Appeal dismissed: Upholding full recovery of rural development subsidy for artificial conditions and related-party service contracts

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. xx/2/2014, reclamanta Întreprindere Individuală "A.", în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat instanţei să dispună anularea Deciziei nr. 10037 din 26 martie 2012, şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 14 ianuarie 2014, actele contestate fiind nelegale.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta Întreprindere Individuală "A." în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, că actele contestate sunt legale, pactul comisoriu de gradul IV inserat în contractul părţilor fiind operabil în condiţiile în care au fost constatate nereguli pe durata de implementare a proiectului.

Reclamanta nu a dovedit că a respectat obiectivele schemei de ajutor "Crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală din zona localităţii Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa", din probele administrate rezultând că au fost efectuate servicii agricole către SC B. SRL, aceasta fiind un beneficiar indirect al proiectului şi cointeresată în obţinerea finanţării, fiind garant al contractului de credit realizat de reclamantă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta - Întreprindere Individuală "A." prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecând, să se admită acţiunea formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat criticile formulate în faţa primei instanţe, prezentând pe larg situaţia de fapt.

Criticile sentinţei vizează următoarele aspecte:

1. În mod greşit s-a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care această ordonanţă nu era în vigoare la momentul încheierii contractului de finanţare.

2. Hotărârea CJUEH

Hotărârea CJUE nr. 434/12, invocată în apărare, a fost interpretată subiectiv, în susţinerea actelor emise.

3. Instanţa de fond a preluat pasaje dintr-un document intitulat "Identificarea fraudei. Nota directoare pentru auditori. Subiect - Crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii", fără a analiza dacă acest document este aplicabil în cauză.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a avut o abordare teoretică, abstractă, fără să analizeze dacă a existat o fraudă sau neregulă în derularea contractului de finanţare.

4. În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, respectiv faptul că nu sunt întrunite cele două elemente, obiectiv şi subiectiv, pentru a se putea cere restituirea finanţării.

Instanţa de fond avea obligaţia de a stabili, în concret, dacă au fost create condiţii artificiale, adică să analizeze dacă pârâta a dovedit sau doar a presupus existenţa condiţiilor artificiale.

Sprijinul financiar a fost utilizat conform scopului destinat, fiind îndeplinite obiectivele specifice Măsurii 312, fiind create şi menţinute locuri de muncă în spaţiul rural, a crescut valoarea adăugată în activităţile non-agricole şi s-au creat şi diversificat serviciile pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi, aşa cum rezultă din contractele de prestări servicii încheiate.

Au fost realizate obiectivele operaţionale ale Măsurii 312, prin crearea şi dezvoltarea microîntreprinderii, fiind încurajată iniţierea unei afaceri non-agricole.

Pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat, actele contestate fiind legale iar neregulile constatate sunt rezultatul conduitei defectuoase a reclamantei în derularea contractului de finanţare care nu a respectat obligaţiile asumate.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimat, concluzionând că sprijinul financiar acordat a fost utilizat conform scopului destinat, fiind îndeplinite obiectivele specifice Măsurii 312.

Procedura de filtru a recursului

În procedura de filtru a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs formulate, a întâmpinării şi a răspunsului la întâmpinare, s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ. iar prin încheierea de şedinţă din data de 14 februarie 2017, instanţa a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală "A.", părţile fiind citate în şedinţă publică conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în limitele criticilor formulate, a apărărilor invocate, ţinând cont de probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data 13 ianuarie 2014 privind proiectul "Crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală din zona localităţii Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa", Contract din 9 iunie 2010, beneficiar Întreprinderea Individuală A., s-a constatat că beneficiara contractului de finanţare a încălcat prevederile contractuale respectiv art. 1 din Contractul de finanţare şi art. 1 şi 3 din Anexa 1 - Prevederi generale la contract, motiv pentru care s-a dispus recuperarea întregii sume, respectiv suma de 206.499 RON la care au fost adăugate majorări de întârziere, total de plată 470.995 RON.

În fapt, s-a reţinut că între beneficiara Întreprinderea Individuală A. şi administratorii agenţilor economici/persoane fizice către care s-a prestat servicii conform contractelor încheiate şi facturilor prezentate, există legături, respectiv între administratorul/acţionarul Întreprinderii Individuală A. şi administratorul/acţionarul agentului economic către care s-a prestat servicii (SC B. SRL), întreprinderile fiind legate, conform art. 44 din Legea nr. 346 din 14 iulie 2004.

Prin Decizia nr. 10037 din 26 martie 2014, de soluţionare a contestaţiei formulate de Întreprinderea Individuală A., a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu anularea celor două acte, apreciind că măsurile dispuse sunt nelegale, acţiune ce a fost respinsă de prima instanţă.

Prima critică a sentinţei recurate vizează neretroactivitatea legii, respectiv faptul că au fost aplicate greşit dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţii ce nu erau în vigoare la data încheierii contractului de finanţare.

Această critică nu poate fi reţinută având în vedere că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în baza Regulamentului CE nr. 1083/2006 iar în jurisprudenţa CJUE s-a statuat că, deşi principiul securităţii juridice nu impune aplicarea retroactivă a unei reglementări, acelaşi principiu impune ca legea nouă să poată fi aplicată şi efectelor ulterioare ale unei situaţii apărute sub imperiul legii vechi.

De asemenea, în cauzele conexe C 260/14 şi C 261/14 CJUE a stabilit că "Principiul securităţii juridice şi protecţia încrederii legitime" trebuie interpretat în sensul că, nu se opune aplicării de către un stat membru a unei corecţii financiare reglementată printr-un act normativ intrat în vigoare după ce a avut loc. o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărei verificare este de competenţa instanţei de trimitere care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante.

Hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru instanţa naţională, noile reglementări fiind aplicabile efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În prezenta cauză, la data săvârşirii neregulilor reţinute, era şi este în vigoare Regulamentul CE nr. 1083/2006 care se aplică în mod direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, astfel că aplicarea sancţiunii în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securităţii juridice şi protecţia încrederii legitime.

Ca urmare, având în vedere Hotărârile CJUE precum şi faptul că O.U.G. nr. 66/2011 a fost emisă în baza Regulamentului CE nr. 1083/2006, este corectă aplicarea sancţiunii reglementate prin actul normativ menţionat pentru neregulile săvârşite anterior intrării în vigoare a ordonanţei, criticile recurentei cu privire la neretroactivitatea legii urmând a fi respinse.

Nu poate fi reţinută nici critica vizând interpretarea greşită a Hotărârii CJUE nr. 434/12, instanţa de fond arătând pe larg interpretarea dată de art. 4 alin. (8) din Regulament.

Este adevărat că hotărârea citată impune pentru aplicarea art. 4 alin. (8) din Regulament analizarea atât a unor elemente obiective, cât şi a unor elemente subiective dar instanţa de fond a concluzionat în raport de împrejurările concrete ale cauzei, că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii M 312 nu a fost atins, arătând existenţa unei coordonări deliberate, respectiv prestarea de servicii către societatea la care A. are calitatea de asociat şi administrator.

Este de reţinut că Măsura 312 are ca obiective generale:

- îmbunătăţirea infrastructurii fizice de bază în spaţiul rural;

- îmbunătăţirea accesului la servicii publice de bază pentru populaţia rurală;

- creşterea numărului de sate renovate;

- creşterea numărului de obiective de patrimoniu din spaţiul rural sprijinite.

Recurenta-reclamantă a încheiat contractul de finanţare şi a achiziţionat utilajele agricole dar ar fi trebuit să-şi ofere serviciile populaţiei rurale, însă aceasta a încheiat contracte de prestări servicii şi a prestat servicii către SC B. SRL, unde administrator şi asociat este A., cele două întreprinderi, respectiv Întreprinderea Individuală "A."(beneficiara contractului de finanţare) şi SC B. SRL fiind legate în sensul dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 346/2004.

Ca urmare, obiectivul general al Măsurii E 312 nu a fost atins, constatarea întreprinderilor legate fiind suficientă în scopul dovedirii obţinerii unui avantaj care contravine dreptului comunitar, în sensul dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011 cu referire la cauza 434/12 a CJUE.

Nici celelalte critic nu pot fi reţinute, instanţa de fond analizând în raport de probatoriul administrat şi dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, cele două elemente: obiectiv şi subiectiv.

Culpa recurentei-reclamante nu a fost stabilită printr-o abordare teoretică, aşa cum susţine recurenta, ci pe baza probatoriului administrat din care rezultă că intenţia urmărită a fost de a se depăşi plafonul de minimis prin fracţionarea investiţiei, achiziţionarea utilajelor deservind un singur grup.

Legăturile dintre cele două societăţi sunt evidente, respectiv asociatul/administratorul Întreprinderii Individuale A. este asociat/administrator al SC B. SRL, ambele au sediul social în comuna Andrăşeşti, judeţul Ialomiţa, iar prima societate a prestat servicii către SC B. SRL în baza Contractelor de prestări servicii nr. 39/2010, nr. 40/2011, nr. 41/2012şi nr. 43/2013, în cauză fiind îndeplinite prevederile art. 44 din Legea nr. 346/2004.

În raport de situaţia factuală expusă este corectă reţinerea instanţei de fond în sensul că obiectivul Măsurii E 312 nu a fost atins, de proiectul finanţat profitând practic o singură entitate.

Prin contractul de finanţare care reprezintă legea părţilor, respectiv art. 11 alin. (3) din Anexa la Contract s-a stabilit că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în incapacitate de plată sau în insolvenţă, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului de plin drept, printr-o notificare adresată beneficiarului, caz în care beneficiarul va restitui întreaga sumă primită ca finanţare nerambursabilă.

De asemenea, potrivit art. 16 alin. (3) din Anexa 1 la Contract în cazul înregistrării unei nereguli, definită la alin. (1), beneficiarul va restitui întreaga valoare a finanţării.

Şi prevederile Regulamentului CE nr. 65/2011 stabileşte obligaţia recuperării sumelor plătite în funcţie de gravitatea neregulii dar în condiţiile în care s-a apreciat că însuşi obiectivul măsurii a fost eludat, ţinând cont şi de clauzele contractuale enunţate, sancţiunea nu putea fi decât aceea a recuperării întregii sume, argumentele expuse de prima instanţă fiind însuşite de instanţa de recurs.

Faţă de considerentele expuse Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de Întreprindere Individuală "A." prin reprezentant A. împotriva Sentinţei nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală "A." prin reprezentant A. împotriva Sentinţei nr. 139 din 23 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM