia producerii unei pagube iminente, aceasta nu se mai impune a fi analizată, prima condiţie, a cazului bine justificat, nefiind îndeplinită.

4.2.2 Soluţia instanţei de recurs

Toate considerentele expuse converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 165 din 6 august 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2016.

Procesat de GGC - MM