Jurisdictional conflict between administrative litigation venue rules and judicial recusal exclusions in salary recalculation disputes

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti, modificarea Ordinului MJ nr. 1363/C din 4 aprilie 2014 în sensul că majorarea indemnizaţiei brute lunare cuvenite reclamantei să se efectueze prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizaţiei pe care ar fi trebuit să o aibă la data de 1 aprilie 2010, cuprinzând şi majorările acordate prin Decizia civilă nr. 425/R din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov şi Sentinţa civilă nr. 944 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Prahova.

De asemenea, a solicitat obligarea ambilor pârâţi la recalcularea şi acordarea sumelor astfel rezultate, începând cu data la care se cuveneau şi, în continuare, pe viitor, actualizate în raport cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale aferente până la data plăţii efective.

2. Hotărârea Curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 256 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Galaţi, invocată de autoritatea pârâtă Ministerul Justiţiei, ca nefondată.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti şi a obligat autoritatea pârâtă Ministerul Justiţiei să modifice Ordinul MJ nr. 1363/C din 4 aprilie 2014 în sensul că:

- Majorarea indemnizaţiei brute lunare cuvenite reclamantei se va efectua prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizaţiei pe care ar fi trebuit să o aibă reclamanta la data de 1 aprilie 2010, nu la nivelul indemnizaţiei din cursul anului 2009;

- Majorarea indemnizaţiei brute lunare cuvenite reclamantei se va efectua prin calcularea sporului de doctorat de 15% la cuantumul indemnizaţiei care cuprinde şi majorările acordate prin Decizia civilă nr. 425/R din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Braşov şi Sentinţa civilă nr. 944 din 1 aprilie 2013 a Tribunalului Prahova.

A obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti să recalculeze şi să acorde reclamantei sumele astfel recalculate, începând cu data de 1 aprilie 2010 şi, în continuare, pe viitor, la care se adaugă dobânda legală aferentă începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective, sumele urmând a fi actualizate în raport cu indicele de inflaţie aplicabil la data plăţii efective.

3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 256 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti.

Recurentul - pârât Ministerul Justiţiei şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., formulând critici legate de modul de soluţionare a excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Galaţi şi de aplicarea greşită a normelor de drept material în ceea ce priveşte modalitatea de calcul al sumei compensatorii reprezentând contravaloarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Ploieşti a formulat critici legate numai de modalitatea de calcul al sumei compensatorii reprezentând contravaloarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor, în raport cu Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 459/C din 9 februarie 2010, privind reîncadrarea în funcţie a judecătorilor, începând cu data de 1 ianuarie 2010.

4. Apărările părţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Curtea de Apel Ploieşti a solicitat admiterea recursului declarat de Ministerul Justiţiei.

Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a arătat că pentru determinarea competenţei Curţii de Apel Galaţi sunt aplicabile prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar în ceea ce priveşte fondul cauzei, soluţia este fundamentată pe cadrul normativ aplicabil şi pe concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosarul primei instanţe.

La rândul său, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care, în susţinerea motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., a arătat că atât Legea-cadru nr. 330/2009, cât şi Legea-cadru nr. 284/2010, precum şi legile ulterioare anuale de salarizare au instituit în favoarea Curţii de Apel Bucureşti o competenţă specială şi derogatorie în privinţa acţiunilor având ca obiect ordinele de stabilire a drepturilor salariale pentru magistraţi.

În privinţa fondului cauzei, a arătat că art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 prevedea expres că sumele acordate ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu potrivit O.U.G. nr. 1/2010 se introduc în indemnizaţia de încadrare brută lunară, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de acelaşi act normativ - respectiv majorarea cu 15% de la art. 5 alin. (2) (majorare aplicabilă tuturor bugetarilor).

Cu alte cuvinte, data de 1 aprilie 2010 are relevanţă doar în privinţa momentului de la care au fost acordate despăgubirile, însă în privinţa modului de calcul a sumei compensatorii se aplică art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010, care trimite la O.U.G. nr. 1/2010, suma compensatorie fiind astfel calculată prin raportarea la venitul stabilit de legislaţia aplicabilă în decembrie 2009.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursurilor, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 6 noiembrie 2015, în temeiul alin. (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din data de 5 februarie 2016, completul de filtru a admis recursurile în principiu şi a stabilit termen pentru judecarea acestora în dezbateri contradictorii, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport cu criticile formulate de recurenţi, Înalta Curte constată întemeiat motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea regulilor de competenţă teritorială prevăzute prin norma specială cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.

Potrivit prevederii legale menţionate, reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său ori celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul său, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.

Şi în regimul general al C. proc. civ., cererile îndreptate împotriva statului, autorizaţiilor şi instituţiilor centrale şi locale şi a altor persoane de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului, conform art. 111 C. proc. civ., astfel că, în raport cu domiciliile sau sediile părţilor din cauza de faţă, cele două instanţe deopotrivă competente erau Curtea de Apel Ploieşti şi Curtea de Apel Bucureşti.

Este adevărat că prin prisma calităţii de judecător la Curtea de Apel Ploieşti pe care o are reclamanta, alegerea instanţei respective era înlăturată pe prevederile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Interpretarea acestui text normativ prin prisma art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2001, într-un sens care să nu atragă incompatibilitatea cu specificul raportului de drept public, administrativ, conduce însă la concluzia că, în situaţia în care una dintre cele două instanţe deopotrivă competente teritorial conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se încadrează şi în dispoziţia cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate recurge la o a treia instanţă, cu ignorarea reglementării speciale a procedurii contenciosului administrativ.

De aceea, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Galaţi este nelegală, urmând ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 497 C. proc. civ., să admită recursurile, să caseze sentinţa atacată şi să trimită cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Ploieşti împotriva Sentinţei nr. 256 din 17 decembrie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti - S.C. A.F.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2016.

Procesat de GGC - MM