Ethnic persecution status under Law No. 189/2000: evidentiary admissibility and procedural duty to prove continuous refuge following 1940 displacement
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Pension House, leaving the lower court’s decision in force which ordered the administrative body to issue a final act recognizing the claimant’s status under Law No. 189/2000 for the period of September 6, 1940, to March 6, 1945. The dispute concerned a civil action challenging a pension administrative decision, specifically whether the claimant’s period of ethnic persecution included the time following her relocation from Bessarabia to Romania in 1940. The court rejected the appellant’s argument that post-decision evidence violated the principle of availability and constituted a procedural error, holding that both the court and the claimant had the procedural right and obligation to verify the merits of the claim through the administration of evidence. Relying on Article 167 and Article 1191 of the Civil Procedure and Civil Codes, the court affirmed that the unchallenged evidence established the continuity of persecution via refuge, rendering the initial administrative determination and the subsequent judicial correction legally sound.
Legislator headnote
AI generatedart. 301 C. proc. civ, art. 167 C. proc. civ, art. 1191 C. civ, art. 296 C. proc. civ; Ethnic persecution status under Law No. 189/2000: evidentiary admissibility and procedural duty to prove continuous refuge following 1940 displacement: Astfel, de vreme ce, atât Legea nr. 189/2000, cât și Legea nr. 29/1990, permit contestarea hotărârilor emise de către Casele de Pensii, prin acțiune în instanță, era firesc și necesar ca din perspectiva art. 167 C. proc. civ., această instanță să administreze dovezile necesare dezlegării pricinii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1627/2003, Curtea de Apel București a admis ca fondată, acțiunea introdusă de reclamanta T.A., împotriva pârâtei Casa de Pensii a municipiului București și în consecință, a obligat pârâta, să emită o hotărâre prin care să constate că reclamanta se încadrează în dispozițiile Legii nr. 189/2000, pe perioada solicitată de aceasta, respectiv 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut în esență, că reclamanta a fost strămutată din Cahul - Basarabia, în România, începând cu anul 1940.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, s-a invocat faptul că prima instanță a lărgit perioada de persecuție etnică, inițial stabilită de recurentă, ca efect al administrării și interpretării unor probe furnizate de către reclamanta-intimată, ulterior emiterii actului administrativ. În consecință, în opinia recurentei, de vreme ce hotărârea sa a fost dată pe baza unor probe care nu permiteau a se stabili o altă perioadă. ca fiind de persecuție. decât cea efectiv reținută, rezultă că probele ulterior furnizate, nu ar trebui luate în considerare, întrucât, pe de o parte, se încalcă principiul disponibilității, iar pe de altă parte, nu se poate reține nici o culpă în sarcina sa.
Examinând recursul pârâtei, atât prin prisma criticii invocate, cât și din oficiu, se constată că acesta este nefondat.
Astfel, de vreme ce, atât Legea nr. 189/2000, cât și Legea nr. 29/1990, permit contestarea hotărârilor emise de către Casele de Pensii, prin acțiune în instanță, era firesc și necesar ca din perspectiva art. 167 C. proc. civ., această instanță să administreze dovezile necesare dezlegării pricinii.
Pe de altă parte, reclamanta-intimată, în calitate de autoare a unei cereri, avea obligația de a-și dovedi pretențiile, conform art. 1191 C. civ. și principiului potrivit căruia actor probat actionem.
Prin urmare, de vreme ce, atât instanța, cât și reclamanta au atât obligația, cât și dreptul procedural de a verifica și respectiv, dovedi temeinicia pretențiilor formulate, fapt ce nu se poate realiza decât prin administrare de probe, rezultă că activitatea instanței de fond în prezenta cauză, de administrare de probe, s-a făcut în conformitate cu prevederile legii speciale enunțate și a Codului de procedură civilă. Cum din aceste probe, necontestate în privința conținutului lor, rezultă că intimata a fost supusă persecuției, prin faptul refugiului în toată perioada pretinsă, rezultă că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală.
Nefiind, așadar, îndeplinit nici unul din motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312, coroborat cu art. 296 C. proc. civ., recursul să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1627 din 16 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2004.