Civil vs. administrative jurisdiction for damages claims against public authorities not preceded by administrative annulment

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 28 ianuarie 2016, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. xx/3/2016, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia" SA (AITTV), Ministerul Transporturilor şi B., obligarea, în solidar, a pârâtelor S.N. Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara SA, Ministerul Transporturilor şi B. la plata către reclamantă de despăgubiri constând în echivalentul în RON al sumei de 91.566.774.00 Euro, reclamanta rezervându-şi dreptul de a majora cuantumul pretenţiilor în condiţiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale aferente despăgubirilor, calculate de la data introducerii acţiunii până la data acoperirii integrale a prejudiciului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa nr. 8051 din 19 decembrie 2016, Tribunalul - Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia netimbrării ca neîntemeiată precum şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant/excepţia nulităţii ca neîntemeiată.

Totodată, a respins excepţia necompetenţei generale ca neîntemeiată, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâţii SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia SA, Ministerul Transporturilor, B., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin Ministerul Transporturilor în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.

În argumentele prezentate, instanţa a reţinut că acţiunile pentru plata daunelor materiale rezultate din faptele ilicite menţionate intră sub jurisdicţia instanţei de contencios administrativ.

A mai reţinut instanţa că, chiar dacă acţiunea este una în pretenţii, să să se fi cerut, prin petit, anularea actelor administrative (contractul de marketing şi grilele de tarife), astfel cum rezultă din considerente, stabilirea faptei ilicite implică analizarea legalităţii actelor administrative. Recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate prin acte administrative sunt cereri aflate în competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios.

Prin urmare, reţine tribunalul în cauză, ne aflăm în prezenţa unui litigiu care priveşte acte administrativ pentru care Legea nr. 554/2004 prevede o competenţă specială.

Chiar dacă reclamanta nu a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, totuşi acest aspect nu impietează asupra calificării naturii juridice a litigiului ca fiind de contencios administrativ atât timp cât prin cererea de chemare în judecată sunt invocate fapte ilicite constând în acte administrative nelegale.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 1938 din 24 mai 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, invocată de reclamantă şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă competenţa materială de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. SA în contradictoriu cu pârâţii SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia SA, B., Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul cauzei la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, aşa cum reiese din considerentele sentinţei că acţiunea de faţă a reclamantei A. reprezintă o acţiune în despăgubire de drept comun fondată pe instituţia răspunderii delictuale, astfel că Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă este competent să soluţioneze cauza.

A mai reţinut instanţa că este real că judecătorul cauzei nu este ţinut de temeiul de drept indicat de partea reclamantă în cererea sa de chemare în judecată, fiind în drept a restabili calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, în sensul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., cu excepţia ipotezei de la alineatul 5 al art. 22, însă, faţă de obiectul litigios al acţiunii şi văzând cauza juridică a acesteia, prezenta acţiune este de competenţa instanţelor civile, de drept comun, iar nu de competenţa instanţei de contencios administrativ.

Astfel, susţine instanţa acţiunea de faţă nu se încadrează în domeniul de reglementare al art. 10 alin. (1) sau art. 19 din Legea nr. 554/2004, fiind o acţiune în răspundere delictuală de drept comun. Nici calitatea de autoritate publică centrală a pârâţilor SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia SA, Ministerul Transporturilor sau Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu determină competenţa instanţei de contencios administrativ, căci prezenta acţiune priveşte obligarea în solidar a pârâţilor la plata unor despăgubiri pentru anumite fapte ilicite ce le sunt imputate, fără a se pretinde anularea vreunui act administrativ tipic/asimilat atribuit acestor autorităţi publice centrale.

Or, simpla calitate de autoritate publică centrală nu este suficientă pentru atragerea competenţei instanţei de contencios administrativ, autorităţile publice centrale putând fi părţi şi în raporturi juridice de drept privat, nu doar de drept public.

Conchide instanţa în sensul că raţiunile pentru care prezenta acţiune nu intră în sfera de aplicare a art. 19 Legea nr. 554/2004 au fost de asemenea expuse mai sus,prezenta acţiune nefiind precedată de acţiunea în anularea actului administrativ tipic/asimilat pretins nelegal.

Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Pentru determinarea instanţei competente material trebuie avut în vedere pretenţia concretă dedusă judecăţii de reclamantă prin cererea sa introductivă, prin raportare la situaţia de fapt calificată juridic precum şi ansamblul reglementării comune cuprinsă în Titlul III Capitolul I al C. proc. civ., dar şi din cuprinsul art. 10 alin. (1) şi 11 din Legea nr. 554/2004.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că în cadrul procesual propus de reclamanta A., cauza pretenţiilor reclamantei este reprezentată de obligarea în solidar a pârâţilor la plata de despăgubiri (echivalentul în RON al sumei de 91.566.774.00 Euro) cu dobânda legală aferentă, ca urmare a angajării răspunderii lor civile delictuale.

Aşadar, cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial nefiind precedată de o acţiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de soluţionare a unei cereri în termen legal.

Reclamanta nu a învestit instanţa cu o acţiune în despăgubire pe cale separată, ulterior soluţionării acţiunii în anulare a actului ci cu o acţiune în despăgubiri care are în vedere o răspundere civilă delictuală.

Faţă de cele menţionate anterior, este de menţionat în acest sens Decizia nr. 2089 din 6 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s- a reţinut că cererea reclamantului de obligare a autorităţilor publice la plata unor despăgubiri, morale şi materiale pentru repararea prejudiciului cauzat, în lipsa dovedirii faptului că, anterior introducerii acestei cereri, s-a adresat instanţei de contencios administrativ competente cu o cerere de recunoaştere a dreptului pretins ori a interesului legitim va cădea în competenţa de soluţionare a instanţei de drept comun, în speţă judecătoria, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că cererea de despăgubiri este formulată în cauză pe cale principală competenţa revine instanţei de drept comun.

În concluzie, având în vedere, pe de o parte, că cererea de despăgubiri care face obiectul prezentei acţiuni nu este subsecventă unui act administrativ astfel că nu poate fi încadrată în competenţa specială prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004 iar, pe de altă parte, temeiul acţiunii în despăgubiri de faţă este răspunderea civilă delictuală, motiv pentru care competenţa nu poate reveni instanţei de contencios administrativi ci secţiei civile a tribunalului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. şi pe pârâţii SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A., Ministerul Transporturilor, B., Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Statul Român prin Ministerul Transporturilor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM