Suspension of administrative challenge overturned and remanded; legality of alleged discriminatory order found prior to separate NCCD decision.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the claimant’s appeal, quashed the lower court’s interlocutory order of 9 June 2017 that had suspended the administrative proceedings under Art. 413(1)(1) Civil Procedure Code pending resolution of another case, and remanded the case to the Court of Appeal Alba Iulia for continuation. The underlying action sought partial annulment of Joint Order no. 762/31 August 2007 (Ministry of Labour) and no. 1992/19 November 2007 (Ministry of Health), specifically Chapter 4, Section 1, point A-I, for alleged discrimination. The Court held that the suspension condition — that resolution of the case depends on the existence or non-existence of a right that is the subject of another proceeding — was not met, because the legality of the challenged Order is logically prior to, not dependent on, the outcome of the separate case challenging the National Council for Combating Discrimination’s Decision no. 76/1 February 2017; the causal relationship was reversed. The appeal succeeded on grounds of wrongful application of substantive law (Art. 488(1)(8) Civil Procedure Code), with the earlier refusal to suspend thus overturned and proceedings ordered to continue.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of administrative challenge overturned and remanded; legality of alleged discriminatory order found prior to separate NCCD decision: 413(1)(1) Civil Procedure Code pending resolution of another case, and remanded the case to the Court of Appeal Alba Iulia for continuation. The underlying action sought partial annulment of Joint Order no. 762/31 August 2007 (Ministry of Labour) and no. 1992/19 November 2007 (Ministry of Health), specifically Chapter 4, Section 1, point A-I, for alleged discrimination. The Court held that the suspension condition — that resolution of the case depends on the existence or non-existence of a right that is the subject of another proceeding — was not met, because the legality of the challenged Order is logically prior to, not dependent on, the outcome of the separate case challenging the National Council for Combating Discrimination’s Decision no. 76/1 February 2017; the causal relationship was reversed. The appeal succeeded on grounds of wrongful application of substantive law (Art. 488(1)(8) Civil Procedure Code), with the earlier refusal to suspend thus overturned and proceedings ordered to continue.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as it forms the basis for the solution adopted in the appeal (admission of the appeal and annulment of the order).
Procedural ground for the decision in the appeal, cited as the basis for admitting the appeal and annulling the challenged ruling.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. xx/57/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv dispoziţiile Capitolului 4, Secţiunea 1, pct. A - I, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Încheierea recurată
Prin Încheierea din 9 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 noul C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia, apreciindu-se că dezlegarea cauzei depinde în parte de existenţa sau inexistenţa dreptului care formează obiectul dosarului menţionat având ca obiect anularea Hotărârii nr. 76 din 1 februarie 2017 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
3. Recursul
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Alba Iulia în vederea continuării judecăţii.
Recurentul-reclamant a apreciat că încheierea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de fond neprecizând care este dreptul de a cărui existenţă sau inexistenţă depinde în parte soluţionarea prezentului dosar.
A mai considerat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că soluţionarea cauzei depinde în parte de soluţionarea Dosarului nr. x/2017, întrucât între cele două cauze nu există o legătură de cauzalitate.
Astfel, cele două cauze aflate pe rolul aceleiaşi instanţe au obiecte diferite, finalitatea acestor demersuri fiind aceeaşi, respectiv de a se constata caracterul discriminatoriu al dispoziţiilor Capitolului 4, Secţiunea I, pct. A-1, din Ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
4. Apărările intimaţilor
Prin întâmpinările depuse la dosar intimaţii-pârâţi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2017.
5. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi
În cauză nu poate fi reţinut motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6, hotărârea recurată fiind motivată în fapt şi în drept.
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., constată că recursul este fondat doar în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, în cauză fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. au în vedere suspendarea judecăţii cauzei când dezlegarea acesteia depinde a existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.
Obiectul prezentei acţiuni îl reprezintă anularea parţială a Ordinului comun nr. 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice, respectiv dispoziţiile Capitolului 4, Secţiunea 1, pct. A - I.
În cadrul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, dosar în raport cu care s-a dispus suspendarea judecăţii în prezenta cauză, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 76 din 1 februarie 2017 a Consiliului Naţional pentru combaterea Discriminării prin care s-a respins petiţia formulată de acesta de constatare a caracterului discriminatoriu al dispoziţiilor Capitolului 4, Secţiunea I, pct. A-1, din ordinul comun nr. 762 din 31 august 2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 emis de Ministerul Sănătăţii Publice.
Înalta Curte constată că cerinţele cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze obiectul unei alte judecăţi, nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât soluţia din prezenta cauză nu depinde de existenţa sau inexistenţa vreo unui drept care face obiectul Dosarului nr. x/2017.
De asemenea, se constată că soluţionarea prezentului dosar nu depinde de soluţionarea Dosarului nr. x/2017 deoarece verificarea legalităţii Ordinului nr. 762/2007 este primordială în raport cu verificarea legalităţii Deciziei CNCD, raportul de cauzalitate fiind invers situat (hotărârea CNCD depinde de soluţia dată cu privire la Ordinul nr. 762/2007).
În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că între aceste două cauze nu există o dependenţă de natura celei prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., aşa încât aceste prevederi nu au incidenţă în raportul dedus judecăţii.
4.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul,va casa încheierea atacată şi, pe cale de consecinţă, va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 9 iunie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea atacată, în sensul că trimite cauza spre continuarea judecăţii aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.
Procesat de GGC - LM