Annulment of property certificate inadmissible for failure to exhaust mandatory preliminary administrative procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court’s decision to reject the claim as inadmissible. The dispute involved a request by third-party plaintiffs to annul a 1994 administrative certificate attesting property rights over land in favor of a private company, which the plaintiffs argued was null due to civil law grounds such as illicit cause and fraud. The court held that the subject matter constituted an individual administrative act under Law No. 554/2004, making the specialized administrative-fiscal section of the Court of Appeal the competent forum rather than a civil tribunal, thereby rejecting the argument regarding material jurisdiction. Furthermore, the court affirmed the application of the mandatory preliminary administrative procedure required for third parties challenging administrative acts; because the plaintiffs failed to file a prior complaint with the issuing authority, their action was correctly barred as inadmissible under Article 7 of Law No. 554/2004 and Article 109(2) of the Code of Civil Procedure, with the court noting that this procedural requirement does not unconstitutionally restrict access to justice and that plaintiffs retain the option to pursue a civil vindication action to compare titles.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 305 C. proc. civ; Annulment of property certificate inadmissible for failure to exhaust mandatory preliminary administrative procedure: The dispute involved a request by third-party plaintiffs to annul a 1994 administrative certificate attesting property rights over land in favor of a private company, which the plaintiffs argued was null due to civil law grounds such as illicit cause and fraud. The court held that the subject matter constituted an individual administrative act under Law No. 554/2004, making the specialized administrative-fiscal section of the Court of Appeal the competent forum rather than a civil tribunal, thereby rejecting the argument regarding material jurisdiction. Furthermore, the court affirmed the application of the mandatory preliminary administrative procedure required for third parties challenging administrative acts; because the plaintiffs failed to file a prior complaint with the issuing authority, their action was correctly barred as inadmissible under Article 7 of Law No. 554/2004 and Article 109(2) of the Code of Civil Procedure, with the court noting that this procedural requirement does not unconstitutionally restrict access to justice and that plaintiffs retain the option to pursue a civil vindication action to compare titles.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 aprilie 2014 (urmare a disjungerii şi declinării competenţei prin Sentinţa civilă nr. 294 din 27 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă), astfel cum a fost modificată sub aspectul cadrului procesual pasiv la data de 22 mai 2014, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, SC D. SRL şi SC E. SA, anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor, precum şi repunerea în termenul de prescripţie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11 iunie 2014, pârâtul Ministerul Economiei a invocat excepţiile netimbrării şi lipsei procedurii prealabile.
Prin Sentinţa nr. 2130 din 3 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul Ministerul Economiei prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect şi a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Economiei prin întâmpinare, respingând acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, SC D. SRL şi SC E. SA, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
În ceea ce priveşte excepţia netimbrării, s-a apreciat că această excepţie a rămas fără obiect, având în vedere că, la data de 20 iunie 2014, reclamanţii au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,50 RON.
Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, prima instanţă a reţinut că în şedinţa din data de 19 iunie 2014, reclamanţii au recunoscut expres, prin intermediul apărătorului ales, că nu au formulat plângere prealabilă împotriva certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor, deşi aveau cunoştinţă de existenţa şi conţinutul acestuia încă din anul 2007, fiind depus de pârâtă într-un alt dosar judiciar.
Instanţa de fond a constatat că dreptul de proprietate al SC E. SA asupra terenului în suprafaţă de 26642,60 mp, atestat în baza acestui certificat, a fost intabulat în cartea funciară la nivelul anului 2000, asigurându-se astfel efectul de opozabilitate specific.
Prima instanţă constată că susţinerile reclamanţilor referitoare la imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanităţii, la Decretul nr. 547/1969 şi la Decretul nr. 92/1950, dezvoltate prin notele scrise depuse la dosar în data de 17 iunie 2014, nu au relevanţă din perspectiva analizată, întrucât în discuţie este neîndeplinirea procedurii prealabile, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, iar nu caracterul abuziv sau nu al măsurilor adoptate de statul comunist cu privire la anumite imobile.
De asemenea, au fost respinse şi apărările reclamanţilor dezvoltate prin raportare la art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de acces la justiţie poate fi supus unor limitări legale.
În fine, instanţa de fond a constatat că exercitarea recursului graţios sau ierarhic a fost concepută de legiuitor drept o cale administrativă de atac ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obţine rezolvarea diferendului mai rapid, prin recunoaşterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, fără mijlocirea instanţei, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum în mod neîntemeiat au susţinut reclamanţii.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii A., B. şi C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs invocate conform art. 3041 C. proc. civ. se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenţii arată că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în raport de obiectul cauzei. Se susţine că în mod nelegal instanţa de contencios administrativ respectiv Curtea de Apel Bucureşti s-a declarat competentă a soluţiona cauza în primă instanţă cauza de natură civilă având ca obiect constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0797 emis de Ministerul Industriilor (actual Minister al Economiei) în favoarea intimatei SC E. SA.
Recurenţii-reclamanţi arată că motivele de nulitate ale certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au privit cauza licită şi imorală a deţinerii de către pârâţi a imobilului în litigiu, neinvocându-se aspecte ce ţin de legalitatea emiterii actului în baza H.G. nr. 834/1991.
