Tax authority's appeal rejected; suspension of tax execution upheld over ancillary liabilities pending annulment merits.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22 ianuarie 2014, reclamanta SC A. SA a solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia de impunere din 29.11.2013, emisă de Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală în baza Raportului de inspecţie fiscala din 29.11.2013, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 3.149.157 RON, compuse din suma de 2.092.197 RON, reprezentând dobânzi/majorări de întârziere şi din suma de 1.056.960 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate asupra bazei impozabile stabilite suplimentar în contul TVA lunar în cuantum de 7.046.400 RON pentru perioada 25.01.2011 - 25.03.2013, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii în anularea deciziei de impunere.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 77 din 02 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală - D.G.A.M.C., şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 29.11.2013, emisă de D.G.A.M.C. în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale accesorii în cuantum de 3.149.157 RON, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare.

În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

S-a susţinut că motivele invocate de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat reprezintă aspecte ce ţin de fondul dreptului dedus judecăţii prin acţiunea în anulare şi nu sunt de natură creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesară administrarea de probe. Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt măsuri provizorii, situaţie în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

De asemenea, arată că reclamanta nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului administrativ atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat.

În cuprinsul memoriului de recurs, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a reliefat şi aspecte care în mod evident nu au legătură cu cauza, referitoare la operaţiunile efectuate de o persoană fizică (B.).

1.4. Procedura derulată în recurs

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu la data de 25 septembrie 2015, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată pe fond la data de 20 noiembrie 2015.

În cadrul probei cu înscrisuri, admisibilă în recurs în temeiul art. 492 din C. proc. civ., a fost depusă Sentinţa civilă nr. 976 din 3 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/105/2014

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de recurs, întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte o constată nefondată, apreciind că, în mod legal, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării deciziei de impunere, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acesteia.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte remarcă maniera foarte generală, lipsită de concreteţe, în care recurenta şi-a conceput criticile formulate împotriva sentinţei atacate.

Or, cât priveşte cazul bine justificat, în limitele permise de dispoziţiile art. 14 raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a punctat că interpretarea pe care organele fiscale au dat-o dispoziţiilor art. 1342 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 este contradictorie.

Într-adevăr, prin adresa din 08.10.2010, răspunzând unui alt contribuabil, Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii arată că:

"[...] în conformitate cu prevederile art. 1342 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul societăţii care prestează serviciile şi care a emis factura de avans, exigibilitatea TVA intervine la data emiterii facturii de avans.

În ceea ce priveşte exercitarea dreptului de deducere a TVA aferentă facturii de avans de către societate [...], precizăm, în temeiul art. 145 alin. (1) din acelaşi act normativ, că dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

Prin urmare, întrucât aşa cum am arătat, exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii, şi dreptul de deducere ia naştere la aceeaşi dată."

În cauza de faţă, aceleaşi prevederi legale au primit o altă semnificaţie, emitentul actului administrativ-fiscal considerând că, în lipsa unor decontări între partenerii contractuali până la data de 27.02.2013 când a fost emisă factura de storno, operaţiunea analizată nu are un conţinut economic şi nu justifica deducerea de către intimată, în luna decembrie 2010 a TVA în sumă de 7.046.400 RON, aferentă facturii de avans, cu consecinţa calculării accesoriilor în discuţie.

Recurenta nu a combătut acest argument al primei instanţe.

În plus, Înalta Curte mai observă că intimata s-a apărat invocând mai multe clauze contractuale şi o situaţie de fapt care nu îi este imputabilă, aspecte care nu au fost analizate în decizia de impunere.

În ceea ce priveşte necesitatea prevenirii unei pagube iminente, pe lângă considerentele avute în vedere de curtea de apel, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 59 din 28 februarie 2014, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative pentru motive ce ţin de existenţa unui dosar penal aflat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, care vizează mai multe societăţi comerciale.

Această împrejurare este de natură să genereze o întârziere considerabilă a momentului în care, odată cu finalizarea procedurii administrativ-fiscale, intimata să aibă un acces efectiv la o instanţă în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, justificând pe deplin acordarea protecţiei provizorii reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Un element de noutate intervenit pe parcursul judecării căii de atac a recursului îl reprezintă deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC A. SA, măsură dispusă de către Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 976 din data de 03 noiembrie 2015.

Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează".

În acest context, la momentul soluţionării acestei căi de atac, a devenit evident că o executare silită împotriva intimatei nu mai poate avea loc, soluţia curţii de apel impunându-se a fi menţinută şi din această perspectivă.

Ca atare, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 din C. proc. civ., se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 77 din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2016.

Procesat de ED