Finality of jurisdictional declination and loss of legal interest after administrative tax dispute resolution
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal as inadmissible and lacking in interest, leaving the lower court decisions in force. The dispute concerned a tax enforcement procedure where a company challenged an administrative decision suspending the resolution of its objection to a tax assessment pending criminal proceedings, seeking to annul the suspension, the tax decision, and associated execution titles, while also disputing the appellate court’s declination of jurisdiction regarding enforcement acts. The Supreme Court held that the appeal against the jurisdictional declination was inadmissible because, under the Code of Civil Procedure, decisions declaring lack of competence are final and not subject to appeal, while the appeal against the substantive judgment was dismissed for lack of interest because the underlying criminal case had been classified and the administrative objection had subsequently been finally resolved by the tax authorities, rendering the litigation moot. Key legal bases included Article 132(3) of the Code of Civil Procedure regarding the finality of jurisdictional declinations and Articles 32–33 concerning the requirement of a current, legitimate, and personal legal interest for maintaining a legal action.
Legislator headnote
AI generatedart. 123 alin. (1) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 132 alin. (3) din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Finality of jurisdictional declination and loss of legal interest after administrative tax dispute resolution: Împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 şi Sentinţei nr. 46 din 24 aprilie 2015 a declarat recurs reclamanta SC B. SA (anterior denumită A. SRL), invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL, societate absorbită de SC B. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Mureş, anularea Deciziei nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014 emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, prin care aceasta a suspendat soluţionarea Contestaţiei formulate de reclamantă nr. 10596 din 12 decembrie 2013 şi în principal, admiterea respectivei contestaţii, anularea Deciziei de impunere nr. f-ms 131 din 25 octombrie 2013, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 25 octombrie 2013, a Procesului-verbal nr. x din 24 octombrie 2013 şi, în consecinţă, anularea Titlului executoriu nr. 3016 şi a Somaţiei nr. 26/35/1/2013/17824 emise de Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii Mureş, în baza deciziei de impunere, şi obligarea pârâtelor la rambursarea către reclamantă a sumelor executate în temeiul titlului executoriu.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov să soluţioneze Contestaţia nr. 10596 din 12 decembrie 2013.
2. Hotărârile prime instanţe
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2015, Curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale, în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014, a Deciziei de impunere nr. F MS 131 din 25 octombrie 2013, a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x din 25 octombrie 2013 şi a Procesului-verbal nr. x din 24 octombrie 2014.
Totodată, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş referitor la cererea privind anularea Titlului executoriu nr. 3016 şi a Somaţiei nr. 26/35/1/2013/17824 emise de A.J.F.P. Mureş Contribuabili mijlocii şi întoarcerea executării silite, dispunând disjungerea acestei cereri şi întoarcerea executării silite şi formarea unui nou dosar, declinând competenţa de soluţionare a respectivei cereri în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, dispunând scoaterea acesteia din cauză,şi, totodată, pe fondul cauzei, amânarea pricinii la data de 13 martie 2015 şi emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş cu solicitarea de a se comunica relaţii în ceea ce priveşte Dosarul nr. x/2013.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 46 din 24 aprilie 2015, a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantă contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş şi Administraţia Fiscală Pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 şi Sentinţei nr. 46 din 24 aprilie 2015 a declarat recurs reclamanta SC B. SA (anterior denumită A. SRL), invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora cererile accesorii se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa altei instanţe judecătoreşti.
În acest context, a apreciat că este nelegală soluţia declinării, la instanţa de executare, a capetelor de cerere privind anularea actelor de executare silită şi restituirea sumelor executate, câtă vreme instanţa de executare nu va putea soluţiona aceste capete de cerere decât ulterior şi în baza soluţiei definitive care se va pronunţa în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte sentinţa atacată, recurenta a susţinut că aceasta a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 Capitolul 1 din Anexa nr. 5b la Ordinul nr. 1304/2004 şi cu încălcarea prevederilor art. 214 lit. a) din C. proc. fisc.
Astfel, prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 1 Capitolul 1 din Anexa nr. 5b la Ordinul nr. 1304/2004, contrar voinţei legiuitorului şi scopului adoptării acestor norme legale, din care rezultă că, în cazul în care organele de inspecţie fiscală descoperă indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, acestea sunt obligate să încheie proces-verbal şi să sesizeze organele penale, fiindu-le interzisă emiterea unei decizii de impunere şi executarea sumelor stabilite în sarcina contribuabilului până la închiderea dosarului penal, or, în cauză aceste dispoziţii au fost încălcate.
Recurenta a susţinut că, în cauză, au fost încălcate şi prevederile art. 214 lit. a) din C. proc. fisc. , întrucât nu există şi nu au existat, la data emiterii deciziei de suspendare, indicii cu privire la săvârşirea de către societate (ci de către cocontractantul acesteia Societatea C.) a unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, prin urmare, condiţiile textului de lege citat nu sunt îndeplinite.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
4. Apărarea intimatelor-pârâte
Prin întâmpinare, intimatele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, în nume propriu şi în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, au solicitat respingerea recursului.
7. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza Încheierii de şedinţă din data de 30 martie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la care s-au depus puncte de vedere.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 25 mai 2017.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimaţilor şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
1.1. Cu privire la recursul formulat împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş Înalta Curte constată că este inadmisibil.
Prin încheierea recurată, prima instanţă a dispus, printre altele, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Târgu Mureş referitor la cererea privind anularea Titlului executoriu nr. 3016 şi a Somaţiei nr. 26/35/1/2013/17824 emise de A.J.F.P. Mureş Contribuabili mijlocii şi întoarcerea executării silite, dispunând disjungerea acestei cereri şi întoarcerea executării silite şi formarea unui nou dosar, declinând competenţa de soluţionare a respectivei cereri în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
În cauză, criticile recurentei vizează această soluţie.
Potrivit art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea prin care instanţa s-a declarat necompetentă nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.
Din interpretarea logico-juridică a textului legal menţionat rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că împotriva hotărârii de declinare a competenţei nu se poate exercita nicio cale de atac.
Prin urmare, încheierea atacată nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., iar conform art. 634 alin. (1) din acelaşi cod are caracter definitiv, calea de atac exercitată nefiind astfel prevăzută de lege.
1.2. Cu privire la recursul declarat împotriva Sentinţei nr. 46 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş Înalta Curte constată că este lipsit de interes.
Prin Decizia nr. 1243/2013 din 11 aprilie 2014, contestată în prezenta cauză, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a suspendat soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă pentru suma de 1.383.525 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MS 131 din 25 octombrie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Prin Ordonanţa de clasare din 2 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus clasarea cauzei privind faptele de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, presupus săvârşite de reprezentanţii SC A. SRL Luduş, drept urmare procedura de soluţionare a contestaţiei administrative a fost reluată.
Prin precizările depuse la dosar, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că recursul a rămas fără obiect, având în vedere că organele penale au soluţionat definitiv, prin ordonanţă de clasare, dosarul penal, iar, prin Decizia nr. 3737 din 25 mai 2015, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantă pentru suma de 1.383.525 RON, stabilită prin Decizia de impunere nr. F-MS 131 din 25 octombrie 2013 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Aşa fiind, în cauză se pune problema subzistenţei interesului în promovarea căii de atac exercitate.
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.
Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, recurentul nu mai justifică un interes în soluţionarea prezentei căi de atac, în condiţiile în care contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere, cu privire la care se dispusese măsura suspendării, a fost soluţionată.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat împotriva încheierii, ca inadmisibil, şi împotriva sentinţei, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de B. SA (fostă A. SRL) împotriva Încheierii din 16 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Respinge recursul formulat de B. SA (fostă A. SRL) împotriva Sentinţei nr. 46 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM