Delegated water utility subsidiary qualifies as public institution exempt from fiscal payment guarantees

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "A." SA Tulcea a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză:

- să dispună anularea în tot a actului administrativ - răspuns la plângerea prealabilă administrativă din 23.05.2014, materializat în adresa din 06.06.2014 emisă de pârâtă;

- să constate calitatea sa de serviciu public asimilat autorităţilor publice, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) teza ultimă din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, astfel cum a fost modificată prin art. 2 pct. 39 din Legea nr. 273/2006, republicată;

- să constate că, în această calitate, se încadrează în excepţia prevăzută de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, republicată, în sensul că nu este obligată să constituie garanţii în cazul înlesnirilor la plată sub forma eşalonării, prin derogare de la prevederile art. 126 din O.G. nr. 92/2003, republicată;

- să dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, în temeiul art. 451 şi următoarele din noul C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 172 din 08.10.2014, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi acţiunea reclamantei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC "A." SA Tulcea, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată cuprinde considerente contradictorii, străine de natura pricinii şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Prima instanţă a interpretat eronat prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, atunci când a apreciat că noţiunea de "autoritate publică asimilată", definită de acest text normativ, "nu poate fi folosită decât în contextul acestei legi, respectiv pentru a delimita sfera contenciosului administrativ şi, în niciun caz, nu poate fi extinsă altor situaţii, neprevăzute expres în lege."

* Recurenta precizează că are calitatea de "serviciu public asimilat autorităţilor publice" şi se încadrează în excepţia reglementată de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, putând beneficia de eşalonarea datoriilor către bugetul de stat şi bugetele locale, fără constituirea unor garanţii, prin derogare de la prevederile art. 126 din O.G. nr. 92/2003, republicată.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunzând la motivele de recurs, partea a precizat următoarele:

- adresa din 06.06.2014 emisă de ANAF nu este act administrativ, ci reprezintă punctul de vedere al direcţiei de specialitate la adresa formulată de reclamantă, înregistrată în 23.05.2014, prin care i s-au solicitat informaţii cu privire la posibilitatea de a beneficia de eşalonare la plata datoriilor fiscale;

- recurenta este înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, motiv pentru care nu se încadrează în excepţia menţionată de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011.

4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare în care a menţionat faptul că prima instanţă a calificat adresa analizată ca fiind un administrativ, iar partea adversă nu a contestat această soluţie.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28.10.2015, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Părţile au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.03.2016, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 09.03.2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 03.11.2016, instanţa de recurs a admis cererea formulată de recurentă, în baza art. 519 C. proc. civ., şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu următoarele întrebări:

1. "În interpretarea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ se poate considera că furnizorul serviciului public de apă şi canalizare, astfel cum este definit de Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, este o autoritate publică?".

2. "Noţiunea de «autoritate publică» astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este similară cu cea a noţiunii de «instituţie publică» astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele locale?".

De asemenea, instanţa a dispus suspendarea judecăţii recursului până la pronunţarea hotărârii prealabile asupra problemelor de drept invocate de recurentă.

După pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 28 din 24.04.2014 în Dosarul nr. x/2017, cauza a fost repusă pe rol.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a probatoriului administrat şi a cadrului normativ aplicabil în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, în temeiul dispoziţiilor art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, adresa din 06.06.2014 prin care intimata-pârâtă i-a comunicat faptul că: "instituţiile publice exceptate de la constituirea de garanţii sunt cele definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi nu cele definite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (...); având în vedere faptul că SC "A." SA Tulcea este înfiinţată în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, fiind supusă regimului prevăzut de această lege, aceasta nu se încadrează în situaţiile de excepţie prevăzute de art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi, ca atare, pentru a beneficia de acordarea înlesnirilor la plată a obligaţiilor fiscale, trebuie să constituie garanţii, potrivit prevederilor art. 9 din acelaşi act normativ."

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, având în vedere următoarele argumente juridice;

- partea nu poate fi asimilată unei instituţii publice, întrucât ea nu aplică regulile bugetare - instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale - ci funcţionează ca societate comercială, fiind supusă normelor generale de funcţionare privind persoanele juridice de drept privat;

- împrejurarea că acţionariatul reclamantei este format din autorităţi/instituţii publice nu este de natură a imprima acelaşi caracter şi societăţii comerciale constituite prin aportul lor, aceasta fiind o entitate distinctă, cu patrimoniu diferit de cel al acţionarilor şi cu reguli de funcţionare diferite;

- faptul că societatea prestează un serviciu public, chiar în gestiune delegată, nu prezintă niciun fel de relevanţă sub aspectul calificării acesteia ca fiind o instituţie publică.

Instanţa de control nu poate împărtăşi soluţia judecătorului fondului pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor normative incidente în speţă, fiind fondat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată (în vigoare în perioada de referinţă), următoarele categorii de contribuabili nu sunt obligate să constituie garanţii în cazul solicitării eşalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale: "instituţiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, după caz."

Art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că sunt instituţii publice locale: "comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele municipiului Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora."

Prin Decizia nr. 28 din 24.04.2014 pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că "noţiunea de autoritate publică, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu este similară cu cea de instituţie publică, astfel cum este prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare."

Potrivit deciziei anterior nominalizate, "chestiunea care poate conduce la dezlegarea pricinii este aceea dacă furnizorul serviciului public de apă şi canalizare, constituit în societate comercială pe acţiuni, este o instituţie publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011, şi dacă se află în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale acţionare, care au înfiinţat societatea."

Instanţa de control judiciar apreciază că pentru dezlegarea acestei chestiuni litigioase prezintă relevanţă următoarele aspecte:

Aşa cum rezultă din Actul constitutiv nr. 170 din 23.11.2012, SC "A." SA Tulcea are ca acţionari autorităţi publice, iar ca obiect de activitate "operarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare a cărui gestiune este delegată, conform contractului de delegare; în aria delegării, definită în respectivul contract, societatea îşi desfăşoară activitatea exclusiv pentru autorităţile locale care i-au delegat, prin asociaţie, gestiunea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare."

În baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare din jud. Tulcea încheiat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă şi Canalizare din jud. Tulcea" (persoană juridică de drept privat, cu statut de utilitate publică) recurenta SC "A." SA Tulcea furnizează serviciul public de apă şi canalizare în jud. Tulcea, în regim de autoritate delegată.

În temeiul art. 5 alin. (1) lit. b) din Statutul său, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Dezvoltarea Durabilă a Serviciilor de Apă şi Canalizare din jud. Tulcea - având ca asociaţi următoarele unităţi administrativ teritoriale: Judeţul Tulcea, Municipiul Tulcea, Oraşul Isaccea, Oraşul Sulina, Oraşul Măcin, Oraşul Babadag, Comuna Somova - "poate să exercite drepturile specifice de control şi informare privind operatorul" ca atare, recurenta se află în relaţie de subordonare, cerinţă impusă de textul legal incident cauzei de faţă.

Din cele anterior prezentate rezultă că recurenta SC "A." SA Tulcea, în calitate de furnizor al serviciului public de apă şi canalizare în judeţul Tulcea, este o instituţie publică, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, coroborat cu art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011 şi, prin urmare, poate beneficia de eşalonarea la plata obligaţiilor fiscale fără să constituie garanţii.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite acţiunea reclamantei, va anula adresa din 06.06.2014 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi va constata că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (12) din O.U.G. nr. 29/2011.

În baza art. 451 C. proc. civ., va obliga pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata sumei de 150 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinţei civile nr. 172/CA din 08 octombrie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea reclamantei.

Anulează adresa din 06.06.2014 emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare şi constată că reclamantei îi sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (12) lit. a) din O.U.G. nr. 29/2011.

Obligă intimata la plata sumei de 150 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de ED