Fiscal restitutions: Exclusion of inflation indexation under special procedural rules and irrelevance of civil law full reparation principles

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu:

- anularea Deciziei nr. 28 din 8 martie 2016 de soluţionare a contestaţiei fiscale şi pe cale de consecinţă anularea Adresei nr. 131441 din 24 decembrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de plată a dobânzilor şi de actualizare cu rata inflaţiei;

- recunoaşterea dreptului reclamantei la sumele reprezentând dobânzi şi actualizare cu rata inflaţiei şi obligarea pârâtei la plata acestor sume, respectiv:

a) 5.463.810,59 RON reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.641.947 RON, plătită nedatorat de reclamantă în temeiul Deciziei de impunere nr. 9994 din 31 august 2006 privind obligaţii la Fondul de Mediu, anulată în parte de către instanţe, dobândă calculată de la data plăţii sumei principale, 20 septembrie 2006, până la data restituirii efective, 24.06.2015;

b) 1.139.471,74 RON reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei, la data restituirii efective, a sumei de 2.641.947 RON, plătită nedatorat de reclamantă în temeiul Deciziei de impunere nr. 9994 din 31 august 2006 privind obligaţii la Fondul de Mediu, anulată în parte de către instanţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2217 din 27 iunie 2016, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia nr. 28 din 8 martie 2016 şi Adresa nr. 131441 din 24 decembrie 2015, respectiv numai în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de plată a dobânzilor.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.463.810,59 RON, reprezentând dobândă aferentă perioadei 20.09.2006 - 24.06.2015, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată, luând act şi de faptul reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta A. SRL, cât şi pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta A. SRL, invocând Administraţia Fondului pentru Mediu a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor care reglementează întinderea răspunderii patrimoniale a organelor administrativ-fiscale.

Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond în legătură cu respingerea capătului de cerere prin care a solicitat actualizarea sumei cu rata inflaţiei, considerând că aceasta încalcă normele ce reglementează răspunderea patrimonială a organelor administrativ-fiscale.

Recurenta-reclamantă consideră că prevederile art. 124 C. proc. fisc. nu sunt limitative în ceea ce priveşte răspunderea organelor fiscale sau sumele la plata cărora pot fi obligate acestea.

Mai precis, susţine recurenta, acest articol nu epuizează problema răspunderii patrimoniale a organelor fiscale pentru actele ilicite, fapt confirmat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 694 din 20 octombrie 2015 care a declarat acest articol neconstituţional în măsura în care limita în mod nejustificat răspunderea organelor fiscale faţă de contribuabil.

Se mai invocă disp. art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală, conform cărora "unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ.", acestea din urmă completându-se cu dispoziţiile C. civ., în măsura în care sunt compatibile în materie fiscală, astfel încât repararea prejudiciului cauzat unei persoane vătămate trebuie să fie integrală, acoperind atât paguba efectiv suferită, cât şi beneficiul nerealizat.

Chiar instanţa de fond acceptă cumulul dobânzilor cu rata inflaţiei în materia civilă şi administrativă, iar principiul reparării integrale a prejudiciului este compatibil, susţine recurenta, cu materia fiscală.

Astfel, dobânda este o componentă a beneficiului nerealizat în ceea ce priveşte acoperirea prejudiciului, prin urmare, contribuabilului ar trebui să îi fie recunoscută şi componenta pagubei efectiv suferite, care este reprezentată de actualizarea cu rata inflaţiei.

Prin Decizia RIL nr. 14/2015, Înalta Curte a decis cu privire la sumele achitate de contribuabil cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă de poluare şi taxă pentru emisii poluante, că în condiţiile în care acestea nu au fost datorate, se impune ca dobânzile fiscale să fie acordate începând cu data plăţii acestor taxe.

Recurenta-reclamantă evidenţiază faptul că există decizii ale Curţii de Apel Bucureşti, care admit în materia restituirii taxei auto, cumulul dobânzilor fiscale cu actualizarea cu rata inflaţiei, exemplificând Deciziile nr. 2410/2014 şi nr. 365/2013.

Şi prin hotărârea pronunţată în cauza C-565/2011 - Mariana Irimie, CJUE a decis că "atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justiţiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci şi a sumelor plătite acestui stat sau reţinute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde şi pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilităţii premature a taxei".

