Conflict of jurisdiction between first-instance and appellate courts over independent claims for property vindication and nullity of administrative ownership certificate
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Buzău Court of First Instance, determining that the lower court had jurisdiction over the claim. The dispute arose when plaintiffs sued a company to declare null the property attestation certificate issued by a ministry for a specific land area and to compel the defendant to return possession of that land; the Court of Appeals Ploiești incorrectly referred the entire matter back to the first-instance court after initially separating the claims. Relying on Articles 99 and 135 of the new Civil Procedure Code, the Supreme Court held that the claim for property recovery and the challenge to the certificate's validity were independent principal claims lacking a common title or sufficiently close causal link to trigger the jurisdiction of the higher court, thereby affirming that the first-instance court retained competence for the property claim under the rule that different causes of action are handled by courts of their respective natural jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 135 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000; Conflict of jurisdiction between first-instance and appellate courts over independent claims for property vindication and nullity of administrative ownership certificate: Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/200 din 27 noiembrie 2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta C. SA
- să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. M03 11436 din 28 aprilie 2010 emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, actualmente Ministerul Economiei, urmând ca pe acest capăt de cerere hotărârea să fie pronunţată şi în contradictoriu cu această instituţie pentru suprafaţa de 2200 mp
- obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de aproximativ 2200 mp aflaţi pe raza com. Tisău, în extravilan, punctul Bărbunceşti.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin Sentinţa nr. 4273 din 03 aprilie 2015, Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B., şi pe pârâta C. SA, având ca obiect constatare nulitate act juridic, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/42/2015, la data de 19 iunie 2015.
Prin încheierea de şedinţă din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu art. 99 noul C. proc. civ. a disjuns capătul de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor deţinute de pârâtă M03 nr. 11436 emis la data de 28 aprilie 2010 emis de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri de capătul de cerere privind revendicarea ce vizează obligarea pârâtei C. să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de teren de aprox. de 220 mp aflaţi pe raza comunei - Tisău, în extravilan în punctul Bărbunceşti, formându-se un nou dosar respectiv nr. x/42/2015 în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (1), pct. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară aprobat prin Hotărârea nr. 387/2005 a C.S.M. ce a fost repartizat manual aceluiaşi complet.
Prin Sentinţa nr. 209 din 19 octombrie 2015, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.
Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Judecătoriei Buzău pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În primul rând, Înalta Curte constată că în mod Curtea de Apel Ploieşti a disjuns capătul de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de capătul de cerere privind revendicarea făcând o corectă aplicare a art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., deoarece ambele capete de cerere sunt principale în sensul art. 30 alin. (2) şi alin. (3) noul C. proc. civ., soluţia ce se va da unuia nedepinzând în mod necesar de soluţia ce se va da celuilalt.
În aceste condiţii devin relevante dispoziţiile art. 99 noul C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., dacă cele două capete de cerere se întemeiază pe cauze ori fapte diferite, competenţa se stabileşte în raport cu natura fiecăruia iar dacă unul din capete este de competenţa altei instanţe soluţia legală presupune disjungerea urmată de declinarea competenţei.
Dacă, în schimb, capetele de cerere se întemeiază pe un titlu comun ori având aceiaşi cauză, sau chiar cauze diferite dar aflate într-o strânsă legătură, şi sunt de competenţa unor instanţe de grad diferit, competenţa de soluţionare a ambelor va aparţine instanţei mai mare în grad, conform art. 99 alin. (2) noul C. proc. civ.
Înalta Curte porneşte de la observaţia că, în mod evident, nu există un titlu comun care să stea la baza pretenţiilor solicitate prin cele două capete de cerere.
De asemenea, cauzele celor două capete de cerere sunt independente, putând să fie concepută o încălcare a dreptului de proprietate şi fără existenţa unui certificat de atestare a dreptului de proprietate precum cel în cauză, sau un certificat nelegal fără o ocupare efectivă a terenului.
Mai mult chiar, condiţiile de legalitate şi temeinicie a celor două capete de cerere sunt diferite: în primul caz va trebui să se stabilească dacă pârâta a adus în fapt atingere dreptului de proprietate al reclamantului pe când în cel de-al doilea va trebui să se verifice legalitatea certificatului de proprietate prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
După cum se vede, legătura nu este suficient de strânsă pentru a face incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) noul C. proc. civ., aşa cum greşit a apreciat Judecătoria Buzău.
În consecinţă, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., nefiind caz de prorogare de competenţă.
Aşa fiind, văzând că cererea în revendicare reprezintă un capăt de cerere principal supus dispoziţiilor art. 99 alin. (1) noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 135 noul C. proc. civ. va stabili competenţa de soluţionare a acestuia în favoarea Judecătoriei Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâta C. SA în favoarea Judecătoriei Buzău.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2016.
Procesat de GGC - CT