Exclusive territorial jurisdiction for union-filed labor claims: seat of the union vs. domicile of members under Labor Code and public service law

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a- II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. xx/3/2016, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "A.", în numele membrilor de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., F., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova Poliţia Locală Ploieşti, a solicitat obligarea acestora din urmă la acordarea fiecăruia dintre reclamanţi a unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2013 - 2015, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecăţii, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009, art. 40 alin. (2) lit. c) art. 253, art. 266 şi urm. Din Codul muncii, O.G. nr. 137/2000, Directiva CEDO nr. 137/2000, Directiva CEDO nr. 200/JIC/78, Directiva CEDO 2000/43/CE, Decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 a I.C.C.J.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 642/03.02. a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova.

Argumentând soluţia instanţa a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Faţă de aceste prevederi a reţinut instanţa că Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal este competent să soluţioneze prezenta cauză.

Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenta de soluţionare a cauzei formulată de reclamant, în contradictoriu cu în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalului Galaţi - SCAF şi Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre competenta soluţionare a conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că acţiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Lege sindicatelor nr. 62/2011, care prevede că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Reţine instanţa că, prin acest text de lege i se recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel că reclamant în cauză este însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi în numele cărora a formulat acţiunea.

În speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât acţiunea formulată nu este o acţiune în contencios administrativ propriu zisă ci un litigiu privind funcţionarii publici fiind asimilat raportului de muncă, astfel că în ceea ce priveşte competenţa urmează a fi aplicate prevederile din Codul Muncii.

Prin art. 109 din Legea nr. 188/1999 este stabilită doar instanţa competentă din punct de vedere material.

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflictele de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Conchide instanţa, reţinând că în cauză competenţa stabilită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 din Codul Muncii este una teritorială exclusivă, prin aceasta asigurându-se o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor reclamanţilor. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A. a acţionat în calitate de reclamant, astfel că pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, urmează să se ţină seama de sediul sindicatului şi nu de domiciliul membrilor săi în numele cărora a formulat acţiunea.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de chemare în judecata formulată de reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" cu sediul ales pentru citarea şi comunicarea actelor de procedura în Bucureşti, Sector 1, prin reprezentant legal Preşedinte FF., în numele membrilor de sindicat din tabelul anexă, în baza art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova Poliţia Locală Ploieşti, a solicitat obligarea acestora din urmă la acordarea fiecăruia dintre reclamanţi a unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă aferente perioadei 2013 - 2015, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată/an, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecăţii, astfel cum a fost stabilit prin actele normative speciale, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecata.

Acţiunea este formulată în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, care prevede că organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege având calitate procesuală activă.

Prin acest text de lege i se recunoaşte în mod expres sindicatului legitimarea procesuală activă, astfel încât, având în vedere şi mandatele de reprezentare depuse la dosar Tribunal Bucureşti, reclamantă în cauză este însăşi organizaţia sindicală şi nu membrii săi, în numele cărora a formulat acţiunea.

În privinţa competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt incidente normele speciale de competenţă reglementate în cuprinsul art. 109 din Legea nr. 188/1999 - "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Art. 117 din acelaşi act normativ prevede în mod expres că dispoziţiile acestei legi, se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) (conflicte de muncă) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul." Competenţa astfel reglementată este una teritorială exclusivă, menită să asigure o protecţie mai eficientă a drepturilor şi intereselor reclamanţilor.

Sindicatul a acţionat în calitate de reclamant, iar pentru determinarea competenţei teritoriale, potrivit textului de lege sus-menţionat, urmează a fi avut în vedere sediul sindicatului (din Municipiul Bucureşti) şi nu domiciliul membrilor săi, în numele cărora a formulat acţiunea.

Aşadar, în concepţia legiuitorului, salariaţii pot fi reprezentaţi de către sindicat, conform dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011, care au preluat prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003, în care se statuează expres că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă, conferindu-li-se, aşadar, legitimare procesuală activă ope legis.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., F., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. şi EE., prin Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM