Competence for claims against sole heirs regarding post-cohabitation property contributions: applicability of exclusive succession jurisdiction under Art. 14(3) CPC regardless of completed inheritance procedures.

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La data de 3 martie 2003 reclamanta B.E. a chemat în judecată pe pârâtul C.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 50.000.000 lei, actualizată în funcție de rata inflației, reprezentând cota de ½ din contribuția la dobândirea următoarelor bunuri:

- Autoturism Dacia 1310, an de fabricație 1985, în valoare de 700 U.S.D.;

- Garsoniera nr. 38 situată în Reșița, în valoare de 2000 U.S.D.;

- Cheltuieli de întreținere ale casei, cu grădină, situată în județul Botoșani, în valoare de 25.000.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că pârâtul C.M. are calitatea de unic succesor (fiu) al defunctului C.C., decedat la 30 noiembrie 2002, cu ultimul domiciliu în comuna Trușești, județul Botoșani. Reclamanta a conviețuit cu defunctul timp de 30 de ani, începând cu anul 1972, perioadă de timp în care relațiile dintre cei doi au fost ca cele dintre soț și soție, reclamanta îngrijindu-l pe defunct până la data decesului, suportând și cheltuielile de înmormântare în valoare de 25.000.000 lei.

Întrucât au conviețuit o perioadă îndelungată de timp, reclamanta pretinde că a dobândit împreună cu defunctul, prin contribuție egală, bunurile menționate în petitul acțiunii, bunuri care au intrat în proprietatea și posesia pârâtului ca unic succesor al defunctului său tată.

Învestită cu soluționarea acțiunii, Judecătoria Reșița, prin sentința nr. 1116 din 8 aprilie 2003, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Botoșani, cu motivarea că potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ., cererile creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sunt de competența celui din urmă domiciliu al mortului.

La rândul său, Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 3861 din 28 iulie 2003, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Reșița și, constatând conflict negativ de competență, a înaintat dosarul la Curtea Supremă de Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria Botoșani a motivat că „această competență specială prev. de art. 14 C. proc. civ. încetează însă, potrivit interpretării dată acestui text în doctrină, odată cu finalizarea procedurii succesorale, adică după soluționarea definitivă a procesului de partaj, astfel încât moștenitorii vor fi urmăriți de creditori – în proporție cu părțile lor ereditare – la instanța domiciliului lor...”. În cauză procedura succesorală a fost finalizată prin emiterea certificatului de moștenitor nr. 44/7 mai 2003 de către Biroul Notarului Public R.E. din Botoșani prin care s-a constatat că din masa succesorală fac parte și bunurile asupra cărora reclamanta pretinde un drept de creanță, unicul moștenitor al acestor bunuri fiind pârâtul. În fine, Judecătoria Botoșani a adus și argumente legate de buna administrare a justiției în cazul dedus judecății având în vedere că majoritatea bunurilor se găsesc în orașul Reșița.

În soluționarea conflictului negativ de competență, potrivit art. 22 pct. 3 C. proc. civ., constată următoarele:

Din cuprinsul art. 19 C. proc. civ. potrivit căruia „părțile pot conveni, prin înscris sau prin declarație verbală în fața instanței, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, art.14, art. 15 și art. 16”, rezultă că în pricinile privitoare la persoane, precum și în cazurile prevăzute de art. 13-16 C. proc. civ., competența aparține unei anumite instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță, cu alte cuvinte, în aceste cazuri, competența teritorială are un caracter absolut.

Potrivit art. 14 pct. 3 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului și cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar.

Este adevărat că dispozițiile art. 14 C. proc. civ. au ridicat unele probleme de interpretare atât în doctrină, cât și în jurisprudență. Astfel, observăm că legea se referă la cererile „creditorilor defunctului” împotriva unuia dintre moștenitori sau împotrivaa executorului testamentar. O interpretare strict literară ar conduce la concluzia că este vorba doar de posibilitatea valorificării acestor pretenții pe care terții le-au avut față de defunct, nu și față de moștenire. Cu toate acestea, în mod firesc, a prevalat interpretarea, bazată pe identitate de rațiune, potrivit căreia textul are în vedere și pretențiile pe care terții le invocă față de moștenire, cum ar fi cele ocazionate de înmormântarea defunctului sau de conservarea bunurilor succesorale (în speță, pretențiile reclamantei, fosta concubină a defunctului, legate de cheltuielile de întreținere ale imobilului din județul Botoșani).

S-a afirmat în doctrină că, după lichidarea moștenirii, adică după desăvârșirea împărțelii între moștenitori, nu mai subzistă motivele care să justifice o competență teritorială exclusivă, astfel că orice pretenții ulterioare desăvârșirii împărțelii trebuie să fie valorificate pe calea unei acțiuni civile de competența instanței de drept comun.

O atare interpretare nu este de primit deoarece, în speță, nu a avut loc o „desăvârșire a împărțelii între moștenitori” și nici un proces de partaj (cum, din eroare, reține Judecătoria Botoșani) întrucât pârâtului, care a cules întreaga succesiune, nu i-a contestat nimeni calitatea de unic moștenitor al defunctului său tată. Pe de altă parte, legea nu cuprinde nici o limitare în timp cu privire la incidența normei de competență înscrisă în art. 14 C. proc. civ., respectiv dacă aceasta durează numai până la lichidarea succesiunii sau poate viza și acțiunile promovate ulterior.

Soluția ca prezenta acțiune să fie de competența instanței celui din urmă domiciliu al mortului, adică a Judecătoriei Botoșani, se justifică prin aceea că pretențiile pe care ea le cuprinde sunt strâns legate de moștenire și, totodată, repune practic în discuție raporturile dintre erede și pretinsul creditor al moștenirii cu privire la întinderea masei susccesorale și la contribuția defunctului la dobândirea lăsământului succesoral. Și aceasta, chiar dacă reclamanta nu a promovat o acțiune de ieșire din indiviziune în sensul că nu pretinde o câtime din activ, ci doar o compensație (o despăgubire) proporțională cu cota sa de contribuție la dobândirea bunurilor pe perioada concubinajului cu defunctul.

Față de cele ce preced, urmează a se stabili competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta B.E. și pârâtul C.M. în favoarea Judecătoriei Botoșani, căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre reclamanta B.E. și pârâtul C.M. în favoarea Judecătoriei Botoșani, căreia i se trimite dosarul.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.