Degree recognition refusal upheld as claim lacked identifiable administrative act — appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului (numită în continuare MECTS), obligarea pârâtului să le recunoască titlul de licenţiat obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă la diferitele specializări din cadrul Universităţii G., astfel încât să se poată bucura de toate drepturile conferite de acesta şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2297 din 8 septembrie 2014, a respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes invocate de pârât şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii susţin faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate critici de nelegalitate ce vor fi prezentate în continuare.

Instanţa a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reţinând că nu există nici o dispoziţie legală care să reglementeze obligaţia MEN de a recunoaşte o diplomă de licenţă. Totodată instanţa a constatat că nu există dispoziţii legale care să confere pârâtului MEN atribuţii privind recunoaşterea diplomelor de licenţă.

Cu privire la faptul că pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu are atribuţii privind recunoaşterea diplomelor de licenţă emise de universităţile din sistemul naţional de învăţământ, a examenelor de licenţă, sau a titlului de licenţiat, recurenţii precizează că în conformitate cu art. 5 din H.G. nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea MEN, acesta exercită în domeniul învăţământului următoarele atribuţii principale:

a) elaborează, aplică, monitorizează, controlează şi evaluează politicile educaţionale naţionale;

b) monitorizează activitatea de evaluare externă;

c) coordonează şi controlează sistemul naţional de învăţământ.

Ministerul Educaţiei Naţionale avea responsabilitatea, conform art. 34 din Legea nr. 87/2006, pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, de a lua anumite măsuri până la încetarea şcolarizării începând cu anul I de studii.

Ministerul Educaţiei Naţionale trebuie să i-a măsurile necesare astfel încât toate instituţiile de învăţământ superior, de stat sau particulare, să desfăşoare procesul de învăţământ cu îndeplinirea cerinţelor legale, astfel încât admiterea şi respectiv parcurgerea studiilor universitare, în forma şi coordonatele legale raportate la data înscrierii, dar şi pe parcursul anilor de studiu, să asigure legalitatea şi recunoaşterea publică a studiilor universitare şi fără ca acestea, prin acte normative şi decizii ulterioare, să le fie invalidate retroactiv.

De asemenea, recurenţii prezintă situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţilor-reclamanţi le-au fost eliberate diplomele de licenţă pentru specializarea psihologie şi respectiv sociologie-psihologie, după caz, de către Universitatea G. în urma absolvirii examenului de licenţă organizat de către această instituţie de învăţământ.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat ca intimatul-pârât să le recunoască titlul de licenţiaţi, obţinut în urma susţinerii examenului de licenţă, la diferitele specializări din cadrul Universităţii G., astfel încât să se poate bucura de toate drepturile conferite de aceasta.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că nu au raporturi de serviciu sau de muncă directe cu intimatul-pârât, ci exclusiv cu alte instituţii care ar fi refuzat recunoaşterea drepturilor legate de eliberarea acestor acte de studii, motivat de împrejurarea că însuşi intimatul şi-ar fi exprimat un astfel de refuz în acest sens.

Înalta Curte constată că deşi s-au adresat instanţei de contencios administrativ, reclamanţii nu au invocat ca temei de drept vreo dispoziţie din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public".

Din interpretarea acestui text rezultă că pentru a se putea adresa instanţei de contencios administrativ, persoana trebuie să dovedească:

- vătămarea sa într-un drept al său sau într-un interes legitim;

- această vătămare să fie produsă de o autoritate publică fie printr-un act administrativ;

- fie prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.

Actul administrativ, în sensul legii contenciosului administrativ poate fi un act administrativ, pur şi simplu sau un act administrativ asimilat.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, "actul administrativ reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ", iar conform art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ:

"Se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii, în acţiunea adresată instanţei de fond, nu au indicat nici ce vătămări le-au fost aduse de autoritatea publică pârâtă şi nici care este actul administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau actul administrativ asimilat prin care li s-ar fi produs vătămarea.

De asemenea, în cauză nu a fost indicat actul prin care această autoritate publică ar fi afirmat nevalabilitatea diplomei, diplomă care, conform OMECT nr. 2284/2007, este eliberată de instituţiile de învăţământ, ministerul având obligaţia de a pune la dispoziţie formularele tipizate printr-o unitate de specialitate.

Chiar dacă ar exista o culpă a ministerului în ceea ce priveşte modul de emitere a diplomelor formular, Înalta Curte constată că reclamanţii nu au făcut dovada că ar exista un act administrativ sau un act administrativ asimilat prin care această autoritate nu ar recunoaşte valabilitatea diplomei emise pe numele acestora.

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim", Înalta Curte constată că cererea reclamanţilor, în mod corect a fost respinsă de instanţa de fond.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. împotriva Sentinţei civile nr. 2297 din 8 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2016.

Procesat de GGC - CL