VAT classification of serial real estate sales by natural persons as continuous economic activity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. 718291 din 19 ianuarie 2010 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 6580 din 09 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta A. prin care a solicitat ca în temeiul art. 312 alin. (2) admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, în totalitate iar în temeiul art. 314 C. proc. civ. în cazul în care se casează sentinţa să se aplice corect legea la împrejurările de fapt ce au fost deplin stabilite.

Prin Decizia nr. 2681 din 06 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiate, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.2. Soluţia instanţei de fond

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2 şi ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi a dispus anularea actele atacate în parte, exonerând petenta de la plata sumei totale de 441.329 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:

Potrivit art. 152 pct. 3 C. fisc. , reclamanta avea obligaţia ca începând cu data de 1 iulie 2006 să solicite înregistrarea sa ca plătitor de TVA în regim normal, să calculeze, să evidenţieze şi să vireze la bugetul de stat TVA aferentă încasărilor din vânzarea terenurilor realizate după data depăşirii plafonului de scutire.

A fost reţinută ca neîntemeiată susţinerea reclamantei în sensul că vânzările au vizat exclusiv terenuri agricole, aceasta fiind contrazisă de conţinutul contractelor depuse la dosar din care rezultă că este vorba de terenuri intravilane, categoria "curţi-construcţii" .

S-a reţinut că reclamanta nu a adus nicio explicaţie convingătoare care să contrazică situaţia de fapt reţinută de organul fiscal, respectiv care ar fi fost scopul vânzărilor succesive de terenuri pe perioada 2006 - 2008, altul decât cel al obţinerii de venituri.

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. fisc. şi ale Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal, a rezultat că nu este considerată activitate economică obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, dar constituie "activitate economică" activitatea desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) C. fisc.

De asemenea, s-a constatat că în raport de numărul de tranzacţii efectuate de recurentă în perioada 2007 - 2008 cu terenuri construibile nu se poate considera că obţinerea de venituri din aceste activităţi nu ar avea caracter de continuitate, astfel că în mod corect, au fost considerate activităţi economice generatoare de obligaţia de plată a TVA pentru anii 2007 - 2008.

Expertiza efectuată în cauză a ţinut cont de indicaţiile Deciziei de casare nr. 2681 din 06 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la calcularea valorii TVA datorate pentru tranzacţiile aferente contractelor de vânzare-cumpărare listate acolo (anii 2007 - 2008), iar intimata ANAF a primit raportul de expertiză la termenul din 06 martie 2015, iar la termenul următor nu a formulat obiecţiuni.

În fine, s-a constatat că precizările petentei cu privire la cuantum se limitează la concluziile expertului pentru obiectivul nr. 1 şi se coroborează cu concluziile raportului de expertiză. Concluziile raportului de expertiză de la obiectivele 2 şi 3 nu au fost contestate sau abordate de petentă.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 1164 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2 prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti precum şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursurilor, în esenţă identice, autorităţile fiscale arată că reclamanta intimată A. a încheiat în perioada 01 iulie 2006 - 31 decembrie 2008 un număr de 71 de tranzacţii imobiliare cu terenuri, fără a emite facturi fiscale şi fără a calcula, evidenţia şi vira la bugetul de stat TVA aferentă în valoare de 1.555.723 RON deşi a depăşit plafonul de scutire de TVA prevăzut de art. 152 C. fisc. , motiv pentru care, în aplicarea art. 126 - art. 128 C. fisc. , a fost emisă Decizia de impunere nr. 718291 din 19 ianuarie 2010.

În baza unei ample analize teoretice a dispoziţiilor legale amintite precum şi a normelor de aplicare a acestora se susţine legalitatea actului de impunere, fără însă să fie formulată vreo critică legată de admiterea în parte a acţiunii, respectiv în ce priveşte cuantumul TVA datorat de intimată, recurentele solicitând instanţei de recurs să verifice cauza sub toate aspectele.

În drept, recursurile au fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi urm. C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 92/2003 şi Legea nr. 571/2003.

1.4 Întâmpinare

Intimata nu a formulat întâmpinare.

2. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului precum şi susţinerile părţilor, ţinând cont de motivele de recurs invocate în cauză precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. 1865 (în continuare C. proc. civ.), Înalta Curte constată că recursurile sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arată în continuare:

Prin Decizia de impunere nr. 718291 din 19 ianuarie 2010 emisă de recurenta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2 Bucureşti s-a stabilit în sarcina intimatei A. obligaţia de plată a taxei pe valoarea adăugată (TVA colectat) de 1.555.723 RON pentru realizarea de tranzacţii imobiliare în perioada 2006 - 2008, la care s-au adăugat majorări de întârziere de 1.045.224 RON.

La calculul TVA s-a presupus că preţul tranzacţiilor nu include TVA.

Starea de fapt precum şi problemele de drept ridicate de actul de impunere au fost soluţionate irevocabil în primul ciclu procesual, cu o singură excepţie legată de calculul TVA, fapt care a condus la casarea cu trimitere pentru administrarea probei expertizei contabile în vederea stabilirii obligaţiilor de plată în condiţiile în care la calculul TVA s-ar lua în considerare că preţul tranzacţiilor include TVA (conform Deciziei de casare nr. 2681 din 06 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual).

În rejudecare, instanţa de fond s-a conformat dispoziţiilor deciziei de casare, a administrat proba expertizei contabile şi, bazându-se pe aceasta, a stabilit că TVA datorat de reclamanta A., în condiţiile în care se consideră că preţul tranzacţiilor include TVA, este de 1.293.780 RON (în loc de 1.555.723 RON) iar cuantumul majorărilor de întârziere este de 865.838 RON (în loc de 1.045.224 RON) şi, drept consecinţă, a anulat în parte actul de impunere precum şi Decizia nr. 204 din 10 iunie 2010 emisă în soluţionarea contestaţiei administrative prealabile, respectiv pentru suma de 441.329 RON (diferenţa dintre sumele calculate de autoritatea fiscală emitentă a deciziei de impunere şi sumele calculate de expert).

Sentinţa este legală, fiind pronunţată cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. 1865 (în continuare, C. proc. civ.).

De altfel, Înalta Curte constată că recurentele nu contestă actul de judecată al primei instanţe ci, în mod surprinzător, sau repetă argumentele de fapt şi de drept însuşite de instanţe în primul ciclu procesual, sau contestă implicit dispoziţia irevocabilă dată de instanţa de casare, decizie care la rândul ei se întemeiază pe Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dispusă în cauzele conexate C-249/12 şi C-250/12 (Tulică şi Plavoşin).

În consecinţă, Înalta Curte va respinge apărările recurentelor, în parte ca lipsite de obiect şi în parte ca inadmisibile în măsura în care repun în discuţie decizia irevocabilă pronunţată în primul ciclu procesual.

Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursurile ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Administraţia Sectorului 2 a Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Sentinţei civile nr. 1164 din 24 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - CT