Tax assessment challenge for professional athletes: obligation to resolve administrative objection after statutory deadline expiration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Agency of Public Administration of Finance (ANAF) as unfounded, upholding the appellate court's ruling that obligated the tax authority to resolve the taxpayer's administrative objection within 30 days. The dispute arose from the taxpayer's challenge to a tax assessment decision, a decision not to modify tax bases, and a tax inspection report issued by the regional directorate of public finances in Galați, totaling over 22.4 million RON in taxes, majorations, and penalties, stemming from the tax treatment of income received by professional athletes. The core legal issue was the administrative silence of the tax authority regarding the taxpayer's timely filed objection, which the courts found constituted a violation of the statutory deadline for resolving such objections under Article 70 of the Fiscal Procedure Code; the appellate court had already ordered the authority to act, and the authority subsequently complied by issuing the pending decision before the final appeal hearing, rendering the appeal moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Tax assessment challenge for professional athletes: obligation to resolve administrative objection after statutory deadline expiration: Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul la data de 23 decembrie 2013 sub nr. x/2/2013, reclamantul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a A. S.A. prin administrator special B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1 din 31 mai 2013, Deciziei privind nemodificarea bazelor de impunere nr. 2 din 31 mai 2013 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31 mai 2013, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, exonerarea de la plata sumei de 22.400.571 RON, stabilite cu titlu de impozit, majorări şi penalităţi.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1597 din 21 mai 2014, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii principale având ca obiect anularea deciziei de exonerare de la plată şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă această cerere.
Totodată, a admis, în parte, cererea formulată în subsidiar, a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei administrative, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reţinând că s-a depăşit termenul de soluţionare a contestaţiilor de 45 de zile, prevăzut de art. 70 din Codul de procedură fiscală.
Prin aceeaşi sentinţă, a respins cererea formulată în subsidiar faţă de pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în parte, în sensul respingerii acţiunii, în totalitate, ca neîntemeiate.
În esenţă, recurenta a susţinut că nu a fost emisă o decizie de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de intimatul-reclamant, întrucât Comisia Fiscală Centrală nu a adoptat încă o soluţie în cauza având ca obiect stabilirea naturii veniturilor obţinute de sportivii profesionişti în baza convenţiilor civile cu care a fost sesizată, ca urmare a jurisprudenţei neunitare în domeniu.
În opinia sa, nu se poate reţine culpa sau reaua credinţă a instituţiei sub acest aspect, întrucât soluţionarea contestaţiei depinde de decizia care va fi luată de respectiva Comisie.
4. Apărarea intimatului-reclamant
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A., prin administrator judiciar, a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că nu s-au formulat critici împotriva sentinţei atacate, iar pe fond a cerut respingerea căii de atac şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.
5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 12 noiembrie 2015.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimaţi şi în temeiul art. 496 alin. (1)
din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 1 din 31 mai 2013, Decizia privind nemodificarea bazelor de impunere nr. 2 din 31 mai 2013 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 31 mai 2013, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi, solicitând şi exonerarea de la plata sumei de 22.400.571 RON, stabilite cu titlu de impozit, majorări şi penalităţi.
Intimatul-reclamant a contestat la organul fiscal actele administrative menţionate, însă plângerea administrativă nu a fost soluţionată.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să soluţioneze contestaţia reclamantului, formulată în termen legal, împotriva actelor administrativ fiscale atacate, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, celelalte capete de cerere fiind respinse.
Prin Decizia nr. 404 din 16 decembrie 2014, depusă în recurs, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-a conformat dispoziţiilor primei instanţe, în sensul că a soluţionat contestaţia formulată de intimatul-reclamant, înregistrată sub nr. x din 15 iulie 2013.
Cum în cauză calea de atac este exercitată în privinţa soluţiei de obligare a instituţiei recurente de a soluţiona contestaţia reclamantei înregistrată sub nr. x din 15 iulie 2013, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar respectiva contestaţie a fost soluţionată prin Decizia nr. 404 din 16 decembrie 2014, se constată că hotărârea recurată a fost executată în totalitate, aşa încât ar fi de prisos cercetarea motivelor de recurs formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 1597 din 21 mai 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2016.
Procesat de GGC - MM