Inadmissibility of appeal against interlocutory jurisdictional declination under Code of Civil Procedure Art. 132(3)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea dedusă judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 24 noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat că prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună:

• obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei de compensare în echivalent, în Dosarul nr. x/2007 înregistrat la ANRP, conform art. 21 alin. (10) al Legii nr. 165/2013, raportat la disp art. 21 alin. (6) al Legii nr. 165/2013, în cuantum de 558.900 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii în echivalent a proprietăţii preluată în mod abuziv de Statul Român, respectiv casă (demolată) şi teren în suprafaţă totală de 458 mp, situat în Oradea, conform Dispoziţiei nr. 534 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria municipiului Oradea;

• actualizarea valorii despăgubirii cu indicele de inflaţie de la data emiterii dispoziţiei menţionate, respectiv 12 februarie 2007 şi până la data efectuări plăţii;

• obligarea pârâtei la plata unei penalităţi de 0,2% aplicată la valoarea despăgubirii, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 24 octombrie 2016 (data emiterii actului ANRP nr. 74836 din 24 octombrie 2016) până la data emiterii deciziei de compensare.

Hotărârea Curţii de Apel Oradea

Prin Sentinţa civilă nr. 99/CA/2017-P.I. din 14 iulie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe în soluţionarea prezentei cauze, invocată din oficiu şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A. prin mandatar B. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum şi a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi a celor transmise Secretariatului Comisiei Naţionale, se face în anumite termene şi în funcţie de diferite criterii, expres prevăzute de dispoziţiile legale respective.

Art. 35 din acelaşi act normativ, prevede:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. [...]"

Aşadar, reţine instanţa, în raport cu obiectul acţiunii, cererea de chemare în judecată se circumscrie prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar instanţa competentă să soluţioneze cauza în fond este secţia civilă a tribunalului, potrivit dispoziţiilor alin. (1) al aceluiaşi articol.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii Curţii de Apel Oradea

Împotriva sentinţei civile nr. 99 din 14 iulie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs reclamanta A.

Apărările intimaţilor

Legal citată, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă, argumentând că, în raport de prevederile art. 132 alin. (3) C. proc. civ. care prevede că "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Soluţia Înaltei Curţi

Analizând, cu prioritatea potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile procedurale incidente speţei, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ."hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta", iar art. 483 alin. (1) arată că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile prevăzute de lege."

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că obiectul recursului îl pot face doar hotărârile primei instanţe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanţei de apel, fiind delimitată, astfel, expres şi exclusiv, categoria hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Or, în speţă, recurenta A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, fiind definitivă.

Văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.:"Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent".

Aşadar, în raport de dispoziţiile mai-sus enunţate, hotărârea pronunţată de curtea de apel nu este supusă niciunei căi de atac, prin urmare prezenta cale de atac exercitată de recurentă se observă a fi inadmisibilă.

Mai mult, prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, stipulează de asemenea că hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, decizie care nu face parte din categoria celor supuse recursului.

Nu în ultimul rând, se reţine că hotărârea atacată nu conţine dispoziţii privind respingerea cererii recurentei de sesizare a Curţii Constituţionale, aspect care ar fi făcut admisibil un recurs formulat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca inadmisibil, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 99 din 14 iulie 2017 de Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM