Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 779/2016 AI generated

Judicial review excluded for central electoral board decisions: absence of statutory appeal route in Law No. 370/2004 precludes administrative challenge

Case Number Decizia nr. 779/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s prior decision that had dismissed the initial complaint as inadmissible and leaving the Central Electoral Board's 2014 decision intact. The dispute centered on a challenge to a central electoral board decision which had previously rejected a complaint against a local electoral board's conduct during the 2014 presidential election abroad, with the appellant seeking the annulment of the central decision and the initiation of criminal proceedings for obstructing voting rights. The court held that the appeal lacked merit because Article 5(2) of Law No. 554/2004 excludes judicial review of administrative acts where a special procedure is provided by organic law; specifically, the analysis of Law No. 370/2004 revealed that the legislature did not expressly provide for judicial recourse against central electoral board decisions resolving such internal electoral disputes, distinguishing them from decisions subject to explicit judicial review by the Supreme Court or Courts of Appeal under other articles of the same law.

Legislator headnote

AI generated

art. 385 alin. (1) C. pen, art. 5 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ; Judicial review excluded for central electoral board decisions: absence of statutory appeal route in Law No. 370/2004 precludes administrative challenge: The dispute centered on a challenge to a central electoral board decision which had previously rejected a complaint against a local electoral board's conduct during the 2014 presidential election abroad, with the appellant seeking the annulment of the central decision and the initiation of criminal proceedings for obstructing voting rights. The court held that the appeal lacked merit because Article 5(2) of Law No. 554/2004 excludes judicial review of administrative acts where a special procedure is provided by organic law; specifically, the analysis of Law No. 370/2004 revealed that the legislature did not expressly provide for judicial recourse against central electoral board decisions resolving such internal electoral disputes, distinguishing them from decisions subject to explicit judicial review by the Supreme Court or Courts of Appeal under other articles of the same law.

Keywords

AI generated
judicial review electoral rights challenge of administrative decisions cassation review local election presidential election

Cited Legislation

AI generated
art. 385 alin. (1) C. pen
art. 5 alin. (2) din C. proc. civ
civ., cu referire la încălcarea art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motive că legea nu prevede, este neclară sau este incompletă".
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
civ., potrivit căruia "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau este incompletă", astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată;
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
- Totodată, s-a arătat că se impune casarea primei hotărâri pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), prin respingerea cererii ca inadmisibilă.
art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004
- S-a arătat că, deşi potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, decizia BEC este obligatorie, acest fapt nu duce la concluzia că aceasta ar fi şi definitivă, fără cale de atac.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.
art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 370/2004
Soluţia instanţei de fond a fost de respingere a cererii de anulare ca inadmisibilă, motivat de faptul că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 370/2004, coroborate cu art.
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
- Prin însăşi motivarea instanţei de fond se încalcă un principiu fundamental al procesului civil prevăzut de art. 5 alin.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Legal basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the appeal as unfounded.

art. 497 din C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive governing the resolution of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii

Prin contestaţia înregistrată la data de 24 noiembrie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2014, reclamanta Societatea Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014 (BEC), Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei nr. 155 D din 21 noiembrie 2014 a Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014 şi luarea de măsuri legale împotriva persoanelor responsabile de situaţia prezentată, respectiv transmiterea întâmpinării şi a probelor ce o susţin (listele de semnături ale unor persoane vătămate prin împiedicarea exercitării dreptului de a alege şi procesul-verbal cu rezultatele votării) către organele de poliţie şi parchet, abilitate să efectueze cercetări pentru infracţiunea de împiedicarea exercitării drepturilor electorale prevăzută de art. 385 alin. (1) C. pen., faţă de domnul A., preşedintele Biroului electoral al secţiei de votare nr. 61 Paris-Franţa şi faţă de alţi autori care urmează a fi identificaţi (indiciile din presă şi din comunicatul BEC nr. 25 din 2 noiembrie 2014, reluat în răspunsul transmis de BEC Societăţii Timişoara în 3 noiembrie 2014 arătând implicarea Ministerului Afacerilor Externe şi a Guvernului României).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 787 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca inadmisibilă contestaţia formulată de reclamanta S.C. Societatea Timişoara în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014 (BEC), Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

3. Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta Societatea Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii atacate vizează următoarele aspecte:

- Prin însăşi motivarea instanţei de fond se încalcă un principiu fundamental al procesului civil prevăzut de art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau este incompletă", astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată;

- Totodată, s-a arătat că se impune casarea primei hotărâri pentru încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), prin respingerea cererii ca inadmisibilă. S-a susţinut că pentru cazurile în care nicio norma specială nu prevede posibilitatea unei anumite instanţe judecătoreşti de a exercita controlul judecătoresc asupra hotărârilor unor altor organe cu activitate jurisdicţională, se aplică dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 1 alin. (1) din aceeaşi lege.

- Prin respingerea ca inadmisibilă a cererii adresată instanţei de fond s-a încălcat art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - dreptul la un proces echitabil şi art. 13 din Convenţie - dreptul la un recurs efectiv;

- S-a arătat că, deşi potrivit art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, decizia BEC este obligatorie, acest fapt nu duce la concluzia că aceasta ar fi şi definitivă, fără cale de atac.

- Pe fondul cauzei s-a arătat că se impune invalidarea deciziei Biroului Electoral Central şi sesizarea organelor de cercetare penală, susţinerile preşedintelui secţiei de votare nr. 61 Paris fiind combătute de procesul-verbal privind consemnarea rezultatelor votării.

- Pentru toate aceste argumente, s-a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488, pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, arătând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, dat fiind faptul că potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 370/2004 nu se prevede nici o cale de atac împotriva deciziilor pronunţate în apel de birourile electorale superioare birourilor electorale ale secţiilor de votare cu privire la procesul de votare.

Prin punctul de vedere întocmit la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, depus la data de 30 octombrie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că, din analiza coroborată a dispoziţiilor Legii nr. 370/2004, rezultă că Decizia nr. 155 D din 21 noiembrie 2014 a Biroului Electoral Central nu poate fi supusă controlului judecătoresc.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 septembrie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 ianuarie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Societatea Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 787 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

6. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu soluţionarea recursului, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, reţine următoarele:

6.1 Argumentele de fapt relevante.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 noiembrie 2014, reclamanta Societatea Timişoara, în contradictoriu cu pârâţii Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014 (BEC), Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a contestat Decizia nr. 155 D din 21 noiembrie 2014 a Biroului Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, solicitând anularea acesteia şi luarea de măsuri legale împotriva persoanelor responsabile de situaţia prezentată, sesizarea organelor penale pentru efectuarea de cercetări pentru infracţiunea prevăzută de art. 385 alin. (1) C. pen.

Prin Decizia nr. 155 D din 21 noiembrie 2014 a Biroului Electoral Central s-a respins ca inadmisibilă contestaţia nr. 266 din 20 noiembrie 2014 formulată de Societatea Timişoara împotriva Deciziei nr. 10 din 18 noiembrie 2014 a Biroului electoral nr. 48 pentru secţiile de votare din străinătate, invocându-se faptul că Decizia nr. 10 din 18 noiembrie 2014 este definitivă.

Soluţia instanţei de fond a fost de respingere a cererii de anulare ca inadmisibilă, motivat de faptul că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 370/2004, coroborate cu art. 42 alin. (3) şi (4) şi art. 17 alin. (3) din acelaşi act normativ, conduc la concluzia că Decizia nr. 155D din 21 noiembrie 2014 privind soluţionarea contestaţiei formulate de societatea petentă cu privire la activitatea Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate nr. 48 este definitivă, fără a mai exista posibilitatea atacării lor în faţa instanţei.

Din această perspectivă, nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., cu referire la încălcarea art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motive că legea nu prevede, este neclară sau este incompletă".

Instanţa de control judiciar are de analizat dacă norma specială, respectiv Legea nr. 370/2004, prevede sau nu posibilitatea atacării deciziei mai sus menţionate în contenciosul administrativ, iar soluţia primei instanţe, este evident că nu se încadrează într-un refuz de soluţionare a cauzei, ci este fundamentată pe principiul consacrat de art. 126 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia competenţa unei instanţe judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:

În drept, decizia contestată a fost emisă în baza dispoziţiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 care prevăd că "Deciziile Biroului Electoral Central se adoptă pentru aplicarea unitară a prevederilor prezentei legi, pentru admiterea sau respingerea protocolului de constituire a unei alianţe electorale, pentru înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor, pentru înregistrarea sau respingerea înregistrării semnelor electorale, pentru soluţionarea întâmpinărilor şi contestaţiilor care sunt de competenţa sa (subl. n.) precum şi pentru alte cazuri prevăzute de prezenta lege. Deciziile Biroului Electoral Central sunt obligatorii pentru toate autorităţile, instituţiile publice, birourile electorale, organismele cu atribuţii în materie electorală, precum şi pentru toţi participanţii la alegeri, se comunică părţilor interesate şi se aduc la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina proprie de internet".

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol:

Hotărârile Biroului Electoral Central se adoptă pentru interpretarea unitară a prezentei legi, sunt general obligatorii şi se aduc la cunoştinţa publică prin afişare pe pagina proprie de internet şi prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Or, verificând conţinutul Legii nr. 370/2004, instanţa constată că nu se specifică/nu se menţionează că hotărârile prin care Biroul Electoral Central realizează exclusiv interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor legii ar putea fi contestate, astfel încât, interpretarea per a contrario şi teleologică a prevederilor mai sus menţionate impune concluzia că aceste hotărâri au fost exceptate de la controlul judecătoresc, fiind obligatorii pentru toate birourile electorale din ţară, precum şi pentru toate organismele cu atribuţii în materie electorală.

Dacă ar fi existat o astfel de posibilitate, aceasta ar fi fost indicată expres de către legiuitor, aşa cum a făcut-o în alte situaţii, (art. 6 alin. (4) şi (5), art. 25 când competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 47 alin. (12) când competenţa de soluţionare a contestaţiei aparţine Curţii de Apel Bucureşti).

În ceea ce priveşte aprecierea recurentei, în sensul că, deşi legea nu cuprinde dispoziţii care să prevadă posibilitatea contestării deciziei, aceasta poate fi atacată potrivit legii contenciosului administrativ, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 exceptează de la controlul instanţei de contencios actele administrative pentru care este prevăzută prin lege organică o altă procedură.

Totodată, cadrul procesual este stabilit de către reclamantă, care a înţeles să formuleze contestaţia împotriva Deciziei nr. 10 din data de 18 noiembrie 2014 a Biroului Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate nr. 48, întemeiată pe dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 370/2004, în faţa Biroului Electoral Central.

De altfel, în materie electorală, condiţiile pentru exercitarea dreptului de acces la justiţie sunt prevăzute limitativ de Legea nr. 370/2004, iar prezenta cale de atac judiciară, exercitată de contestatoare, nu este reglementată de lege, astfel că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va da prioritate finelui de neprimire, menţinând soluţia primei instanţe.

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a mai pronunţat, în situaţii similare şi prin alte decizii (ex. Decizia nr. 290/2013, 1064/2016).

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Timişoara împotriva Sentinţei civile nr. 787 din 19 martie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - MM