Territorial jurisdiction in administrative dismissal litigation: exclusive competence fixed by plaintiff's domicile at filing despite subsequent evidence of actual residence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 octombrie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa şi B., ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- suspendarea executării Deciziei nr. 113 din 11 august 2014 emisă de către ITM Constanţa, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei;

- anularea în tot a Deciziei nr. 113 din 11 august 2014, emisă de ITM Constanţa, apreciată ca fiind nelegală;

- reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior concedierii, cu salariul corespunzător acestei funcţii;

- obligarea pârâţilor la repararea pagubei cauzate, respectiv a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitatea de funcţionar public;

- obligarea pârâţilor la reparaţii pentru daune moratorii, în cuantum de 100.000 RON;

2. Hotărârea primei instanţe aflate în conflict

Prin Sentinţa nr. 4523 din 16 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În esenţă, tribunalul a reţinut că reclamanta a optat pentru instanţa din raza de domiciliu, conform actului de identitate, respectiv Municipiului Bucureşti, însă, în fapt, aceasta domiciliază în Municipiul Constanţa, după cum rezultă din înscrisurile depuse de pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa, respectiv condica de prezenţă din care rezultă că este angajată în cadrul acestei instituţii, dovada frecventării de către copilul său a Şcolii Primare "Sfinţii Martiri Brâncoveni" din Constanţa, înscrisuri bancare emise de unităţi de pe raza Municipiului Constanţa.

A apreciat Tribunalul Bucureşti că, deşi dovada domiciliului se face conform menţiunilor din cartea de identitate, potrivit art. 91 alin. (1) C. civ., în măsura în care partea nu locuieşte la domiciliul menţionat în actul de identitate, citarea sau comunicarea actelor de procedură se face la reşedinţa/domiciliul unde locuieşte în fapt.

De asemenea, a subliniat că instanţa de contencios administrativ este competentă să gestioneze situaţii ivite doar pe raza unităţilor administrativ-teritoriale după domiciliile/sediile efective ale părţilor, de la momentul la care se introduce acţiunea.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe aflate în conflict

Prin Sentinţa nr. 1586 din 24 noiembrie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de reclamantă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Raportat la obiectul acţiunii, din interpretarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, rezultă că sub aspectul competenţei teritoriale, aceasta aparţine fie instanţei de la domiciliul reclamantei fie instanţei de la domiciliul pârâtului. Stabilirea acestei competenţe are un caracter alternativ şi aparţine reclamantei, fiind circumscrisă principiului disponibilităţii ce guvernează un litigiu civil lato sensu.

În ce priveşte domiciliul părţilor, s-a reţinut că la data promovării acţiunii, respectiv 28 octombrie 2014, domiciliul reclamantei a fost în mun. Bucureşti, conform actului de identitate deţinut, domiciliu avut începând cu data de 22 noiembrie 2013, împrejurare care este de natură a atrage competenţa instanţei în a cărei rază teritorială este circumscris, legiuitorul făcând în mod expres referire doar la domiciliul părţilor, respectiv cel real, nu cel convenţional.

Constatându-se ivit conflict un negativ de competenţă, în baza art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul controversat care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două tribunale, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti cu o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 8 şi art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, vizând în esenţă, suspendarea/anularea actului administrativ prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia publică deţinută; reintegrarea în funcţie şi repararea prejudiciului material şi moral suferit.

Articolul 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie pentru acţiunea în contencios administrativ, o competenţă teritorială alternativă, în sensul că reclamantul are un drept de opţiune între instanţa de la domiciliul său şi instanţa de la sediul pârâtului.

Opţiunea reclamantului se exercită în momentul introducerii cererii de chemare în judecată şi, odată exercitat, acest drept de opţiune produce efectul învestirii instanţei, reclamantul neavând posibilitatea de a reveni asupra opţiunii făcute, nici pârâţii şi nici instanţa,din oficiu, nemaiputând invoca necompetenţa teritorială.

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a optat pentru Tribunalul Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află domiciliul său, iar prin alegerea instanţei, competenţa teritorială a dobândit caracter exclusiv, astfel că această instanţă nu se mai putea desesiza în favoarea Tribunalului Constanţa.

În materia contenciosului administrativ, competenţa teritorială este determinată de domiciliul/sediul părţilor la data introducerii acţiunii, din acest motiv, schimbările ulterioare sunt irelevante.

La data înregistrării acţiunii, domiciliul reclamantei era în Municipiul Bucureşti, sector 3., aşa cum rezultă din copia actului de identitate anexată la dosar.

Acceptarea unei situaţii contrare ar conduce la lipsirea de efecte juridice a normei legale de stabilire a competenţei teritoriale, ceea ce nu poate fi primită.

Prin urmare, prima instanţă învestită cu soluţionarea pricinii este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea reclamantei, aceasta declinându-şi competenţa, în mod greşit, către Tribunalul Constanţa.

4. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa şi B. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2016.

Procesat de GGC - MM