Se susţine natura civilă a actului contestat şi respectiv natura civilă a cauzei şi se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare tribunalului în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi în raport de Decizia RIL nr. 9/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenţii-reclamanţi critică hotărârea pronunţată privind soluţionarea excepţiilor invocate.
Se arată că în mod nelegal instanţa a stabilit cadrul procesual şi în baza încheierii din 22 mai 2014 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, în condiţiile ministerului emitent al certificatului de atestare are calitatea de împuternicit al statului în baza art. 5 rap. la art. 1 din H.G. nr. 834/1991 iar statului trebuie să-i fie opozabilă hotărârea contestată în măsura în care se constată lipsa de valabilitate a titularului statutului reprezentat de certificatul contestat.
În raport de soluţia recurată prin care s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile şi s-a respins acţiunea, ca inadmisibilă recurenţii-reclamanţi invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 în raport de obiectul cauzei.
Se arată că în raport de motivele de nelegalitate invocate în cauză nu puteau fi aplicate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 neputându-se reţine incidenţa excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile.
Se apreciază că impunerea acestei proceduri prealabile reprezintă o limitare a dreptului reclamanţilor de a se adresa justiţiei pentru ocrotirea dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, în condiţiile în care l-i se opune un titlu emis prin fraudarea legii, lovit de nulitate absolută.
Se solicită şi în raport de acest motiv casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare unei instanţe civile.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat iar recurenţii-reclamanţi au depus acte conform art. 305 C. proc. civ. după repunerea pe rol a cauzei.
Analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente, ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputându-se reţine pronunţarea hotărârii de către o instanţă necompetentă prin încălcarea competenţei materiale a unei alte instanţe, respectiv a tribunalului.
În raport de obiectul cauzei - anulare certificat de atestare a dreptului asupra terenurilor seria M03 nr. 0797 emis la data de 26 ianuarie 1994 de Ministerul Industriilor în favoarea SC E. SA acţiunea care are natura juridică a unui act administrativ individual în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în mod corect instanţa de fond Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, investită cu soluţionarea cauzei în baza Sentinţei civile nr. 294 din 27 februarie 2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a pronunţat soluţia recurată, fiind competentă potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
În cauză competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă specializată şi nu tribunalului deoarece competenţa este determinată de obiectul cauzei anularea unui act administrativ individual în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu de cauzele de nulitate invocate de către recurenţii-reclamanţi.
În acest sens este şi practica consolidată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât în baza Legii nr. 29/1990 cât şi ulterior în baza Legii nr. 554/2004.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză hotărârea recurată şi încheierile premergătoare fiind date cu aplicarea corectă a legii, fiind soluţionate corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a statului român şi excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâţii-intimaţii în raport de obiectul cauzei.
În raport de acest obiect - anulare act administrativ individual contestat de recurenţii-reclamanţi în calitate de terţi prima instanţă a stabilit corect cadrul procesual în sensul că nu au calitate procesuală pasivă autoritatea administrativă emitentă a certificatului de atestare contestat conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 şi beneficiarii actului administrativ contestat. Statul român nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu este, în raport de obiectul cauzei o autoritate publică în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte soluţia recurată, prin care cauza a fost soluţionată pe excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aceasta este pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi în calitate de terţi, faţă de actul contestat aveau obligaţia de a formula plângere prealabilă autorităţii administrative care a emis certificatul contestat, conform art. 7 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004 ceea ce nu au făcut, fapt necontestat de către recurenţi.
Procedura prealabilă administrativă este o condiţie de exercitare a dreptului de acţiune şi are caracter obligatoriu, iar neîndeplinirea le-a fost corect sancţionată de prima instanţă cu respingerea cererii în contencios administrativ ca inadmisibilă, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Este irelevant că în cauză se solicită nulitatea absolută a certificatului contestat care este un act administrativ şi nu civil, care produce efecte în sfera drepturilor civile, pentru că în dreptul administrativ are un interes practic redus distincţia dintre nulităţile absolute şi cele relative regimul juridic al acestora nefiind diferit, indiferent dacă este vorba de o nulitate absolută sau relativă, pentru ambele fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
În cauză nu poate fi reţinută susţinerea îngrădirii accesului liber la o instanţă prin instituirea unei astfel de proceduri, Curtea Constituţională pronunţându-se în mod repetat şi constant în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 invocată faţă de acest motiv ţinându-se cont de scopul instituirii procedurii prealabile ca mijloc de remediere a eventualei nelegalităţii a actului administrativ atacat, apreciat ca nelegal emis.
Pe de altă parte, reclamanţii au deschisă calea acţiunii în revendicare, imprescriptibilă de comparare a titlurilor invocate de părţi, comparare de competenţa instanţei civile şi care presupune o verificare a valabilităţii titlurilor autorilor părţilor care poate fi analizată de o instanţă civilă.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursului ca nefundat, menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva Sentinţei civile nr. 2130 din 3 iulie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - CT