În motivarea căii de atac, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a solicita despăgubiri în sumă de 5.463.810,59 RON, reprezentând dobânda aferentă sumei de 2.641.947 RON, fiind interpretate greşit prevederile art. 18 alin. (3) coroborate cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Recurenta-pârâtă susţine că intimata-reclamantă a achitat suma stabilită prin Decizia de impunere nr. 9994/31 august 2006, cu OP nr. 264 din 20 septembrie 2006, iar prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 septembrie 2009 a solicitat anularea actului administrativ fiscal nelegal, de unde rezultă că, cel puţin la data de 15 septembrie 2009, aceasta a prezumat obiectiv existenţa unui prejudiciu ce i-a fost cauzat prin impunerea la plată a unor sume de bani.

De asemenea, întinderea pagubei, arată recurenta-pârâtă, a fost cunoscută la data de 24 septembrie 2012, când a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 5224 de către Curtea de Apel Bucureşti.

4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului. Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-reclamantă SC A. SRL.

Recursul este nefondat.

Decizia Curţii Constituţionale nr. 694 din 20 octombrie 2015 a constatat neconstituţionalitatea disp. art. 124 alin. (1) raportat la cele ale art. 70 C. proc. fisc. , din perspectiva momentului de la care se acordă dobânzile, acesta limitând dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a sumelor achitate nedatorat.

Curtea Constituţională aminteşte de existenţa principiului acoperirii atât a pierderii efective suferite de către creditor (damnum emergens), cât şi a valorii câştigului nerealizat (lucrum cessans), datorită faptului că în filozofia disp. art. 124 alin. (1) analizat, dobânda restituită nu acoperă daunele decât pentru o perioadă limitată în timp, astfel încât critica adusă prin motivele de recurs conform căreia însăşi Curtea Constituţională a stabilit compatibilitatea acordării ratei inflaţiei cu specificul materiei fiscale este nefondată.

Jurisprudenţa CJUE din cauza C-565/11 - Mariana Irimie şi anterioară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 694/2015, a statuat de asemenea asupra incompatibilităţii unui regim naţional prin care se limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.

Plata sumelor ce au legătură directă cu taxa respectivă, ce cuprinde şi pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilităţii premature a taxei are în vedere dobânda la care va fi obligat statul român şi nu poate fi extinsă la actualizarea cu rata inflaţiei deoarece CJUE nu a analizat şi această situaţie.

Jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti în materia restituirii taxei auto nu poate fi avută în vedere în prezenta cauză, fiind reprezentată de hotărâri de speţă.

Potrivit art. 2 alin. (3) Codul de procedură fiscală, "unde prezentul C. proc. civ. nu dispune, se aplică prevederile C. proc. civ.".

Aşadar, dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai în cazul în care Codul de procedură fiscală nu conţine reguli de procedură într-o anumită situaţie juridică pe care o reglementează.

Normele Codului de procedură fiscală prevăd în mod clar că în situaţia dedusă judecăţii, contribuabilul poate pretinde şi obţine numai dobânda prevăzută de art. 119 C. proc. fisc. , care se calculează pe fiecare zi de întârziere.

Aşadar, dobânda în materia fiscală nu coincide cu dobânda legală, rata acesteia din urmă stabilindu-se la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

În speţă, nu poate fi aplicat principiul conform căruia normele de procedură se întregesc cu normele de drept substanţial din materia civilă, respectiv prevederile C. proc. civ., se completează cu acelea ale C. civ., deoarece Codul de procedură fiscală are o reglementare clară a plăţii dobânzii în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget.

Prevederile articolului incident sunt astfel limitative şi derogă de la dreptul comun instituit prin dispoziţiile C. civ.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că actualizarea cu rata inflaţiei a sumei datorate nu are niciun temei legal.

Cu privire la existenţa în cauză a unei răspunderi patrimonial-administrative, se constată că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile speciale ale Codului de procedură fiscală şi nu cele ale Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, în privinţa modului de reparare a prejudiciului adus contribuabilului.

2. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Fondului pentru Mediu

Recursul este nefondat.

Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget şi de acordare a dobânzilor este reglementată de dispoziţiile Codului de procedură fiscală şi ale Ordinului nr. 1899/2004, astfel încât termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente.

Anterior datei rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, dreptul reclamantei de a solicita dobânzi nu era născut, astfel că aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată nu constituie data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru formularea cererii prin care se solicită plata dobânzilor.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. SRL şi de Administraţia pentru Mediu împotriva Sentinţei nr. 2217 din 27 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM