State aid for unharvested wood in Natura 2000 zones: admissibility of claim for payment of compensatory sums following administrative refusal without separate annulment of the letter

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava şi înregistrată sub nr. xx/39/2014 din 14 aprilie 2014 (aşa cum a fost modificată), reclamanta A. Dorna Arini a chemat în judecată Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, păduri şi Pomicultură solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige părţile la plata sumei de 92.287,56 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcţional T1 şi T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de ajutor de stat datorită funcţiilor speciale de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente anului 2013 şi la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 92.287,56 RON începând cu data de 1 aprilie 2014, data când creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care pârâtele au refuzat nejustificat să dispună plata ajutoarelor de stat şi până la plata efectivă a debitului.

Prin Sentinţa civilă nr. 14 din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de acordare despăgubiri formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul Ape Păduri şi Piscicultură.

2. Cererea de recurs. Motivele de casare

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond a cauzei.

În esenţă, recurenta a arătat că în mod greşit, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de acordare de despăgubiri, fără a cerceta fondul cauzei.

În opinia recurentei, instanţa de fond a dat o greşită interpretare normelor aplicabile litigiului, în raport cu exigenţele textelor de lege, respectiv ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ale prevederilor art. 97 alin. (1) lit. b) lin Legea nr. 46/2008, ale art. 6 alin. (1)-(3) şi Anexa nr. 2 din H.G. nr. 861/2009 şi ale Deciziei C (2012) 5166 final din 19 iulie 2012 a CE.

Astfel, a arătat recurenta, reclamanta a solicitat - urmare a modificării acţiunii conform prevederilor art. 204, art. 223 noul C. proc. civ. - ca instanţa să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pârâtele în solidar la plata ajutorului de stat cuvenit reclamantei raportat la anul 2013, a dobânzilor legale cât şi a cheltuielilor de judecată, urmare directă a refuzului nejustificat exprimat de autoritatea publică centrală prin adresa nr. 15460/EGE/01.04.2014.

Ca atare, recurenta a arătat că odată cu renunţarea la anularea adresei, a solicitat expres ca instanţa sa acorde plata ajutorului de stat, a dobânzilor legale şi a cheltuielilor de judecată raportat la situaţia în care se află în prezenţa unui refuz nejustificat, emis cu exces de putere de către pârâtele MMSC şi DAPP, în condiţiile invocării prevederilor art. 8 alin. (1) teza finala din Legea nr. 554/2004.

3. Procedura de soluţionare a recursului

3.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lor în şedinţă publică.

3.2 Cu privire la fondul recursului. Soluţia instanţei de recurs.

3.2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând sentinţa recurată, prin raportare la criticile formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare.

Litigiul dedus judecăţii vizează refuzul autorităţii pârâte de soluţionare favorabilă a cererii reclamantei având ca obiect restituirea sumei de sumei de 92.287,56 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietari pentru suprafaţa de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totală a Sitului Natura 2000 - Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcţional T1 şi T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de ajutor de stat datorită funcţiilor speciale de protecţie stabilite prin amenajamente silvice ce au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă aferente anului 2013 şi la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 92.287,56 RON începând cu data de 1 aprilie 2014, data când creanţa a devenit exigibilă, respectiv data la care pârâtele au refuzat nejustificat să dispună plata ajutoarelor de stat şi până la plata efectivă a debitului.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative tipice sau asimilate.

Refuzul autorităţii, apreciat ca nejustificat de către recurenta-reclamantă, a fost exprimat prin intermediul Adresei emisă de autoritatea pârâtă sub nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014, reclamanta solicitând, într-o primă formă a cererii de chemare în judecată, anularea acestei adrese. Ulterior, prin cererea modificatoare a acţiunii formulată la data de 15 septembrie 2014, reclamanta a renunţat la judecata acestui prim capăt de cerere, instanţa de fond rămânând învestită doar cu soluţionarea petitelor vizând obligarea pârâţilor (actual pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor) la plata contravalorii produselor de masă lemnoasă nerecoltate şi la plata dobânzilor aferente acestei sume.

Ca urmare a renunţării reclamantei la primul capă al cererii, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipseşte situaţia premisă, cea a unui act administrativ nelegal, anulat de instanţă, sau obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui alt înscris sau efectuării unei anumite operaţiuni administrative, perspectivă din care acţiunea formulată de reclamantă nu îndeplineşte, cumulativ, condiţiile pentru angajarea răspunderii administrativ patrimoniale a autorităţilor pârâte.

Înalta Curte va reţine că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. j), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică şi efectele produse de Adresa nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014, precum şi soluţiile ce pot fi dispuse de instanţa de contencios administrativ în cazul contestării acesteia.

Cercetând conţinutul Adresei nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014 se constată că aceasta exprimă, în mod neîndoielnic şi explicit, refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantei, înscrisul care îl conţine având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Deşi atât actele administrative tipice, cât şi actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există şi anumite diferenţe de ordin procedural în ceea ce priveşte solicitările adresate instanţelor de judecată de către persoanele vătămate, precum şi soluţiile ce pot fi dispuse în aceste cazuri.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat şi "tăcerea administrativă"), acestea nu suportă o soluţie procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanţei de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluţionării în termenul legal al unei solicitări ("tăcerea administrativa") nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deşi există un înscris ce conţine exprimarea explicită a autorităţii de a nu soluţiona cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acţiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorităţii la efectuarea prestaţiei ce i-a fost refuzată.

Prin urmare, în ipoteza sesizării unui refuz nejustificat, o dată cu analizarea temeiniciei poziţiei exprimate de autoritatea publică, instanţa de contencios administrativ, în condiţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va putea să oblige pârâta la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operaţiuni administrative, în cazul de faţă la plata sumelor de bani solicitate în condiţiile Legii nr. 46/2008, H.G. nr. 861/2009 şi a celorlalte acte normative corelative şi incidente în domeniu.

Instanţa de fond a confundat ipoteza pronunţării asupra despăgubirilor cuvenite părţii vătămate, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic (soluţie dispusă în condiţiile art. 18 alin. (3) şi art. 19 din Legea nr. 554/2004), cu situaţia juridică din speţa de faţă. Cererea reclamantei vizează plata sumele compensatorii ce sunt calificate ajutoare de stat, dar plata acestora reprezintă o consecinţă a constatării lipsei de temeinicie a refuzului autorităţii, şi nu trebuie confundată cu ipoteza acordării despăgubirilor, ca urmare a anulării unui act administrativ tipic.

Aşadar, argumentul instanţei de fond cu privire la neîntrunirea condiţiilor cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice nu se raportează la obiectul cererii de chemare în judecată, obligarea intimatului-pârât la plata ajutoarelor de stat neavând caracterul unor despăgubiri pentru daunele morale şi/sau materiale cauzate reclamantei, ci reprezintă însăşi operaţiunea administrativă neefectuată de autoritate.

Din aceste argumente decurge şi concluzia evidentă că nu există un raport de accesorietate, din punct de vedere procedural, între solicitarea de anulare a adresei nr. 15460/EGE din 1 aprilie 2014 şi petitul privind obligarea pârâtului la plata sumelor compensatorii, astfel cum a indicat prima instanţă, nefiind necesar a se formula un capăt de cerere distinct şi principal vizând anularea actului administrativ asimilat, iar lipsa unui astfel de petit nu poate împiedica soluţionarea acţiunii.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond, soluţia pronunţată fiind netemeinică, iar recursul formulat de recurenta-reclamantă A. este fondat, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, care urmează să analizeze celelalte motive de nelegalitate invocate prin acţiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 14 din 15 octombrie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM