Negative jurisdictional conflict resolved by assigning vacation voucher employment claim to the administrative section of the County Court.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea adresată Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă, la data de 22.04.2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Ialomiţa, UAT Valea Măcrişului prin primar, au solicitat obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014, să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean, să fie obligat Consiliul Judeţean să vireze sumele necesare către UAT pârâtă pentru acordarea tichetelor de vacanţă şi să fie obligată UAT pârâtă să acorde tichetele de vacanţă în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată începând cu anul 2014.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Ialomiţa, secţia civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.037 F din 15 iulie 2015 a Tribunalului Ialomiţa a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Ialomiţa şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii introductive în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii vizează în primul rând obligarea Guvernului României să emită normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 şi să aprobe aceste norme prin hotărâre de guvern. Pentru aceste considerente, constatând că această autoritate este de nivel central a apreciat că revine Curţii de Apel competenţa de soluţionare a litigiului dedus judecăţii.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.410 din 30 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a apreciat ca fiind capete principale ale acţiunii pretenţiile reclamanţilor privind acordarea tichetelor de vacanţă în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe ţară începând cu anul 2014, de către angajatorul lor, şi anume UAT Valea Măcrişului, prin primar, celelalte cereri constituind practic doar operaţiuni administrative care să asigure posibilitatea punerii în executare a hotărârii de acordare a tichetelor de vacanţă. Pentru aceste motive, curtea a constatat că este un litigiu întemeiat pe dispoziţiile din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din Noul C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte a constatat că, în cauza de faţă, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Din modul în care reclamanţii, prin reprezentantul legal H. din România, au înţeles să îşi motiveze în fapt şi în drept pretenţiile deduse judecăţii, rezultă că interesul acestora în promovarea acţiunii, respectiv folosul practic direct şi imediat pe care îl urmăresc, în concret, constă în remiterea efectivă a voucherelor de vacanţă de către angajator, în modalitatea în care Legea nr. 94/2014 a stabilit acordarea acestui drept.

În acest context, Înalta Curte reţine că pentru a determina instanţa competentă material să soluţioneze prezentul litigiu, trebuie mai întâi stabilită natura dreptului pretins de către reclamanţi, precum şi natura raporturilor juridice existente între autorităţile pârâte chemate în judecată şi reclamanţi.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă, rezultă că acest drept este aferent încheierii unui contract individual de muncă, fiind prevăzut pentru întreţinerea capacităţii de muncă a salariaţilor şi, în consecinţă, condiţionat de existenţa unui raport de muncă între cel care îl pretinde şi unitatea bugetară în sarcina căreia există obligaţia legală de a-l acorda.

Având în vedere calitatea reclamanţilor de personal contractual în cadrul unităţii administrativ teritoriale pârâte rezultă că singurele raporturi juridice concrete care pot face analiza instanţei sunt cele existente între reclamanţi, în calitate de angajaţi şi pârâta UAT Valea Măcrişului, în calitate de unitate angajatoare.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu excedează sferei contenciosului administrativ, astfel cum această noţiune este definită de art. 2 lit. f) din Legea cadru nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Situaţia potrivit căreia, reclamanţii au înţeles să cheme în judecată şi Guvernul României, pentru ca în calitate de autoritate publică centrală să emită anumite norme cu caracter normativ în sensul dorit de aceştia, nu poate atrage competenţa Curţii de Apel ca instanţă de contencios administrativ (art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004), având în vedere că între reclamanţi şi Guvern nu s-a născut un raport de drept administrativ, întemeiat pe vreun act administrativ tipic sau asimilat, în sensul definit prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Ca un argument în plus al acestui raţionament juridic, Înalta Curte reţine că reclamanţii nu au înţeles să invoce ca temei de drept al acţiunii dispoziţiile legii contenciosului administrativ, motiv pentru care instanţa este datoare să respecte principiul disponibilităţii părţi în procesul civil.

Prin urmare, în raport de cauza juridică a pretenţiilor deduse judecăţii, în înţelesul de folos material direct urmărit de reclamanţi, instanţa competentă material să soluţioneze prezenta acţiune este Tribunalul Ialomiţa, instanţă care are în structură o secţie civilă comună pentru ambele tipuri de decizii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte în favoarea Tribunalului Ialomiţa, secţia contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Ialomiţa, UAT Valea Măcrişului prin primar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2016.

Procesat de ED