Insolvent debtor fails to suspend tax execution without 20% deposit; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 27 ianuarie 2014 şi înregistrată sub nr. x/36/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, anularea Deciziei nr. 220 din 23 iulie 2013 emisă de pârâtă şi pe cale de consecinţă: anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 15 noiembrie 2012 şi a Deciziei de impunere nr. 356 din 16 noiembrie 2012 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, prin care au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii de plată în sumă totală de 6.757.703 RON; în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 26 iunie 2014, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora a solicitat casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs.

Recurenta-reclamantă a susţinut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în esenţă, pentru următoarele motive:

Instanţa de fond a apreciat în mod greşit asupra aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

Întrucât prin cererea dedusă judecăţii, instanţa este chemată să constate intervenţia de drept a suspendării actelor administrative atacate, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, şi nu să judece temeinicia cererii de suspendare, astfel cum prevăd dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Codului de procedură fiscală, prezenta cerere este scutită de obligaţia corelativă a reclamantei, societate în insolvenţă, de a consemna cauţiunea.

Din interpretarea textului art. 36 din lege, rezultă că suspendarea intervine de drept de la data deschiderii procedurii insolvenţei, astfel că, incidenţa acesteia va putea fi invocată în procesul pendinte de către debitorul supus urmăririi separate, de către instanţă din oficiu şi chiar de către creditor, precum şi de către administratorul judiciar, care reprezintă interesele tuturor creditorilor înscrişi la masa credală a debitorului în insolvenţă.

Pentru aceste motive, este legală suspendarea executării actelor administrative, fără consemnarea cauţiunii, în temeiul art. 36 Legea nr. 85/2006, republicată.

Actele administrative a căror executare se solicită a fi suspendată, pot fi încadrate în domeniul de aplicare al textului de lege menţionat, întrucât acestea reprezintă acţiuni extrajudiciare şi măsuri de executare silită prin care pârâta urmăreşte realizarea unei pretinse creanţe asupra patrimoniului reclamantei debitoare.

Odată deschisă procedura insolvenţei, toate procedurile de competenţa judecătorului-sindic deja iniţiate, intră sub incidenţa art. 36 din legea-cadru, acesta urmând a le soluţiona în cadrul procedurii.

Or, în această situaţie, creditorul, în speţă, pârâta, afectat de măsura suspendării constatate în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu este împiedicat să-şi valorifice creanţa în procedura insolvenţei, invocând drept remediu, posibilitatea de a uzita de dispoziţiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută "chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu", ceea ce în cauză, pârâta a şi făcut.

4. Apărările formulate de intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi (urmare a subrogării în drepturile şi obligaţiile procesuale ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 74/2013 şi H.G. nr. 520/2013) a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-pârâtă a arătat, în esenţă, că depunerea cauţiunii, prevăzută de art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, este o obligaţie pentru partea care este direct interesată în obţinerea suspendării actului administrativ fiscal, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5. 1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 iunie 2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2016, completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. S.P.R.L., a solicitat, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 15 noiembrie 2012 şi a Deciziei de impunere nr. 356 din 16 noiembrie 2012, emise de intimata-pârâtă Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, urmare a intervenirii suspendării de drept a actelor administrative atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

Susţinerile recurentei potrivit cărora, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, şi anume, suspendarea executării actelor administrative în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, instanţa de contencios administrativ nu este chemată să judece temeinicia cererii de suspendare, conform prevederilor Legii nr. 554/2004 şi a Codului de procedură fiscală şi pe cale de consecinţă, prezenta cerere este scutită de obligaţia reclamantei, societate în insolvenţă, de consemnare a cauţiunii, sunt neîntemeiate.

În mod judicios instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată, forma în vigoare la data emiterii actelor administrative contestate, invocate de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare a executării, nu sunt incidente în cauză.

Potrivit textului de lege enunţat, de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Or, în cauză, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, acţiunea nu are ca obiect realizarea creanţei asupra debitorului, respectiv, obţinerea unui titlu contra acestuia, ci o cerere a debitorului de suspendare a executării actelor administrative.

Cererea dedusă judecăţii nu face parte din categoria celor care au ca obiect realizarea creanţei, astfel că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, republicată.

În condiţiile arătate, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, admisibilitatea cererii de suspendare a executării este condiţionată de obligaţia depunerii unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În consecinţă, verificând, cu prioritate, pentru discutarea cererii de suspendare, condiţia depunerii cauţiunii stabilită la suma de 50.000 RON şi constatând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligaţii, în mod corect prima instanţă a respins cererea de suspendare a executării.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta societatea A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta societatea S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. SPRL, împotriva încheierii din 26 iunie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2016.

Procesat de GGC - MM