Annulment appeal time-barred; tax assessment challenge upheld after one-year filing deadline missed.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la 16 aprilie 2011reclamanta S.C. "A." S.R.L. Negreşti - Oaş a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Satu - Mare, să se dispună anularea Deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecţie fiscală din 13 iulie 2006 şi a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligaţii fiscale în sumă de 792.998 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere, precum şi dobânzi şi penalităţi la impozitul pe profit şi la TVA evidenţiate cu întârziere.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat Sentinţa nr. 332/CA - PI din 16 octombrie 2012, prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L. Negreşti Oaş.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Împotriva Sentinţei menţionate a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L. Negreşti Oaş, solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Deciziei de impunere nr. 321 din 18 iulie 2006, a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 13 iulie 2006 şi a Deciziei nr. 341.904 din 7 octombrie 2010 cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 792.998 RON.

Prin Decizia nr. 3830 din 15 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul declarat de S.C. A. S.R.L. Negreşti Oaş împotriva Sentinţei nr. 332/CA-PI din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, cu privire la modul de calcul şi de înregistrare a amortizării, cu influenţe asupra profitului şi impozitului pe profit, că societatea recurentă nu a respectat prevederile art. 24 pct. 2 lit. a) din Codul fiscal pentru deducerea amortizării acestor utilaje în condiţiile în care nu a dovedit veniturile realizate din folosirea lor în producţia agricolă.

Nefiind dovedită o altă situaţie de fapt cu privire la fiecare din utilajele menţionate anterior, instanţa de fond a constatat, în mod corect, legalitatea măsurii prin care autoritatea intimată a procedat la recalcularea impozitului pe profit aferent cheltuielilor cu amortizarea mijloacelor fixe şi a deducerii suplimentare de amortizare în cotă de 20%.

Cu privire la înregistrarea în perioada mai - decembrie 2005 în contul 6.022 "Cheltuieli privind combustibilul" a contravalorii bonurilor fiscale emise de staţiile de distribuire a carburanţilor, reprezentând aprovizionări cu motorină sau benzină în valoare totală de 169.109 RON, s-a reţinut legalitatea măsurii de recalculare a impozitului pe profit pentru o diferenţă în sumă de 23.440 RON şi de neadmitere la deducere a TVA în sumă de 27.835 RON.

S-a avut în vedere că societatea recurentă nu a prezentat documente primare, iar în evidenţa contabilă nu s-au înregistrat venituri care să justifice achiziţionarea cantităţilor mari de combustibil.

Cu privire la suma de 271.586 RON înscrisă în facturi de aprovizionare cu materiale, s-a constatat că înregistrarea facturilor în contabilitate nu s-a efectuat în baza unor documente din care să rezulte modul concret în care au fost folosite bunurile achiziţionate, pentru calculul impozitului pe profit şi pentru deducerea TVA aferentă.

S-a reţinut că anularea obligaţiilor fiscale suplimentare calculate ca urmare a diminuării profitului impozabil cu suma de 271.474 RON a fost solicitată neîntemeiat de către societatea recurentă, în condiţiile în care nu a respectat cerinţele impuse de lege, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) şi art. 143 alin. (3) din Codul fiscal.

Cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare aferente contractului de execuţie nr. x din 27 februarie 2004 încheiat cu S.C. "B." S.R.L. Satu-Mare, s-a reţinut că nu pot fi considerate deductibile cheltuielile de 425.497,57 RON, faţă de reglementarea cuprinsă în art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, care prevede că, pentru determinarea profitului impozabil, sunt considerate deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

S-a constatat că, prin actele administrativ - fiscale întocmite de autoritatea intimată, au fost corect stabilite obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 561.780 RON, reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere, menţinute de instanţa de fond printr-o interpretare judicioasă a tuturor elementelor de fapt şi de drept deduse judecăţii, faţă de obiectul contestaţiei formulate pentru acest debit, precizat de recurentă cu adresa nr. x din 31 august 2006 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Satu-Mare, iar nu pentru debitul în cuantum de 792.998 RON, indicat în mod eronat, atât la fond, cât şi în recurs.

II.Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 3830 din 15 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L. Negreşti Oaş, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs a omis a se pronunţa asupra unor motive de recurs, respectiv:

- cu privire la suma contestată în ceea ce priveşte plata TVA în cuantum de 160.115 RON, a penalităţilor în cuantum de 36.935 RON şi a sumei de 10.460 RON reprezentând penalităţi de întârziere la TVA stabilit suplimentar, deşi acest lucru a fost contestat în motivele de recurs scrise şi în concluziile scrise;

- cu privire la neadmiterea la deducere a cheltuielilor în sumă de 271.586 RON înscrise în facturi de aprovizionare cu materiale în baza Codul fiscal şi a Ordinelor nr. 1849/2003 şi nr. 1850/2004 emise de Ministerul Finanţelor, care prevăd ca documentul justificativ care stă la baza înregistrării în contabilitate este factura fiscală şi nu situaţia de lucrări sau alte documente, care sunt doar estimative;

- cu privire la omisiunea de a soluţiona toate motivele de recurs invocate în baza Directivei nr. 2006/12/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al tva şi a jurisprudenţei CJUE.

S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea Deciziei civile nr. 3830 din 15 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi fixarea unui termen de judecată pentru soluţionarea recursului.

Apărările intimatului

În cauză s-a formulat întâmpinare în condiţiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ., la data de 11 ianuarie 2016 prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

III. Considerentele înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., excepţia tardivităţii, invocată în cauză, constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va o va admite.

Potrivit art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., "împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

În speţă, hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în data de 15 octombrie 2014, iar prezenta cale de atac a fost declarată la data de 12 noiembrie 2015 (data comunicării prin poştă electronică, din dosar).

Decizia recurată, pronunţată în recurs, nu este una susceptibilă de executare silită, norma procedurală reglementând ca, în cazul hotărârilor nesusceptibile de executare silită, contestaţia în anulare să fie exercitată în termenul de 15 zile de la data când partea a cunoscut efectiv existenţa şi conţinutul hotărârii, dar pentru a nu se perpetua starea de incertitudine asupra finalizării procesului, s-a prevăzut şi un termen maxim de un an de la data hotărârii irevocabile, termen care nu poate fi depăşit chiar dacă, în anumite situaţii concrete, cele 15 zile de la data luării la cunoştinţă s-ar împlini ulterior.

Astfel, indiferent de momentul la care a cunoscut efectiv hotărârea contestată, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare poate fi exercitată împotriva unei astfel de hotărâri numai în intervalul de 1 an de la data rămânerii ei irevocabile.

Prin concluziile scrise formulate depuse la dosar în combaterea excepţiei tardivităţii, contestatoarea a susţinut că executarea silită începută a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, astfel că de la data anulării curge un nou termen, interpretare lipsită de orice fundament legal.

Instituirea unor termene de decădere pentru efectuarea diferitelor acte de procedură face parte dintre limitările admise de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în exercitarea dreptului de acces la justiţie, consacrat în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar contestatorul nu a invocat existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa sa, în accepţiunea art. 103 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., care să îl fi împiedicat să exercite contestaţia în anulare în termenul legal.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca tardiv formulată, aplicând sancţiunea juridică a decăderii, reglementată în art. 103 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare ce face de prisos examinarea excepţiei inadmisibilităţii şi a motivelor căii de atac, conform art. 137 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de societatea A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3830 din 15 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2016.

Procesat de GGC - MM