Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2602/2017 AI generated

Withdrawal of administrative appeal challenging direct-award hunting fund management contract

Case Number Decizia nr. 2602/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice accepted the appellant's withdrawal from the appeal judgment, leaving the Court of Appeal’s decision intact, which had previously dismissed the case for lack of interest. The dispute concerned an administrative challenge to a direct-award contract for the management of a hunting fund, initially filed by an association against the relevant ministries and another association. The appellate court had ruled that the plaintiff lacked legal interest in pursuing the action. The Supreme Court’s ruling was based on the principle of party autonomy and the procedural right to withdraw from proceedings at any time, citing Article 406(1) of the Code of Civil Procedure regarding the waiver of judgment and Article 9 concerning the principles of civil procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ; Withdrawal of administrative appeal challenging direct-award hunting fund management contract: Împotriva acestei hotărâri a declarat declarat recurs Asociaţia A.", solicitând casarea sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând generic dispoziţiile art. 486 şi Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
withdrawal from the contract administrative contract direct award procedure Civil Procedure Code procedural principle administrative autonomy

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii judiciare

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantă Asociaţia A.", în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură şi Asociaţia B. şi Ministerul Apelor şi Pădurilor., a solicitat anularea Hotărârii Comisiei de atribuire directă şi pe cale de consecinţă, anularea contractului de gestionare a fondului de vânătoare 44 Chereluş, Arad.

2. Hotărârea curţii de apel

Prin Sentinţa nr. 1513 din data de 27 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea reclamantei ca lipsită de interes.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat declarat recurs Asociaţia A.", solicitând casarea sentinţei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând generic dispoziţiile art. 486 şi Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă Asociaţia B. prin intermediul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, raport la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; pe fond, a solicitat respingerea recursului.

4. Procedura de filtrare a recursului

Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părţilor în baza încheierii din data de 13 iulie 2017, conform alineatului (4) al aceluiaşi articol.

Prin încheierea din 5 septembrie 2017, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Asociaţia B. şi a admis în principiu recursul, fixând termen pentru judecarea acestuia în şedinţă publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La data de 20 septembrie 2017, recurenta - reclamantă Asociaţia A." a transmis, prin fax, cerere de renunţare la judecata recursului ce formează obiectul prezentului dosar, solicitând să se ia act de manifestarea de voinţă.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de renunţare la judecata recursului

Înalta Curte reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Având în vedere dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, dar şi pe cele ale art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante Asociaţia A." de renunţare la judecata recursului împotriva Sentinţei nr. 1513 din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea la judecarea recursului declarat Asociaţia A." împotriva Sentinţei nr. 1513 din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2017.

Procesat de GGC - LM