Admissibility condition of bond for suspending execution of administrative act in administrative contentious proceedings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub numărul xx/64/2015 la data de 23 aprilie 2015, reclamantul A. Întreprindere Individuală a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015 întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Serviciul Cooperare Operaţională Externă din cadrul Direcţiei Control şi Antifraudă.

Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2015 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit cuantumul cauţiunii ca fiind 315.172 RON.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2015 instanţa de fond a respins cererea reclamantului A. Întreprindere Individuală de reducere şi eşalonare la plată a cauţiunii stabilite prin încheierea din data de 14 mai 2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 69/F din 2 iulie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii introductive, invocată din oficiu şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015, formulată de reclamant A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Totodată, a dispus restituirea către reclamantul A. Întreprindere Individuală a sumei de 1.000 RON, consemnată cu titlu de cauţiune parţială, conform Recipisei nr. 974708/1 din 22 mai 2015 emisă de B. - Sucursala Braşov.

Cererea de recurs exercitată în cauză

Reclamantul A. Întreprindere Individuală a promovat recurs împotriva Încheierilor de şedinţă din data de 14 mai 2015 şi 25 mai 2015 şi împotriva sentinţei civile nr. 69/F din 02 iulie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs înfăţişate, recurenta-reclamantă, reiterând componentele soluţiei date de instanţa de fond, în esenţă, a susţinut că, la termenul de judecată din data de 14 mai 2015, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 1061 din C. proc. civ. a stabilit cuantumul cauţiunii ca fiind de 315.171,00 RON, reprezentând 10% din suma contestată.

Totodată, instanţa a pus în vedere reclamantei să facă dovada consemnării acestei cauţiuni.

A apreciat recurentul că, instanţa de fond nu a păstrat un echilibru just între interesul statului de a percepe taxe, pe de o parte şi interesul reclamantului de a-şi exprima pretenţiile în faţa unei instanţe, pe de altă parte, prin limitarea accesului la justiţie, în mod nejustificat.

Posibilitatea acordării de scutiri şi reduceri la diversele taxe de judiciare (în în sens larg cuprinzând şi cauţiunea) trebuie să fie una din principalele garanţii în sensul că se asigură caracterul efectiv al accesului la instanţă.

Mai mult, arată recurenta, deşi prin dispoziţiile art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008 se stipulează că împotriva încheierii prin care se respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar cel interesat poate face cerere de reexaminare, apreciind astfel că, în raport de temeiul de drept al cererii, precum şi de prevederile art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi limitat accesul la justiţie, în acest caz.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. Întreprindere Individuală a depus răspuns la întâmpinare la data de 30.10.2015.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiilor legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Se constată, mai întâi, în ceea ce priveşte Încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, că argumentul recurentei privind aspectul că la termenul de judecată din data de 14 mai 2015, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare, în temeiul dispoziţiilor art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 şi ale art. 1061 din C. proc. civ. a stabilit în mod nejustificat cuantumul cauţiunii de 315.171,00 RON, reprezentând 10% din suma contestată, nu poate fi primit.

Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile în care prezenta cerere are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea sa, în procedura specială instituită prin dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, obligaţia de plată a cauţiunii reprezintă o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare a executării, reamintind în acest sens soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la data de 11 decembrie 2006 (publicată pe Portalul instanţei supreme www.scj.ro).

Mai mult decât atât, cauţiunea are drept scop constituirea unei garanţii pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestaţii la executare de către debitor.

Aşa cum bine a reţinut Curtea de Apel, Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie, contrară prevederilor art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauţiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (paragrafele 50 şi 51).

Suma pretinsa drept garanţie a fost stabilită prin lege şi ca aceasta a reprezentat un procent din suma pe care societatea reclamanta o datora creditorului sau din procedura de executare silita.

În ceea ce priveşte criticile recurentei formulate împotriva Încheierii de şedinţă din data de 25 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că argumentele recurentei privind nelegalitatea soluţiei nu pot fi reţinute.

Potrivit înscrisurilor din dosar reiese că reclamanta a contestat valoarea cauţiunii iar instanţa a respins cererea reclamantului de reducere şi eşalonare la plată a cauţiunii. Reclamantul a susţinut că a plătit parţial cauţiunea stabilită, în măsura posibilităţilor sale financiare, depunând la dosar un ordin de plată şi recipisa e consemnare nr. 974708/1 din 22 mai 2015 emisă de B. - Sucursala Braşov, cu care a înţeles să facă dovada consemnării sumei de 1.000 RON cu titlu de cauţiune.

Este de observat, pe de o parte că, prin cererea de ajutor public judiciar, sub forma reducerii şi eşalonării cauţiunii, recurenta a justificat solicitarea prin argumente de ordin general, argumentele au fost destinate să demonstreze ca executarea contractului care reprezenta titlu executoriu, iar nu plata cauţiunii, ar avea un impact asupra situaţiei sale financiare.

Pe de altă parte, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 cu modificările din Legea nr. 193 din 21 octombrie 2008, invocată de reclamantă ca temei în susţinerea cererii sale, aşa cum corect a reţinut curtea de apel, reglementează acordarea ajutorului public judiciar ca formă de asistenţă acordată de stat prin modalităţile expres prevăzute în conţinutul actului normativ, respectiv sub forma asistenţei prin avocat, plăţii expertului, traducătorului, interpretului, plăţii onorariului executorului judecătoresc, scutirea, reducerea, eşalonarea, amânarea de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza executării silite.

Întrucât nici o dispoziţie legală nu prevede pentru această ipoteză scutiri de la plata cauţiunii, criticile recurentei sunt neîntemeiate, neputând fi reţinute aspecte de nelegalitate ale hotărârii recurate.

Referitor la criticile privind încălcarea dreptului de acces la justiţie, prin faptul că în raport de temeiul de drept al cererii, precum şi de prevederile art. 494 raportat la art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., nu poate fi limitat accesul la justiţie, în acest caz, nu poate fi reţinut.

Reglementarea nu contravine principiului constituţional al liberului acces la justiţie asta pentru că regimul juridic al căilor de atac ce pot fi declarate împotriva încheierilor premergătoare (atât cele preparatorii, cât şi cele interlocutorii) este guvernat de dispoziţiile art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară numai dacă legea dispune altfel", aceste dispoziţii fiind aplicabile şi în recurs, conform art. 494 din C. proc. civ.

Prin urmare, în art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. se stabileşte doar regula în privinţa încheierilor premergătoare, în sensul că împotriva lor nu se poate face apel decât odată cu fondul, teza a II-a a acestui text legal prevăzând excepţia "afară numai dacă legea dispune altfel".

În acest context se constată că acest text legal consacră, în aplicarea principiului de drept procesual accesorium sequitur principale, regula potrivit căreia dacă împotriva fondului nu este deschisă nicio cale de atac, atunci nici încheierea premergătoare nu este susceptibilă de a fi atacată.

Recursul se exercită separat la instanţa ierarhic superioară, ceea ce constituie o excepţie de la regula consacrată de art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., conform căreia încheierile premergătoare pot fi atacate numai odată cu fondul, iar în situaţia în care hotărârea asupra fondului este definitivă nu se mai poate exercita calea de atac nici împotriva încheierilor premergătoare. Art. 466 alin. (4) teza finală din C. proc. civ. instituie excepţii de la această regulă, condiţia impusă pentru acestea fiind aceea a unei dispoziţii legale exprese care permite atacarea separată a încheierilor premergătoare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 9 februarie 2015 întocmit de echipa de verificare din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - Serviciul Cooperare Operaţională Externă din cadrul Direcţiei Control şi Antifraudă, în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 .

Argumentul decisiv de care reclamanta s-a prevalat în susţinerea cererii a fost reprezentat pericolul producerii unei pagube iminente, întrucât executarea silită imediată ar afecta grav activitatea subscrisei, sumele stabilite prin actele atacate, în valoare de 3.151.720,34 RON (60% din sumele investite pentru implementarea proiectului) fiind deosebit de mari, raportat la situaţia particulară a acesteia.

Curtea de Apel Braşov a reţinut, aşa cum reiese din argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, că una dintre condiţiile extrinseci de admisibilitate a cererii de suspendare a executării unui act de constatare a neregulilor, în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, şi de stabilire a creanţelor bugetare, este aceea de depunere a unei cauţiuni.

Este adevărat că această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege.

De asemenea, îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.

Aşadar, suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ.

Mai mult decât atât, cauţiunea are drept scop constituirea unei garanţii pentru creditorul care a pornit executarea silită ce este oprită temporar prin formularea unei contestaţii la executare de către debitor.

Înalta Curte constată că soluţiile adoptate de judecătorul fondului sunt corecte, pronunţând hotărâri/Încheieri temeinice şi legale, iar susţinerile şi criticile recurentei nu pot fi încadrate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta nefiind incident în cauză.

Pentru aceste considerente, se impune ca în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. Întreprindere Individuală împotriva Încheierilor de şedinţă din data de 14 mai 2015 şi 25 mai 2015 şi împotriva Sentinţei civile nr. 69/F din 2 iulie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM