Inadmissibility of appeal against final border control entry ban under special procedural regime

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, la data de 1 iulie 2014, reclamantul A. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratul Judeţean al Poliţei de Frontieră Mehedinţi, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei IGPF nr. 117732 din 19 decembrie 2011 prin care a luat cunoştinţă de măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data menţionată şi să se dispună, implicit, ridicarea interdicţiei de intrare în România.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 327 din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, ca tardiv introdusă.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea ei şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, invocând generic dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

În motivare căii de atac, recurentul a arătat că instanţa a apreciat în mod greşit asupra obiectului cererii sale, care îl reprezintă,, Ridicarea interdicţiei de intrare în România după împlinirea a jumătate din perioada interdicţiei", în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 102/2005, iar nu anularea Deciziei IGPF nr. 117732 din 19 decembrie 2011 şi a actelor subsecvente, faţă de care s-a reţinut tardivitatea acţiunii, în raport de dispoziţiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002.

4. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 1063 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, cu modificările şi completările ulterioare; a reiterat excepţia tardivităţii acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că temeiul juridic invocat de recurent nu este aplicabil în speţa dedusă judecăţii, măsura interzicerii intrării în România fiind luată în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 194/2002.

Şi intimatul-pârât Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând totodată că hotărârea curţii de apel este definitivă, în raport de art. 105 alin. (5) din Legea nr. 194/2002, astfel că nu mai poate fi atacată cu recurs.

5. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., magistratul asistent a concluzionat în sensul respingerii recursului ca inadmisibil, prefigurând incidenţa alin. (5) al aceluiaşi articol.

După analiza raportului în completul de filtru, acesta s-a comunicat părţilor pentru a formula un punct de vedere.

Intimatul pârât Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a transmis punctul său de vedere cu privire la concluziile raportului, arătând că achiesează la soluţia preconizată de instanţă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru constată următoarele:

Recurentul-reclamant a atacat cu recurs sentinţa nr. 327 din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal prin care a fost respinsă, ca tardiv introdusă, acţiunea prin care s-a solicitat anularea Deciziei I.G.P.F. nr. 117732 din 19 decembrie 2011 privind măsura interzicerii intrării în România pe o perioadă de 5 (cinci) ani, începând cu data menţionată şi, implicit, ridicarea interdicţiei de intrare în România.

Temeiul legal al măsurii interzicerii intrării în România îl reprezintă dispoziţiile art. 105 şi art. 106, coroborat cu art. 8 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, forma în vigoare la data aplicării măsurii contestate, "Interzicerea intrării în România poate fi contestată de străin în termen de 10 zile de la comunicare la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea care a dispus această măsură. Contestaţia nu suspendă executarea măsurilor de îndepărtare. Hotărârea instanţei este irevocabilă ".

Aşadar, prin dispoziţiile art. 105 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată şi completată se stabileşte o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce priveşte judecarea contestaţiei formulate împotriva măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială.

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

Faţă de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile speţei, Înalta Curte constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, ce nu avea deschisă această cale de atac.

Având în vedere aspectele prezentate, se constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, lipsa cerinţelor de formă prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., atrăgând aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din acelaşi cod, în temeiul cărora recursul va fi respins, ca inadmisibil, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 327 din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2016.

Procesat de GGC - MM