Interim suspension of tax assessment execution based on criminal dismissal establishing serious doubt regarding the legality of the administrative act

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele

I.Circumstanţele cauzei.

1. Hotărârea Curţii de apel

Prin cererea întemeiată pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Arad suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare nr. F-AR74 din 26 noiembrie 2013 emisă de pârâta pentru suma de 12.708.359 RON reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit cu accesorii până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin Sentinţa nr. 72 din 18 martie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă S.C. A. S.R.L. Arad, împotriva pârâtei D.G.R.F.P. Timişoara - A.J.F.P. Arad şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. F-AR 74 din 26 noiembrie 2013 privind debitul fiscal în sumă de 12.708.359 RON până la pronunţarea instanţei de fond.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii. Astfel, referitor la prima condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, recurenta a arătat că, prima instanţă a constatat greşit că numeroasele aspecte de fapt şi de drept invocate de reclamantă cu privire la nedatorarea obligaţiilor impuse prin decizia atacată reprezintă o îndoială suficientă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În opinia recurentei, este lipsită de temei legal hotărârea primei instanţe prin care s-a constatat că susţinerile reclamantei sunt suficiente pentru înlăturarea prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal.

Totodată, recurenta a susţinut că argumentele reclamantei, reţinute de prima instanţă, potrivit cărora cerinţa prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită, nu au suport legal, întrucât soluţia pronunţată prin Ordonanţa din data de 20 mai 2013 de DIICOT nu a a avut ca obiect răspunderea societăţii intimate, ca persoană juridică şi nu poate constitui temei pentru exonerarea acesteia de la răspunderea fiscală stabilită prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, iar stabilirea unei obligaţii bugetare nu poate reprezenta prin ea însăşi o pagubă.

În fine, recurenta a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin urmare, în mod greşit, prima instanţă a admis cererea de suspendare a reclamantei.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 26 mai 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2015 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 15 martie 2016, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a normelor de drept material, faţă de prevederile legale aplicabile dar şi de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanţe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se poate pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

Pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reţinut în mod judicios că, întrucât D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad a dispus scoaterea de sub urmărire penala a S.C. A. S.R.L. şi a administratorului B. cu privire la evaziunea fiscala în ce priveşte deducerea TVA în sumă de 8.344.137 RON, în cauză se creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei de impunere nr. F-AR 74 din 26 noiembrie 2013 şi a Raportului de inspecţie fiscala cu nr. x din 26 noiembrie 2013.

De asemenea, se impune a fi subliniat faptul că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

În cauză, este necontestat că punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită o creanţă bugetară va avea drept consecinţă diminuarea patrimoniului reclamantei, prin urmare, ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de Recomandarea nr. R/x din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei, mai ales că, în speţă, deşi s-a dispus suspendarea procedurii administrative pana la definitivarea cercetărilor penale asupra sesizării organelor de inspecţie fiscal, totuşi s-a trecut la executarea silită asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute de reclamantă, conform adresei nr. x din 13 martie 2014 emise de pârâtă.

În acest context, aprecierea instanţei de fond, în sensul că executarea deciziei de impunere constituie o sarcină serioasă pentru patrimoniul reclamantei, de natură a-i perturba activitatea, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate şi criticile referitoare la neîndeplinirea condiţiei existenţa pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din acelaşi act normativ.

Reţinând, aşadar, faţă de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 şi 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva Sentinţei civile nr. 72 din 18 martie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 martie 2016.

Procesat de GGC - MM