Timeliness of revision petition based on EU law violation in administrative litigation under Law 554/2004

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia atacată

Prin Decizia nr. 30 din 18 ianuarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a anulat recursul declarat de reclamanta Asociaţia A. împotriva Deciziei civile nr. 623 din 9 februarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

2. Calea de ataca exercitată

Împotriva acestei decizii, Asociaţia A. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi pe art. 509 alin. (1) pct. 8, 10, 11 C. proc. civ.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de revizuire

Înainte de a analiza motivele cererii, Înalta Curte constată că aceasta este tardiv declarată.

Pentru a ajunge la această hotărâre, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Revizuentul a invocat drept cazuri de revizuire pe cele prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 8, pct. 10 şi pct. 11 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, 10 şi 11 "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;

(...)

10. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a tăcut obiectul acelei excepţii."

Prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cererea de revizuire este admisibilă în baza unor decizii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, indiferent de momentul pronunţării acestora şi de împrejurarea invocării sau nu, în litigiul de bază, a dispoziţiilor de drept european preexistente, încălcate prin hotărârea a cărei revizuire se cere.

Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii."

Decizia Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se impune cu forţă obligatorie.

Problema care se pune în cauza de faţă, şi care nu a fost rezolvată în mod explicit prin Decizia nr. 45 din 12 decembrie 2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este cea a momentului în care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de revizuire a unei hotărâri pronunţate sub imperiul vechiul C. proc. civ.

În considerentele deciziei menţionate, în expunerea argumentelor pentru care s-a apreciat că termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună, s-a reţinut că:

"86. Trebuie pornit de la observaţia că art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare în prezent, nu stabileşte un termen special de revizuire şi de aceea norma specială se va completa, potrivit art. 28 din aceeaşi lege, cu dispoziţiile art. 511 alin. (1) din C. proc. civ. (2010), care reglementează termenul general de revizuire de o lună.

87. Faptul că acest termen este unul general în materia revizuirii rezultă din modalitatea de redactare a art. 511 din C. proc. civ., din cuprinsul căruia rezultă că, ori de câte ori legiuitorul a înţeles să instituie un alt termen de revizuire decât cel de o lună reglementat de alin. (1), a făcut-o explicit [este cazul termenelor de 15 zile şi de 3 luni reglementate de art. 511 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.].

88. Aceeaşi interpretare privind natura juridică a termenului de o lună a fost dată în mod constant de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi de doctrină, atât sub imperiul vechiul C. proc. civ. (care instituia, prin art. 324, acelaşi termen de o lună), cât şi sub imperiul actualului C. proc. civ.

89. Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

90. Or, în condiţiile existenţei unui termen general de o lună, revizuirea pentru motivul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu poate fi exercitată, prin asemănare, în termenul de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) din C. proc. civ., reglementat pentru cazurile de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11 (respectiv atunci când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă sau, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii).

91. Aceasta pentru că, în primul rând, potrivit principiilor generale de interpretare, norma specială se completează cu norma generală şi nu, prin asemănare, cu o altă normă specială.

92. În acelaşi sens, dispoziţiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. (2010) prevăd că "În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii".

93. Consecinţa directă este aceea că, în condiţiile existenţei unui termen general de revizuire de o lună prevăzut de lege, aplicabil datorită caracterului său general tuturor situaţiilor unde nu se dispune altfel, nu pot fi aplicate dispoziţii legale privitoare la situaţii asemănătoare, respectiv nu se poate aplica prin asemănare termenul special de 3 luni.

94. În al doilea rând, hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe de o parte, şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului sau ale Curţii Constituţionale, pe de altă parte, nu reprezintă situaţii asemănătoare.

95. Din punctul de vedere al revizuirii o diferenţă este decisivă: hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi ale Curţii Constituţionale sunt susceptibile să conducă doar la revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în respectivele cauze, pe când hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pot conduce la revizuirea unui număr nedeterminat de hotărâri pronunţate în materia contenciosului administrativ şi fiscal, deoarece art. 21 din Legea nr. 554/2004 nu instituie limitele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 10 şi 11 din C. proc. civ. (2010).

96. De aceea, aplicarea prin asemănare a termenului de 3 luni prevăzut de art. 511 alin. (3) din C. proc. civ. (2010), care, tot prin asemănare, ar începe să curgă de la data publicării hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ar fi de natură să afecteze semnificativ stabilitatea raporturilor juridice într-un număr nedeterminat de cazuri şi fără nicio limită de timp (raportat la data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se cere).

97. În consecinţă, termenul de revizuire în cazul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 este de o lună.

98. În ce priveşte cea de-a doua parte a întrebării se observă că, spre deosebire de situaţia mai sus discutată, nu există normă generală care să reglementeze data de la care începe să curgă termenul general de revizuire.

99. De aceea, strategia interpretativă va fi diferită. Se vor lua în considerare atât intenţia legiuitorului în momentul instituirii motivului de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cât şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, prin care prevederile art. 21 alin. (2) teza II din Legea nr. 554/2004 - care, printre altele, reglementau data de la care termenul de revizuire începea să curgă - au fost declarate neconstituţionale.

100. Astfel, potrivit art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004, în forma anterioară pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, "Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

101. Deşi efectele acestor prevederi legale au încetat în condiţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, ele sunt importante din punct de vedere teleologic deoarece încorporează intenţia legiuitorului în momentul legiferării, iar această intenţie originară, în măsura în care se armonizează cu decizia Curţii Constituţionale prin care textul a fost declarat neconstituţional, reprezintă o resursă interpretativă extrem de valoroasă în condiţiile date, în special în lipsa unei norme generale şi a omisiunii legiuitorului de a interveni şi a pune în acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

102. Din cuprinsul art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 rezultă că termenul de revizuire începe să curgă la data comunicării hotărârii supuse revizuirii.

103. Pentru că, în condiţiile vechiul C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs nu se comunicau din oficiu părţilor, art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a reglementat o procedură sui generis de comunicare.

104. Din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010 rezultă că prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituţionale datorită redactării defectuoase a textului care reglementa data de început a termenului revizuirii.

105. În condiţiile noului C. proc. civ., problema legată de comunicarea hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii nu se mai pune, datorită prevederilor art. 427 alin. (1) teza I din C. proc. civ. (2010), potrivit cărora "Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă".

106. În consecinţă, termenul de revizuire va curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii.

107. Acest reper temporal este în acord cu intenţia legiuitorului şi, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.609 din 9 decembrie 2010, nu ridică probleme de constituţionalitate."

Din cuprinsul considerentelor hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, rezultă, cu evidenţă, că, la stabilirea termenului de o lună pentru formularea cererii de revizuire şi la stabilirea datei de început a acestui termen, de la comunicarea hotărârii supuse revizuirii, Înalta Curte a avut în vedere respectarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De asemenea, a fost avută în vedere intenţia legiuitorului la momentul legiferării, intenţie originară care, în măsura în care se armonizează cu decizia Curţii Constituţionale, reprezintă o resursă interpretativă extrem de valoroasă.

Înalta Curte a reţinut, în considerentele deciziei menţionate, că, în condiţiile vechiul C. proc. civ., hotărârile pronunţate în recurs nu se comunicau din oficiu părţilor, astfel că art. 21 alin. (2) teza a II-a a reglementat o procedură sui generis de comunicare.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza a II-a au fost declarate neconstituţionale, datorită redactării defectuoase a textului, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 70 din 27 ianuarie 2011.

Prin urmare, în acord cu principiul stabilităţii raporturilor juridice, avut în vedere de Înalta Curte în soluţionarea chestiunii de drept a termenului pentru formularea revizuirii întemeiate pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se poate reţine că partea interesată, nemulţumită de soluţia pronunţată într-un dosar judecat sub imperiul vechiul C. proc. civ. - care nu prevedea obligativitatea comunicării hotărârilor irevocabile - ar putea uza de instituţia revizuirii întemeiate pe încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar oricând găseşte de cuviinţă, fără limită de timp, invocând necomunicarea hotărârii.

Prin urmare, având în vedere data pronunţării Deciziei nr. 30 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, respectiv 18 ianuarie 2017 şi data formulării cererii de revizuire şi anume 8 august 2017, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire este tardiv formulată.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor incidente pricinii, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociaţia A. împotriva Deciziei nr. 30 din 18 ianuarie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2017.

Procesat de ED